— Lasă-mă, Sonia, lasă-mă! striga ea vorbind repede, gâfâind şi tuşind. Nu ştii nici tu ce-mi ceri, parc-ai fi un copil! Doar ţi-am spus că nu mă mai întorc la nemţoaica aia beţivă. Las’ să vadă toată lumea, tot Petersburgul, cum cerşesc copiii unui părinte nobil, care a slujit o viaţă întreagă cu credinţă şi dreptate şi care se poate spune că a murit la datorie. (Katerina Ivanovna reuşise deja să-şi creeze această iluzie şi să creadă orbeşte în ea.) Lasă, las’ să vadă ticălosul ăla de general. Eşti atât de proastă, Sonia! Ce-o să punem acum pe masă, spune! Destul te-am chinuit, nu mai vreau! Ah, Rodion Romanovici, dumneavoastră sunteţi! strigă ea văzându-l pe Raskolnikov şi năpustindu-se spre el. Explicaţi-i dumneavoastră, vă rog, prostuţei ăsteia că e tot ce putem face mai cu cap! Un flaşnetar câştigă bani, iar pe noi o să ne recunoască acum toată lumea, o să-şi dea seama că suntem o familie nobilă de orfani aruncaţi în mizerie, şi o să-l vedeţi pe ticălosul de general cum o să-şi piardă scaunul. O să vedeţi! O să ne ducem în fiecare zi sub ferestrele lui, iar când are să treacă pe-acolo împăratul, am să mă arunc în genunchi, am să-i împing pe copii dinaintea lui şi am să-i spun: „Apără-ne, tătucă!“. El e tatăl orfanilor, el e milostiv, o să-i apere, o să vedeţi, iar pe generalul ăsta... Lenia, tenez vous droite9! Kolea, acum începi din nou să dansezi. Ce te smiorcăi? Iar se smiorcăie! Ei, hai, pentru ce să-ţi fie frică, prostuţule? Doamne! Ce să mă fac cu ei, Rodion Romanâci! Dacă aţi şti ce greu le intră-n cap! Ce să faci cu nişte copii ca ăştia!...

Şi aproape plângând la rândul ei (fără ca asta să-i stăvilească turuiala neîntreruptă), arătă spre copiii care se smiorcăiau. Raskolnikov încercă să o convingă să se întoarcă şi chiar îi spuse, făcând apel la mândria ei, că nu se cădea să umble pe străzi ca flaşnetarii, de vreme ce se pregătea să ajungă directoarea unui pension pentru domnişoare nobile...

— Pension, ha-ha-ha! Cai verzi pe pereţi! strigă Katerina Ivanovna şi râsul ei se sfârşi imediat într-un acces de tuse. Nu, Rodion Romanovici, s-a dus pe copcă visul! Ne-au părăsit toţi!... Iar acest general... Ştiţi, Rodion Romanovici, am aruncat cu o călimară după el chiar în anticameră, că tot mi-a căzut sub mână, era pe masă, lângă foaia pe care se semnează toţi; m-am semnat, am dat de-a azvârlita cu călimara şi-am fugit. Vai, ce ticăloşi, ce ticăloşi! Dar puţin îmi pasă: de-acum îmi hrănesc eu singură copiii, nu mă mai ploconesc în faţa nimănui! Destul cât am chinuit-o! (Arătă spre Sonia.) Polecika, cât s-a strâns, arată-mi! Cum? Numai două copeici? Ooo, mişeii! Nu dau nimic, doar fug după noi cu limba scoasă! Uite şi la nerodul ăsta, ce are de râs? (Arătă spre cineva din mulţime.) Numai Kolea e de vină, fiindcă e aşa greu de cap şi am atâta de furcă cu el. Tu ce vrei, Polecika? În franceză, parlez-moi français. Doar te-am învăţat, doar ştii câteva fraze! Altfel cum să se vadă că sunteţi dintr-o familie nobilă, copii educaţi, cu totul altfel decât ceilalţi flaşnetari; noi nu cântăm pe stradă te miri ce Petruşka, noi cântăm romanţe alese... Ah, da! Ce să cântăm noi? Dacă mă tot întrerupeţi, doar noi... vedeţi, Rodion Romanovici, ne-am oprit aici ca să alegem ce să cântăm, ceva ca să poată şi Kolea să danseze... fiindcă ce facem noi acum, dacă vă puteţi închipui, e fără nici o pregătire; trebuie să ne înţelegem între noi, să repetăm totul la perfecţie şi pe urmă să ne ducem pe Nevski, unde este mult mai multă lume din înalta societate şi o să fim remarcaţi imediat. Lenia ştie Micul cătun... Dar numai Micul cătun şi Micul cătun, pe ăsta îl cântă toţi! Noi trebuie să cântăm ceva mult mai ales... Ei, te-ai gândit la ceva, Polea, barem tu să-o ajuţi pe mama ta! Memoria, mă lasă memoria, altfel mi-aş fi amintit eu! Chiar Husarul în sabie sprijinit nu putem să cântăm! Ah, să cântăm în franceză, Cinq sous10! Doar v-am învăţat, v-am învăţat deja. Mai ales că, fiind în franceză, o să se vadă imediat că sunteţi copii nobili şi asta o să impresioneze mult mai tare... Am putea încerca chiar Malborough s’en va-t-en guerre11, că e un cântecel pentru copii şi e folosit în toate casele bune când se adorm copii nobili.

Malborough s’en va-t-en guerre,

Ne sait quand reviendra... 12

începu ea să cânte...

— Nu, mai bine Cinq sous! Hei, Kolea, mânuţele pe şolduri, mai repede, iar tu, Lenia, învârte-te în sens invers, eu şi cu Polecika o să cântăm şi o să batem din palme!

Cinq sous, cinq sous

Pour monter notre ménage... 13

— Khe-khe-khe! (O înecă tusea.) Îndreaptă-ţi rochiţa, Polecika, bretelele, ţi-au căzut, îi atrase ea atenţia abia respirând între accesele de tuse. Acum trebuie să vă purtaţi cât mai frumos şi mai manierat, ca să vadă toată lumea că sunteţi copii nobili. Am spus eu atunci că trebuia croit corsajul mai lung, trebuiau tăiate două lungimi. Tu, Sonia, cu sfaturile tale: „Mai scurt şi mai scurt“, uite ce-a