a fost însoţit de un desenator, Eberhard Reiiwich, şi acestuia îi datorăm un desen al Modonului cu cartierul ţigănesc în fundal. Konrad Grünemberg (1486) afirma că toţi ţigarm „îşi au originea şi numele de acolo”. Dietrich von Schachten (1491) şi Peter Fassbender (1492) îi menţionează ca fiind în principal fierari. Alexander, conte palatin de Rin, descrie un deal în apropiere de Modon, numit Gype, care în 1495 număra în jur de 200 de colibe locuite de ţigani: „Unii numesc dealul din apropierea Modonului Micul Egipt.” Relatarea lui Arnold von Harff din Colonia, datată 1497, este cea mai cuprinzătoare:

 

De asemeni, am ieşit la periferie, unde locuiesc mulţi oameni oacheşi, săraci şi goi, în colibe acoperite cu stuf, vreo trei sute de gospodării. Se numesc ţigani (suyginer); noi îi numim păgâni din Egipt atunci când ajung pe aceste meleaguri. Oamenii aceştia sunt meseriaşi de tot felul: cizmari, cavafi şi chiar fierari. Foarte ciudat e să-i vezi cum pun nicovala direct pe pământ şi o folosesc şezând precum croitori; noştri. Lângă el, tot pe pământ, şade nevasta şi toarce, focul arzând între ei. Alături de ei, pe jumătate îngropaţi în pământul de lângă foc, se află doi saci din piele ca nişte cimpoaie. În timp ce toarce, femeia ridică din când în când un sac, pe care îl presează apoi. Acesta trimite un curent de aer pe sub pământ direct în foc, ca omul să poată lucra. De asemeni, oamenii aceştia vin dintr-un ţinut pe nume Gyppe, situat la aproximativ patruzeci de mile de oraşul Modon. În ultimii şaizeci de ani, ţinutul acesta a ajuns sub stăpânirea sultanului turcesc, dar unii din conducătorii locali nu au vrut să slujească sub acesta şi s-au refugiat în ţara noastră şi la Roma, la Sfântul Părinte, în căutare de sprijin şi de mângâiere sufleteasca. Prin urmare acesta le-a dat scrisori de recomandare, către împăratul roman{48} şi către toţi principii imperiului, ca să li se acorde salvconduct şi sprijin, deoarece au fost alungaţi din cauza credinţei lor creştine. Au arătat aceste scrisori tuturor principilor, dar nimeni nu i-a ajutat. Au pierit în sărăcie şi suferinţă, lăsând scrisorile copiilor şi servitorilor, care până în ziua de azi rătăcesc prin aceste ţinuturi pretinzând că vin din Micul Egipt. Dar acest lucru este fals, deoarece părinţi; lor s-au născut în ţinutul Suginien din Gyppe, care se întinde la mai puţin de jumătate din distanţa dintre Colonia şi Egipt. Prin urmare, aceşti vagabonzi sunt nişte nemernici, care spionează ţinutul nostru.{49}

 

Povestea cu scrisorile de recomandare este întru câtva denaturată, dar relevantă pentru capitolul care urmează, referitor la venirea ţiganilor în vestul Europei.

O mulţime de speculaţii au fost generate de utilizarea de către Harff a denumirilor Gyppe şi, în special, Micul Egipt, despre care unii ţigani au pretins că este ţara lor de baştină, când la începutul secolului al XIV-lea au invadat vestul Europei. Dar se pare că denumirea nu a reprezentat izvorul legendei despre originea egipteană a ţiganilor; mai degrabă la început a provenit doar de la acea legendă şi a fost utilizată pentru locul de tabără al coloniei de ţigani de dincolo de Modon.

Când elveţianul Ludwig Tschudi a trecut prin Modon (1519), nu a mai găsit acolo decât 30 de colibe ţigăneşti. Declinul populaţiei ţigăneşti poate fi explicat prin continua lor plecare din faţa înaintării turcilor, fapt ce a condus la o drastică reducere a comerţului şi a circulaţiei pelerinilor, culminând cu capturarea, în anul 1500, a însuşi oraşului Modon.

Limba romani a suferit modificări considerabile în timpul lungii şederi a ţiganilor în teritoriile de limbă greacă. Astfel a evoluat pronunţia: m a devenit v la mijlocul cuvintelor (de ex. naman din sanscrită, „nume”, în hindu este nam şi nav în limba romani din Europa); sunetul h s-a pierdut în poziţia iniţială şi mediană, mai târziu fiind frecvent înlocuit de v sau y (de ex. hasta din sanscrită, însemnând „mână”, devine hath în hindu şi vast în varianta europeană a limbii romani, iar sunetul f a fost introdus în limbă în împrumuturi de origine greacă (de ex. În romani cuvântul foros înseamnă oraş). Un număr considerabil de cuvinte greceşti, pe care ţiganii le-au luat cu ei în peregrinările ulterioare, se găsesc în cadrul fiecărei varietăţi europene a limbii romani, fără a le mai aminti pe acelea aflate doar în unele dialecte şi care par să fi fost mai degrabă împrumuturi târzii şi mai mult locale. Printre achiziţiile timpurii au fost cuvintele noi: cer, săptămâna, sâmbătă şi vineri; gâscă, porumbel, cioară şi păun; vişină şi zmeură; os şi ciorbă; plumb şi cupru; odaie, scaun, păpuşă şi leagăn; cheie, toiag şi cleşti; fierăstrău, cui şi scândură; oală, farfurie şi săpun; drum, oraş şi conac. Două importante împrumuturi au fost petalo pentru potcoavă şi paramisus pentru poveste; unul pentru muncă, iar celălalt pentru agrement. Au preluat cuvântul zeravo pentru „stânga”, dar nu şi pe cel pentru „dreapta”; apoi komi, pentru „mai