Cu o mișcare languroasă, își flutură mâna stângă în semn de concediere. Edeard văzu inelul de argint de pe al treilea deget și nu putu împiedica un geamăt de disperare să-i scape de pe buze. Era în formă de viță-de-vie, cu un singur rubin pe creastă.

Logodnicul lui Jessile.

– Destul, a spus scurt locotenentul Eustace răsucindu-se. Fă încă un pas spre pod, Mergătorule-Pe-Apă, și vom afla de cât de multe gloanțe vă puteți apăra tu și echipa ta. Acum întoarce-te dracului în balega infectă de unde ai venit.

– Lasă-l, se repezi Dinlay în timp ce plutonul își închidea din nou rândurile. Ocolește-i pur și simplu, folosește camuflajul. El nu este o problemă. Putem ajunge în piață cu ușurință.

Edeard privi dincolo de plutonul de fețe dure care îl țineau în vizor, uitându-se la camarazii lor, care încă se adunau în piață. O burniță blândă de petale de flori cădea în jurul lor ca o zăpadă roz și uscată.

– Nu pot lupta cu ambele părți, a spus el.

– Atunci împrăștie-i, aruncă pe ei un munte de apă, a zis Macsen. Orice i-ar putea opri să tragă.

– Nu sunt sigur că e de ajuns aici, a spus Edeard, uitându-se nefericit la Canalul Norilor.

– Aer atunci, a spus Kanseen. Poți folosi aerul? Poți să-i lovești cu un uragan?

– Ei bine, probabil că da.

Deodată, a răsunat un foc de pistol. Toți patru s-au dat instinctiv înapoi la auzul teribilului sunet distinctiv. Cei din pluton se uitau peste umăr, devenind periculos de stresați.

– Oh, la naiba cu ăștia, mormăi Edeard. Nu avem timp.

Atunci s-a auzit o altă împușcătură. Edeard trase o coloană enormă de apă din canalul de lângă pluton.

– Milițieni, la țintă, s-a strigat în depărtare.

Locotenentul Eustace se feri de apa care începea să se curbeze peste drumul de lângă canal. Plutonul începu să-și împletească a treia mână pentru a o respinge. Edeard lăsă greutatea enormă să cadă liber.

– Foc!

Aerul tună cu puterea a două sute cincizeci de revolvere care trăgeau împreună de pe strada Burfol și aleea Jankal.

– Nu, a strigat Edeard îngrozit.

Cascada lui trânti la pământ o duzină de membri ai plutonului, toți încercând să se agațe de ceva în timp ce alunecau peste margine, în canal.

– Foc!

O a doua salvă răsună.

– Țineți-i departe de mine, le-a spus Edeard prietenilor lui.

Macsen și Dinlay au început imediat să-i hărțuiască pe soldații care căzuseră în Canalul Norilor. A treia mână a lui Kanseen smulse revolverele celor care avuseseră prezența de spirit să-l ia la țintă pe Mergătorul-Pe-Apă.

Sus, deasupra străzii Burfol, un cilindru lat de aer începu să se rotească. Poveștile despre tornade fuseseră unele dintre favoritele lui Edeard în copilărie, înainte de culcare. Regretase întotdeauna faptul că nu văzuse fenomenul cu propriii ochi. Acum, răsucea una cum se pricepea mai bine.

Aerul se îngroșă, întunecându-se, în timp ce scotea un țipăt torturat. Un deget rotitor își făcea drum din partea de jos, îndreptându-se spre piață.

Unul dintre membrii plutonului reuși să tragă un foc în Edeard. Dinlay îl observă, și împinse în lateral cu a treia mână brațul înarmat al soldatului. Glonțul a trecut pe lângă țintă, iar Dinlay l-a doborât fizic pe individ la pământ. Locotenentul Eustace sări pe Dinlay, toți trei alunecând pe cărarea umedă, începând să se lovească. Un alt soldat sări și el deasupra.

Fiecare petală de floare din piață se ridică în aer, formând un nor solid și roz care trecea peste acoperișurile din jur. Tornada atinse grămada de mobilier aprins care bloca strada Burfol. Resturile în flăcări se ridicau fără efort în aer, spiralând rotund și rotund în coloana care se răsucea mugind. La două sute de metri deasupra orașului, bucățile s-au eliberat din coloana de vânt, țâșnind în lateral. Milițieni și protestatari deopotrivă fugeau să-și salveze viața, în timp ce scaune grele și bănci și mese arzânde au început să cadă rapid în jos.

Doi soldați au sărit pe Kanseen. Ea pivotă în timp ce o trăgeau, plonjând împreună cu unul dintre ei peste marginea canalului, sub apă.

Edeard mută vârful tornadei pe pământ și îl îndreptă spre baricada din aleea Jankal. În timp ce o coloană de resturi aprinse cobora, o alta țâșnea în sus.

Locotenentul Eustace reuși să iasă din grămada care-l țintuia pe Dinlay la pământ. Macsen îl înfruntă, cu un zâmbet sălbatic pe față.

– Nu știu de ce ești atât de supărat. Tot dormitorul nostru a fost de acord că nu-i bună de nimic în pat.

Eustace mugi de furie în timp ce se repezea la Macsen.

Cu câteva clipe înainte de a-și pierde toată puterea, Edeard dădu drumul aerului pe care îl modelase. În fața lui, cei trei soldați rămași din pluton se grupau în timp ce Macsen și Eustace se luptau zvârcolindu-se ca niște șerpi pe drumul lunecos.

– Du-te, i-a strigat Macsen.

Edeard merse înainte, cu pelerina ondulându-se în spatele lui. Tremurând, soldații au tras câteva focuri pe care Mergătorul-Pe-Apă nici măcar nu a părut să le observe. Proiectilele s-au aplatizat de pereții unei case de pe malul canalului în timp ce trecea pe lângă ei, rigizi într-o așteptare înfricoșată.

Când Edeard a ajuns în piață, regimentul începea să se regrupeze. Mai mulți ofițeri strigau la el provocându-l, dar îi ignoră. Ordinele erau strigate și televorbite, în încercarea de a reface rândurile și de a lua la fugă silueta cu mantia neagră fluturând în spate. O ploaie de petale mici cădea încet pe pământ.

Edeard stătea în capul străzii Burfol, văzând cum oamenii se uitau timid de după ușile și din aleile unde se adăpostiseră pentru a evita ploaia de mobilă aprinsă.

– Mișcați-vă! a strigat la ei. Dacă stați aici miliția vă va ucide, iar dacă vă prind eu, va