Cărți «Joseph Heller descarcă cărți motivaționale online gratis .Pdf 📖». Rezumatul cărții:
— Nu cred că vreau să ţin cuvântări.
— Bine, renunţăm la cuvântări. Important este ce le spui oamenilor de aici.
Colonelul se aplecă în faţă, cu sinceritate, şi încetă să zâmbească.
— Nu vrem ca vreunul dintre oamenii din grup să afle că te trimitem acasă în urma refuzului tău de a mai zbura. Şi nici nu vrem să ajungă la urechile generalului Peckem sau ale generalului Scheisskopf zvonul că există vreo fricţiune între noi. De aceea vom deveni amici atât de buni.
— Ce le voi spune oamenilor care mă vor întreba de ce am refuzat să mai zbor?
— Le vei spune că ai fost informat confidenţial că vei fi trimis înapoi în Statele Unite şi că n-ai vrut să-ţi mai rişti viaţa într-o misiune sau două. Doar o mică neînţelegere între amici, atâta tot.
— Or să mă creadă?
— Sigur că or să te creadă, imediat ce vor vedea cât de mult ne-am împrietenit şi când vor vedea comunicatul de presă şi vor citi lucrurile măgulitoare pe care va trebui să le spui despre mine şi despre colonelul Cathcart. Nu-ţi face probleme în privinţa oamenilor. Vor fi destul de uşor de disciplinat şi de stăpânit după ce vei pleca. Doar cât timp mai eşti aici ne-ai putea da de furcă. Ştii cum e, un măr putred le strică şi pe celelalte, conchise colonelul Korn cu o ironie deliberată. Să ştii – asta ar fi cu adevărat minunat – că ai putea chiar să le insufli dorinţa de a efectua mai multe misiuni.
— Şi dacă vă demasc când o s-ajung în Statele Unite?
— După ce vei fi acceptat medalia, avansarea în grad şi tot circul? N-o să te creadă nimeni, armata n-o să te lase şi în fond de ce naiba ai face asta? Vei fi de-ai noştri, nu uita. Te vei bucura, drept răsplată, de un trai bogat, privilegiat. Ai fi un prost să dai cu piciorul la tot numai de dragul unui principiu moral şi tu nu eşti prost. Batem palma?
— Nu ştiu.
— Ori asta, ori curtea marţială.
— Le jucaţi o festă cam urâtă oamenilor din escadrilă, nu-i aşa?
— Odioasă, confirmă binevoitor colonelul Korn şi aşteptă, privindu-l răbdător pe Yossarian, cu o licărire de bucurie ascunsă.
— Ei, drăcie! exclamă Yossarian. Dacă nu vor să mai efectueze misiuni, n-au decât să ia atitudine şi să facă şi ei ceva, cum am făcut eu. Nu?
— Desigur, spuse colonelul Korn.
— Nu are nici un rost să-mi risc viaţa pentru ei, nu?
— Sigur că nu.
Yossarian se decise, cu un rânjet fugar.
— Batem palma! anunţă el victorios.
— Splendid, spuse colonelul Korn cu ceva mai puţină cordialitate decât se aşteptase Yossarian şi se dădu jos de pe biroul colonelului Cathcart, rămânând în picioare, pe podea.
Îşi extrase cutele de material ale pantalonilor şi chiloţilor de sub perineu şi îi întinse lui Yossarian o mână moale.
— Bun venit la bord.
— Mulţumesc, domnule colonel. Eu…
— Spune-mi Blackie, John. Acum suntem amici.
— Desigur, Blackie. Prietenii îmi spun Yo-Yo. Blackie, eu…
— Prietenii îi spun Yo-Yo, fredonă colonelul Korn către colonelul Cathcart. De ce nu-l feliciţi pe Yo-Yo pentru gestul înţelept pe care-l face?
— Faci un gest foarte înţelept, Yo-Yo, spuse colonelul Cathcart, scuturând zelos şi neîndemânatic mâna lui Yossarian.
— Vă mulţumesc, domnule colonel, eu…
— Spune-i Chuck, spuse colonelul Korn.
— Da, da, spune-mi Chuck, spuse colonelul Cathcart, râzând cu poftă şi totodată jenat. Acum suntem toţi amici.
— Desigur, Chuck.
— Ieşire din scenă cu zâmbete, spuse colonelul Korn cu mâinile pe umerii lor, în timp ce toţi trei se îndreptau spre uşă.
— Vino într-o seară să iei masa cu noi, Yo-Yo, îl pofti ospitalier colonelul Cathcart. Ce-ai zice de astă-seară? În sala de mese a grupului.
— Cu plăcere, să trăiţi.
— Chuck, îl corectă mustrător colonelul Korn.
— Iartă-mă, Blackie. Chuck. Nu mă pot obişnui.
— Nu-i nimic, amice.
— Bine, amice.
— Mulţumesc, amice.
— N-ai pentru ce, amice.
— La revedere, amice.
Yossarian le făcu afectuos semn cu mâna noilor lui prieteni şi ieşi pe coridorul-balcon, venindu-i să cânte în clipa când rămase singur. Era liber să plece acasă. Reuşise; revolta lui reuşise; era în siguranţă şi nu avea de ce să-i fie ruşine de nimeni. Porni vesel spre scară, cu un pas săltăreţ. Un soldat în salopetă verde îl salută. Yossarian îi întoarse fericit salutul, privindu-l intrigat pe soldat. I se părea ciudat de familiar. Când Yossarian îi întoarse salutul, soldatul în salopetă verde se transformă brusc în târfa lui Nately şi se repezi la el cu un cuţit de bucătărie cu mâner de os, care se înfipse sub braţul lui ridicat. Yossarian se prăbuşi pe podea urlând şi închizând ochii, cuprins de groază, când văzu că fata ridică din nou cuţitul ca să-l lovească. Era deja inconştient, când colonelul Korn şi colonelul Cathcart ieşiră în fugă din birou şi îi salvară viaţa alungând-o pe târfă.
SNOWDEN
— Taie, spuse un medic.
— Taie tu, spuse un altul.
— Fără tăieturi, spuse Yossarian cu limba greoaie, împleticită.
— Ia uite cine se bagă, se plânse unul dintre medici. Încă unul care îşi dă cu părerea. Operăm sau nu operăm?
— N-are nevoie de operaţie, se plânse celălalt. E o rană mică. Trebuie doar să oprim sângerarea, s-o curăţăm şi să facem câteva cusături.
— Dar n-am avut ocazia să mai operez până acum. Care e bisturiul? Ăsta este bisturiul?
— Nu, celălalt este bisturiul. Hai, dă-i drumul şi taie, dacă tot e s-o faci. Fă incizia.
— Aşa?
— Nu acolo, cretinule!
— Fără incizii, spuse Yossarian, văzând prin ceaţa inconştienţei