organism însă părea aproape complet. Ceea ce însemna că tehnica se îmbunătăţise. Fuseseră o mulţime de pierderi de corpuri în război – zeci de milioane pe puţin. El fusese, probabil, trecut în partea de jos a listei. Cât timp?

– Vă rog să înţelegeţi, ăă… Oscar, aţi fost trimis în judecată pentru, ah, crima de dinainte. Asta a stabilit câteva precedente juridice, având în vedere, ăă, starea dumneavoastră la momentul respectiv.

– Ce proces? Despre ce stare vorbeşti? Eram mort.

– Aţi suferit o pierdere a corpului. Celula dumneavoastră de memorie a supravieţuit intactă prăbuşirii; din punct de vedere legal aceasta este recunoscută de Confederaţie ca fiind sinele dumneavoastră adevărat. A fost recuperată de o anume Paula Myo.

– Ah… Oscar a avut brusc o presimţire foarte rea despre asta. Paula m-a recuperat?

– Da. Pe dumneata şi pe Anna Kime. Ea v-a adus pe amândoi înapoi pe Pământ.

– Dar Anna a fost un agent Starflyer.

– Da. În conformitate cu termenii amnistiei Doi, condiţionarea Starflyer i-a fost scoasă din amintiri şi a fost re-vieţuită ca un om normal. Se pare că ea a continuat să aibă o viaţă lungă şi o căsătorie de succes cu Wilson Kime. A fost, cu siguranţă împreună cu el pe Discovery atunci când a zburat în jurul galaxiei.

Până la urmă umerii lui Oscar nu erau chiar atât de puternici, aşa că s-a trântit din nou pe saltea.

– Cât timp? a repetat. În mârâitul lui se simţea urgenţa.

– Aţi fost găsit vinovat la proces. Dosarul dumneavoastră de serviciu de la Marină a fost, desigur, un factor pentru reducerea pedepsei, dar acesta nu a putut compensa numărul de persoane care au fost ucise la Staţia Abadan. Judecătorul v-a dat o sentinţă de suspendare. Dar, cum clinicile Confederaţiei erau în imposibilitatea de a face faţă cantităţii mari de, ăă, noncriminali care necesitau re-viaţă la acel moment, v-a permis să rămâneţi mai degrabă în stare de memorie stocată decât să fiţi re-vieţuit înainte de a vă începe executarea sentinţei.

– Cât timp? a şoptit Oscar.

– Aţi fost condamnat la o mie o sută de ani.

– Du-te dracului!

Era complet singur. Asta era, probabil, o pedeapsă mai rea decât suspendarea. La urma urmei, nu fusese conştient de trecerea timpului în cursul mileniilor, nu putuse să reflecteze şi să se pocăiască pentru fărădelegile lui. Dar în acest prezent viaţa era diferită. Toată lumea pe care o ştia fie murise, fie migrase spre interior – sintagma ridicolă, o modalitate corectă din punct de vedere politic pentru a spune că ai eutanasiat cu o plasă de siguranţă. Poate că acesta era, de fapt, rostul suspendării. Era, cu siguranţă, dureros.

Deci fără prieteni, fără familie, cu cunoştinţe şi abilităţi de care nici chiar muzeele nu ar fi fost interesate, Oscar Monroe a trebuit să o ia de la capăt.

Marina, fapt de înţeles, nu l-a vrut. Le-a explicat că nu se aştepta să facă parte din flota de descurajare şi s-a oferit să se recalifice ca pilot pentru echipajele lor de explorare. L-au refuzat din nou.

Înainte de Războiul Starflyer lucrase într-o divizie de explorare a CST. Să deschidă noi planete, oferind oamenilor un nou început, a fost ca un fel de penitenţă autoimpusă. Numai că îi plăcuse cu adevărat. Deci chiar se antrenase ca pilot de nave spaţiale. Din fericire, unitatea modernă de gaură de vierme continua să folosească principii şi teorii dezvoltate în timpul primei sale vieţi, iar el s-a grăbit să se pună rapid la curent cu aplicaţiile tehnologice curente.

Orakum SolarStar era a treia companie pentru care lucra de când fusese re-vieţuit. Nu era cu mult diferită de orice altă linie spaţială din Lumile Externe. De fapt, era mai mică decât majoritatea. Orakum se afla la marginea Marii Confederaţii, stabilită de doar două sute de ani. Dar zona făcea din ea un candidat principal pentru a deveni baza de lansare pentru noi zboruri de explorare, care să deschidă încă şi mai multe lumi. Acestea erau însă evenimente rare acum. Marina cartografiase direct fiecare sistem de stele din afara Lumilor Externe. Extinderea către noi lumi se afla, de asemenea, la un minim istoric. Graniţa dintre Lumile Centrale şi cele Externe nu se schimbase prea mult timp de secole. Vechea presupunere conform căreia cultura Înaltă se va extinde întotdeauna spre exterior, oamenii obişnuiţi formând un val de expansiune premergător, se dovedise a fi falsă. Datorită migraţiei spre interior, numărul de oameni Înalţi rămăsese aproximativ constant, în timp ce Lumile Externe furnizau cam toate tipurile de societate în termeni de etnie, ideologie, tehnologie şi religie. Dacă un cetăţean se simţea privat de drepturi pe propria planetă, nu avea decât să ia un bilet pentru un zbor comercial şi să se mute. Existau foarte puţine motive pentru a întemeia o lume nouă în aceste zile.

În nouăsprezece ani de când se afla pe Orakum, SolarStar lansase doar trei zboruri planetare de căutare. Două dintre acestea fuseseră mai aproape decât călătoreau zborurile comerciale de cursă lungă ale companiei. Abia dacă se putea spune că spărseseră noi frontiere. Dar el avea vechime acum. Dacă apărea oportunitatea unei alte aventuri în exterior, probabil că avea să fie ales. Ca toţi piloţii, era un optimist incurabil.

Nu era niciun indiciu cu privire la acea misiune iluzorie în birourile companiei în momentul depunerii raportului său de zbor. Tocmai se întorsese dintr-un zbor de cursă lungă pe Troyan, la şaptezeci de ani-lumină distanţă. O excursie de cincisprezece ore, cu nimic altceva de făcut decât să vorbească cu unitatea de comandă şi să scotocească unisfera după ceva interesant. Într-o zi, în curând, era sigur, oamenii vor renunţa, în sfârşit, la ideea că trebuie să aibă un om la conducerea navei. Nu făcea decât să stea în partea din faţă a aparatului de zbor pentru relaţii cu publicul. De fapt, existau, probabil, oameni în cabina pasagerilor, care erau mai bine calificaţi decât el, dacă era