că vechii filosofi ai teoriei natură versus educaţie vor fi încântaţi să te audă. De ce nu-i chemi să le comunici şi lor? Ah, da, aşa e. Sunt toţi morţi de două mii de ani.

– Încerci să eviţi să-mi răspunzi. Încerci să-ţi justifici frica faţă de tine însuţi.

– Greşit, cucoană. Extrem şi total greşit. Răspunsul este nu. Nu te voi ajuta. Vrei să-ţi spun mai clar? Nu.

– Cât de rău crezi că e, dacă am venit aici ca să te rog?

– Nu-mi pasă. Nu te ajut.

– E vorba despre Pelerinaj… Oscar, sunt îngrijorată de asta. Cu adevărat îngrijorată.

Se uită la ea, nefiind sigur dacă mai putea încasa alte şocuri.

– Ascultă, am urmărit povestea suficient de atent, cine n-a făcut-o? Marina va bloca în mod sigur înaintarea Imperiului Ocisen. ANA va opri navele Pelerinajului. Nu sunt proşti. Golul va devora jumătate din galaxie, dacă oile idioate ale lui Inigo vor ajunge vreodată înăuntru.

– Şi crezi că asta e tot? Oscar, tu şi cu mine am fost acolo cu Nigel înainte de a ne duce pe Far Away. Ştii cât de complexă a fost atunci situaţia, cât de mulţi factori au fost implicaţi. Ei bine, acest lucru este mai rău, mult mai rău. Golul este doar un eveniment periferic, un pretext convenabil. Povestea asta este despre facţiunile care au început, în sfârşit, să se lupte. Este o luptă pentru destinul omenirii. Sufletul nostru va fi decis de rezultat.

– Nu pot să te ajut, spuse el, umilit de modul care sunase aproape a bocet. Sunt doar un pilot, pentru numele lui Hristos!

– Oh, Oscar! Vocea ei era plină de simpatie. Îngenunche în faţa lui şi îi apucă mâinile. Degetele ei erau calde. Destul cu smerenia. Caracterul tău este cel de care am nevoie cu disperare să mă ajute. Ştiu că odată ce vei accepta nu trebuie să-mi fac griji cu privire la problemă. N-ai să mă laşi baltă, şi asta e ceea ce contează.

– Asta este o excursie nostalgică pentru tine. Sunt doar un pilot.

– Erai doar un căpitan al Marinei, dar ne-ai salvat de Starflyer. O să-ţi spun ce aş vrea să-ţi cer să faci. Şi-apoi am să-ţi spun de ce o vei face. Dacă vrei să mă urăşti pentru că te forţez să înfrunţi realitatea, pentru mine e în regulă, n-ai decât.

Îşi eliberă mâinile din strânsoarea ei.

– Spune-ţi textul şi pleacă.

– Cei din facţiuni mă ştiu, mă supraveghează aşa cum le supraveghez şi eu agenţii. Aşa că nu pot să-i las să afle că încerc cu disperare să-l localizez pe al Doilea Visător.

Oscar râse. Dar râsul i se transformă aproape în scâncet.

– Să-l găsesc pe al Doilea Visător? Eu?

– Da. Şi ştii de ce va merge?

– Pentru că nimeni nu se va aştepta.

Făcu replica să sune ca un şcolar recitând un lucru inutil.

– Corect. Şi ştii de ce vei face asta pentru mine – şi te rog, nu trage în mesager.

Oscar se pregăti. Era sigur că nu mai era nimic altceva în viaţa lui cu care ea l-ar putea şantaja? Mi-am şters vreo amintire? Doamne, o mai fi fost vreun alt Abadan? De ce?

– Pentru că te-ai plictisit de moarte de această viaţă monotonă şi tristă prin care mergi ca în somn.

Oscar deschise gura să strige la ea. Să-i spună că e dusă cu pluta. Că greşea în mod dramatic. Că viaţa lui era bogată. Că avea oameni care îl iubeau. Că fiecare zi era o bucurie. Că nu dorise niciodată să se întoarcă la zilele nebune ale Războiului Starflyer. Că îndurase deja toată teroarea şi excitaţia sălbatică pe care le putea conţine o viaţă de om. Că astfel de lucruri ar fi mai bine să fie lăsate noii generaţii. Dar din nu se ştie ce motiv capul îi căzuse în mâini, iar el suspina puternic. Nu se putea uita la ea. Şi, cu siguranţă, nu s-ar fi putut uita la partenerii lui de viaţă.

– Nu pot să le spun asta, şopti el îndurerat. Cum aş putea? Vor crede că e vina lor.

Paula se ridică. Puse cu delicateţe mâna pe umărul lui.

– Vrei să o fac eu?

– Nu, clătină el din cap. Îşi trecu dosul palmei peste ochi pentru a şterge urmele umede enervante. Nu. Nu sunt chiar atât de laş.

– Orice poveste de acoperire vrei, o ai. Pot aranja… orice, practic.

– Ah!

– O navă stelară te aşteaptă în portul spaţial local. Îi zâmbi maliţios. Una cu ultrapropulsor.

Oscar zâmbi, simţind bucuria crescând adânc în interiorul lui.

Ultrapropulsor? Ei bine, cel puţin nu m-ai tratat ca pe o curvă ieftină.

Nu era modul în care Araminta se aştepta să revină pe continentul Suvorov, nu stând într-o capsulă de transport care îmbătrânea, în timp ce zbura peste Great Cloud Ocean, mai jos şi mai lent decât orice altă capsulă de pe planetă. Nu tocmai o lovitură cu stil. Îşi promisese întotdeauna că va reveni pe continentul natal numai atunci când va putea ieşi dintr-o capsulă făţoasă de lux, zâmbind condescendent în jur la Langham şi la afacerea familiei.

Nu eşti chiar în situaţia asta încă.

Din păcate, proprietatea lui Likan era pe Suvorov. Fapt de înţeles, din moment ce capitala Viotiei, Ludor, era situată acolo. Likan nu era un tip de provincie, el trebuia să fie aproape de acţiune. Deci plecase înapoi peste ocean. Cu o cală plină cu hainele ei cele mai bune şi un sentiment crescând de anxietate.

Era cu adevărat interesată de abilităţile lui Sheldonite. Căci a ajunge la nivelul lui la mai puţin de o sută cincizeci de ani însemna o realizare fenomenală. Erau o mulţime de lucruri pe care le-ar fi putut învăţa de la el, cu