de exaltare. Am auzit că ai fost foarte grav rănit şi că va trebui să fii trimis acasă dacă vei supravieţui. Colonelul Korn a spus că starea ta e critică. Dar tocmai am aflat de la unul din medici că rana ta este de fapt foarte uşoară şi că vei putea pleca într-o zi sau două. Nu eşti în pericol. Nu e rău deloc.

  Yossarian ascultă vestea capelanului cu o imensă uşurare.

  — Asta-i bine.

  — Da, spuse capelanul şi o roşeaţă de bucurie maliţioasă îi apăru pe obraji.

  Yossarian râse, amintindu-şi prima sa conversaţie cu capelanul.

  — Ştii, te-am cunoscut la spital. Şi acum sunt iarăşi la spital. În ultimul timp, te cam văd doar în spital. Pe unde te-ai ascuns până acum?

  Capelanul ridică din umeri.

  — M-am rugat mult, mărturisi el. Încerc să stau cât mai mult în cortul meu şi mă rog de fiecare dată ca sergentul Whitcomb să părăsească zona, ca să nu mă prindă.

  — Şi îţi serveşte la ceva?

  — Îmi ia gândurile de la necazuri, răspunse capelanul, ridicând din nou din umeri. Şi îmi oferă şi o ocupaţie.

  — Deci îţi serveşte la ceva, nu?

  — Da, confirmă capelanul entuziast, de parcă până atunci nu-i mai venise ideea asta. Da, cred că îmi serveşte la ceva.

  Se aplecă impulsiv în faţă, cu o solicitudine stângace.

  — Yossarian, pot să fac ceva pentru tine cât stai aici, vrei să-ţi aduc ceva?

  Yossarian îl tachină jovial.

  — De pildă jucării, bomboane, gumă de mestecat?

  Capelanul roşi din nou, rânjind timid, iar apoi deveni foarte respectuos.

  — De pildă cărţi, poate, sau altceva. Aş vrea să pot face ceva ca să fii fericit. Ştii, Yossarian, noi toţi suntem foarte mândri de tine.

  — Mândri?

  — Da, bineînţeles. Pentru că ţi-ai riscat viaţa ca să-l opreşti pe acel asasin nazist. A fost o faptă foarte nobilă.

  — Care asasin nazist?

  — Cel care a venit aici ca să-i ucidă pe colonelul Cathcart şi pe colonelul Korn. Şi tu i-ai salvat. Putea să te omoare prin înjunghiere când te-ai încăierat cu el pe balcon. Ai avut noroc că ai scăpat cu viaţă.

  Yossarian chicoti sardonic când înţelese.

  — N-a fost nici un asasin nazist.

  — Ba da, cu siguranţă. Aşa a spus colonelul Korn.

  — Era prietena lui Nately. Pe mine voia să mă omoare, nu pe colonelul Cathcart şi pe colonelul Korn. A încercat mereu să mă omoare, de când i-am spus că Nately a murit.

  — Dar cum se poate? protestă capelanul pălind, derutat şi ofensat. Colonelul Cathcart şi colonelul Korn l-au văzut amândoi când a fugit. În raportul oficial se afirmă că ai împiedicat un asasin nazist să-i ucidă.

  — Să nu crezi raportul oficial, îl sfătui sec Yossarian. Face parte din târg.

  — Ce târg?

  — Târgul pe care l-am făcut cu colonelul Cathcart şi colonelul Korn. Mă lasă să plec acasă ca mare erou, dacă spun tuturor lucruri frumoase despre ei şi nu-i critic în faţa nimănui pentru faptul că îi obligă pe ceilalţi oameni să efectueze mai multe misiuni.

  Capelanul se îngrozi şi se ridică pe jumătate de pe scaun. Se zbârli, cuprins de o spaimă agresivă.

  — Dar e groaznic! E un târg ruşinos, scandalos, nu-i aşa?

  — Odios, răspunse Yossarian, privind ţeapăn tavanul, cu capul sprijinit de pernă. Cred că „odios” este cuvântul la care ne-am oprit.

  — Atunci cum ai putut fi de acord?

  — Aveam de ales între asta sau curtea marţială, domnule capelan.

  — A! exclamă capelanul cu o privire plină de remuşcări, ducând mâna la gură şi lăsându-se înapoi pe scaun, stingherit. Îmi pare rău de ce-am spus.

  — M-ar fi băgat în puşcărie, la un loc cu criminalii.

  — Desigur. Deci trebuie să faci ceea ce crezi de cuviinţă.

  Capelanul dădu din cap pentru sine, de parcă trăsese o concluzie, şi se cufundă într-o tăcere jenantă.

  — Nu-ţi face probleme, spuse Yossarian, râzând trist, după ce trecură câteva clipe. N-am s-o fac.

  — Dar trebuie s-o faci, insistă capelanul, aplecându-se în faţă îngrijorat. Serios că trebuie s-o faci. Eu nu am nici un drept să te influenţez. Serios, nu aveam dreptul să-ţi spun nimic.

  — Nu m-ai influenţat.

  Yossarian se săltă pe o parte şi clătină din cap, luându-şi în batjocură un aer solemn.

  — Doamne, domnule capelan! Îţi dai seama ce păcat ar fi ăsta? Să-i salvezi viaţa colonelului Cathcart! Nu-mi doresc această crimă la activ.

  Capelanul reveni la subiect cu precauţie.

  — Şi atunci ce-ai să faci? Doar n-o să-i laşi să te bage la puşcărie.

  — O să mai efectuez misiuni de luptă. Sau poate că o să dezertez şi o să-i las să mă prindă. Probabil că mă vor prinde.

  — Şi te vor băga la puşcărie. Doar nu vrei să ajungi la puşcărie.

  — Atunci voi continua, probabil, să efectuez misiuni de luptă până se va sfârşi războiul. Câţiva dintre noi trebuie să supravieţuiască.

  — Dar s-ar putea să fii ucis.

  — Atunci cred că nu voi mai pleca în misiune.

  — Şi ce vei face?

  — Habar n-am.

  — O să-i laşi să te trimită acasă?

  — Habar n-am. E zăpuşeală afară? Aici e foarte cald.

  — E foarte frig afară, spuse capelanul.

  — Ştii, îşi aminti Yossarian, s-a petrecut un lucru foarte ciudat – poate că am visat. Cred că un necunoscut a venit aici înainte şi mi-a spus că l-a prins pe amicul meu. Mă întreb dacă a fost o închipuire.

  — Nu cred, îl informă capelanul. Începuseşi să-mi povesteşti, când am trecut pe aici mai devreme.

  — Atunci chiar aşa a spus. „L-am prins pe amicul tău, băiete”, a spus el. „L-am prins pe amicul tău.” N-am