— Ce târg? întrebă Yossarian sfidător şi bănuitor.

  Colonelul Korn îşi dădu capul pe spate şi izbucni în râs.

  — A, e un târg absolut josnic, cu siguranţă. Este categoric revoltător. Dar îl vei accepta destul de repede.

  — Nu fiţi prea sigur de asta.

  — Nu am nici cea mai mică îndoială că îl vei accepta, chiar dacă e scârbos până la Dumnezeu. A, apropo. Sper că nu ai spus nimănui că refuzi să mai zbori.

  — Nu, să trăiţi, răspunse prompt Yossarian.

  Colonelul aprobă dând din cap.

  — Bravo. Îmi place cum minţi. Vei ajunge departe în lumea asta, dacă vei avea vreodată o ambiţie onorabilă.

  — Nu ştie că e război? zbieră brusc colonelul Cathcart, suflând viguros, de indignare, în capătul deschis al ţigaretului.

  — Sunt sigur că ştie, răspunse înţepat colonelul Korn, de adineauri, când i-ai supus atenţiei aceeaşi problemă.

  Colonelul Korn se încruntă obosit către Yossarian şi în ochii lui licări un dispreţ viclean şi cutezător. Apucând cu ambele mâini marginea biroului colonelului Cathcart, îşi mută coapsele flasce mai încolo, pe colţul tăbliei, ca să şadă cu ambele picioare scurte atârnate liber. Pantofii lui loveau uşor lemnul de stejar galben şi ciorapii maro-murdar, fără jartiere, cădeau în cercuri tot mai jos, până sub gleznele surprinzător de mici şi albe.

  — Ştii, Yossarian, reflectă el politicos, ca un fel de cugetare degajată, ce părea zeflemitoare şi sinceră în acelaşi timp. Eu chiar te admir un pic. Eşti o persoană inteligentă, de o mare tărie morală, care a adoptat o atitudine foarte curajoasă. Eu sunt o persoană inteligentă fără tărie morală, deci sunt într-o poziţie ideală pentru a o aprecia.

  — Trăim vremuri extrem de critice, afirmă arţăgos colonelul Cathcart dintr-un colţ îndepărtat al biroului, fără a-i da atenţie colonelului Korn.

  — Într-adevăr, sunt vremuri extrem de critice, confirmă colonelul Korn, dând placid din cap. Tocmai s-a produs o schimbare de conducere şi nu ne putem permite o situaţie care ne-ar pune într-o lumină proastă fie faţă de generalul Scheisskopf, fie faţă de generalul Peckem. Nu asta voiai să spui, domnule colonel?

  — Nu are nici un sentiment patriotic?

  — Nu vrei să lupţi pentru ţara ta? întrebă colonelul Korn, imitând tonul aspru, mulţumit de sine, al colonelului Cathcart. Nu vrei să-ţi dai viaţa pentru colonelul Cathcart şi pentru mine?

  Yossarian se încordă, uluit şi atent, când auzi ultimele cuvinte ale colonelului Korn.

  — Ce-nseamnă asta? Ce legătură aveţi dumneavoastră şi colonelul Cathcart cu ţara mea? Nu sunteţi acelaşi lucru.

  — Cum ne poţi despărţi? întrebă colonelul Korn cu un calm ironic.

  — Aşa este! strigă emfatic colonelul Cathcart. Eşti ori pentru noi, ori împotriva noastră. Nu există altă soluţie.

  — Mă tem că te-a prins, adăugă colonelul Korn. Eşti fie pentru noi, fie împotriva ţării tale. E cât se poate de simplu.

  — A, nu, domnule colonel, nu ţine la mine.

  Colonelul Korn era imperturbabil.

  — Nici la mine nu ţine, sincer să fiu, dar va ţine la toţi ceilalţi. Asta-i situaţia.

  — Îţi faci de ruşine uniforma! declară colonelul Cathcart, spumegând de furie şi răsucindu-se, ca să dea ochii pentru prima dată cu Yossarian. Aş vrea oricum să ştiu cum ai ajuns căpitan.

  — Dumneata l-ai avansat în grad, îi aminti cu un glas blând colonelul Korn, abţinându-se cu greu să chicotească. Nu-ţi aminteşti?

  — Ei bine, nu trebuia s-o fac.

  — Ţi-am spus să n-o faci, rosti colonelul Korn. Dar n-ai vrut să mă asculţi.

  — Ei drăcie, iar torni gaz peste foc! strigă colonelul Cathcart.

  Se încruntă şi îl străfulgeră cu privirea pe colonelul Korn, făcându-şi ochii mici, bănuitori, şi înfigându-şi pumnii în şolduri.

  — Ia spune, de fapt de partea cui eşti?

  — De partea dumitale, domnule colonel. De care altă parte aş putea fi?

  — Atunci nu te mai lua de mine, te rog. Nu mă mai sâcâi!

  — Sunt de partea dumitale, domnule colonel. Dar debordez de patriotism.

  — Atunci ai grijă să nu uiţi asta.

  Colonelul Cathcart îi întoarse duşmănos spatele după o clipă, insuficient convins, şi începu să se plimbe din nou prin cameră, frământând cu mâinile ţigaretul său lung. Îl arătă cu degetul pe Yossarian.

  — Hai să aranjăm ce facem cu el. Eu ştiu ce-aş vrea să fac cu el. L-aş duce afară şi l-aş împuşca. Asta aş vrea să fac cu el. Asta ar face generalul Dreedle cu el.

  — Dar generalul Dreedle nu mai este la noi, spuse colonelul Korn, aşa că nu putem să-l ducem afară şi să-l Împuşcăm.

  După ce momentul de tensiune cu colonelul Cathcart trecu, colonelul Korn se relaxă din nou şi începu iarăşi să lovească uşor cu picioarele biroul colonelului Cathcart. Se întoarse spre Yossarian.

  — Deci, în loc să facem asta, te vom trimite acasă. Am chibzuit mult, dar în cele din urmă am elaborat acest mic plan oribil de a te trimite acasă, fără a produce prea multe nemulţumiri printre prietenii pe care-i vei lăsa în urmă. Nu eşti fericit?

  — Ce plan? Nu sunt convins că o să-mi placă.

  — Ştiu că n-o să-ţi placă.

  Colonelul Korn râse, împletindu-şi din nou mâinile pe creştetul capului, cu un aer mulţumit.

  — O să-l deteşti. Este efectiv odios şi cu siguranţă îţi va apăsa conştiinţa. Dar îl vei accepta destul de repede. Îl vei accepta, pentru că vei ajunge teafăr şi sănătos acasă în două săptămâni şi pentru că n-ai de ales. Ori asta, ori curtea marţială. N-ai încotro.

  Yossarian pufni.

  — Lăsaţi glumele, domnule colonel. Nu mă puteţi deferi curţii marţiale pentru dezertare în faţa inamicului. V-ar pune într-o lumină proastă şi probabil că nu veţi putea obţine o condamnare.

  — Dar te putem deferi acum curţii marţiale pentru