sânge din spatele fibrelor răsucite, şocante, de muşchi stranii – se scurgea sânge în mai multe şiroaie, ca zăpada care se topeşte pe streşini, dar vâscos şi roşu, îngroşându-se deja pe măsură ce cădea. Yossarian continuă să sfâşie salopeta până jos şi reuşi să scoată cracul retezat al pantalonului. Acesta căzu pe podea cu un clipocit, scoţând la iveală tivul chiloţilor kaki care sugeau pe o parte bălţi de sânge, de parcă erau însetaţi. Pe Yossarian îl ului aspectul cadaveric, ca de ceară, al piciorului gol al lui Snowden şi aspectul dezgustător, lipsit de viaţă şi ezoteric, al pufului blond, fin şi cârlionţat, de pe tibie şi gambă, alb şi bizar. Observă că rana nu era nicidecum mare ca o minge de fotbal, ci lungă şi lată ca mâna lui şi prea adâncă şi crudă, ca să pătrundă în ea cu privirea. Muşchii dinăuntru zvâcneau precum carnea dintr-un hamburger. Un lung oftat de uşurare ieşi încet din gura lui Yossarian, când îşi dădu seama că Snowden nu era pe moarte. Sângele coagula deja în interiorul rănii şi nu era nevoie decât să-l bandajeze şi să-l liniştească până va ateriza avionul. Scoase câteva pacheţele de praf de sulfamidă din trusa de prim-ajutor. Snowden tremură când Yossarian se lipi de el uşor, ca să-l întoarcă puţin pe o parte.

  — Te doare?

  — Mi-e frig, scânci Snowden. Mi-e frig.

  — Stai liniştit, spuse Yossarian. Stai liniştit.

  — Mi-e frig. Mi-e frig.

  — Stai liniştit. Stai liniştit.

  — Începe să mă doară, strigă deodată Snowden, chircindu-se jalnic.

  Yossarian scotoci frenetic prin trusa de prim-ajutor, căutând din nou morfină, şi găsi doar biletul lui Milo şi un flacon cu aspirine. Îl înjură în gând pe Milo şi-i dădu două pastile lui Snowden. Însă n-avea de unde să facă rost de apă. Snowden refuză aspirinele, clătinând din cap aproape imperceptibil. Era alb la faţă ca hârtia. Yossarian îi scoase casca de protecţie şi-i aşeză uşor capul pe podea.

  — Mi-e frig, gemu Snowden cu ochii pe jumătate închişi. Mi-e frig.

  Colţurile gurii începură să i se învineţească. Yossarian încremeni. Se întrebă dacă era o idee bună să-i acopere corpul lui Snowden cu faldurile propriei paraşute. Ridicându-şi privirea pe neaşteptate, Snowden îi adresă un zâmbet stins, de cooperare, şi îşi mişcă puţin şoldurile, pentru ca Yossarian să poată începe să presare sulfamidă pe rană. Yossarian se puse pe treabă cu o încredere şi un optimism reînnoit. Avionul se zgâlţâi când trecu printr-un gol de aer, iar el îşi aminti îngrijorat că îşi uitase paraşuta în partea din faţă a aeronavei. Dar n-avea ce să mai facă. Turnă conţinutul mai multor plicuri cu pudră albă şi cristalină peste rana ovală, până când nu mai văzu nimic roşu, după care trase aer în piept şi strânse din dinţi, atingând cu mâinile goale fâşiile de carne zdrenţuită şi punându-le la locul lor. Cu mişcări rapide, acoperi întreaga rană cu un tampon mare de vată şi pe urmă îşi retrase mâinile. Zâmbi neliniştit când acest calvar luă sfârşit. Contactul cu carnea moartă nu fusese nici pe departe atât de scârbos pe cât se aşteptase, iar pe de altă parte găsise un pretext să mângâie de mai multe ori rana cu degetele, ca să se convingă de propriul lui curaj.

  Începu apoi să lege tamponul cu un sul de tifon. Când înconjură a doua oară coapsa lui Snowden cu un bandaj, zări o mică gaură pe partea interioară, prin care intrase schija, o rană rotundă, boţită, de mărimea unui ban, cu marginile vineţii şi cu un miez negru, unde sângele făcuse crustă. Yossarian o pudră cu praf de sulfamidă şi continuă să înfăşoare tifonul în jurul piciorului lui Snowden, până când fixă bine tamponul. Tăie fâşia de tifon cu foarfeca şi sfâşie capătul la mijloc. Legă apoi cu un nod solid. Ştia că era un bandaj bine făcut şi se lăsă pe călcâie mândru, ştergându-şi transpiraţia de pe frunte, şi îi zâmbi lui Snowden cu un sentiment de prietenie spontană.

  — Mi-e frig, gemu Snowden. Mi-e frig.

  — O să te faci bine, puştiule, îl încurajă Yossarian, mângâindu-i braţul ca să-l liniştească. Situaţia e sub control.

  Snowden clătină vlăguit din cap.

  — Mi-e frig, repetă el cu ochii întunecaţi şi orbi, ca de piatră. Mi-e frig.

  — Stai liniştit, spuse Yossarian, cuprins tot mai mult de îndoială şi de frământare. Stai liniştit. Mai avem puţin şi ajungem jos şi doctorul Daneeka va avea grijă de tine.

  Dar Snowden continuă să clatine din cap şi arătă în sfârşit, cu o mişcare abia perceptibilă a bărbiei, în jos, spre subsuoară. Yossarian se aplecă în faţă ca să se uite şi văzu o pată de o culoare ciudată îmbibând salopeta chiar deasupra găurii pentru braţ a costumului de protecţie. Yossarian simţi că i se opreşte inima în loc, apoi începu să-i bată atât de violent, că abia mai putea să respire. Snowden avea o rană în interiorul costumului de protecţie. Yossarian desfăcu capsele costumului de protecţie şi se auzi urlând sălbatic, în clipa când măruntaiele lui Snowden se revărsară pe jos, alcătuind o grămadă îmbibată de sânge, şi continuară să se prelingă afară. O schijă de peste şapte centimetri intrase prin cealaltă parte chiar sub braţ şi străpunsese totul, ducând cu ea bucăţi pestriţ colorate din trupul lui Snowden, prin gaura imensă din coaste, pe care o produsese când ieşise. Yossarian mai urlă o dată şi îşi apăsă ambele mâini pe ochi. Dinţii îi clănţăneau de spaimă. Se sili să privească din nou. Acolo era din plin ce îi dăduse Dumnezeu, se gândi el mâhnit, în timp ce privea – ficat, plămâni, rinichi, coaste, stomac şi bucăţi din roşiile umplute pe care le mâncase Snowden în ziua aceea la prânz. Yossarian detesta roşiile umplute şi îşi întoarse ameţit capul; începu să vomite, apăsându-şi pieptul care-i ardea. Mitraliorul din coada avionului se trezi în timp ce Yossarian voma, îl văzu şi leşină din nou. Când termină, Yossarian era stors