Se aflau chiar lângă suprafaţa sclipitoare. Araminta nu-şi dăduse seama cât de mare era ovoidul. Stând la baza acestuia, bănuia că ar trebui să aibă vreo zece etaje deasupra ei, deşi curbura o făcea greu de spus. Nu existau caracteristici perceptibile, cu siguranţă, nicio uşă. Întreaga bază era înconjurată de o cărare largă de marmură, ca şi cum se sprijinea pe un soclu. Câteva linii subţiri de aur se materializaseră sub picioare, şi Clemance le urma, alunecând prin torentul de lumini multicolore. Araminta o urmă. Era similar cu mersul printr-un câmp de presiune sau cu un duş de spori, o furnicătură uşoară pe piele, flash-uri luminoase în ochi şi se trezi într-o bulă-cameră cu mobilier transparent, tivit cu linii de smarald strălucitoare, ca nişte raze laser curbate. Dulapurile şi sertarele erau toate goale, scaunele şi canapelele conţineau o strălucire mai difuză în interiorul pernelor, arătând ca nişte proiecţii de portal defecte. Podeaua şi pereţii cupolei erau o versiune mai slabă a sclipirii din exterior. Doar cearşafurile crem cu auriu de pe pat erau ceea ce considera ea drept tangibil.

– Platforma smartnet a casei oferă un program de operaţiuni, îi spuse u-amprenta.

– Acceptă-l.

Exovederea îi arătă fişierul care se deschidea într-un spaţiu de stocare.

Clemance era deja aşezată pe marginea patului, săltând în sus şi-n jos.

– Îţi place?

– Intrarea principală a casei se deschide într-un dormitor pentru oaspeţi?

– Numai atunci când ai nevoie s-o facă, răspunse fata cu vioiciune. Spune-i programului tău de control că vrei să vezi afară.

Araminta o făcu, iar pereţii pe de o latură îşi pierdură luciul, arătându-i grădina de afară şi capsula ei cu sania regrav alături, încărcându-i bagajele.

– Acum, dacă ai nevoie de baie… spuse Clemance.

Întreaga cameră începu să alunece în sus, urmând curbura peretelui exterior. Undeva sub podea trebuie să fi fost ascuns un excelent compensator de gravitaţie, deoarece Araminta nu simţi nicio mişcare. Alunecară apoi orizontal în centrul ovoidului. Alte bule-camere curgeau pe lângă ele.

Araminta îşi imagina că aceasta era perspectiva pe care corpusculii o aveau în timp ce alergau printr-o venă. Zâmbi încântată. Genial, totul este variabil.

Dormitorul ei atinse o baie, iar peretele rulă într-o parte pentru a-i facilita accesul. Designul de dincolo de uşă era mai convenţional, cu un imens bazin de baie, cabine de duş, camere de uscare. Era mai mare decât sufrageriile din apartamentele pe care le renova ea.

– Dacă vrei să vezi pe cineva sau să mergi în sufragerie pentru cină, sau doar să schimbi vederea, spune-i casei, o instrui Marakata.

– Aşa voi face, răspunse binedispusă Araminta.

O uşă se deschise vizavi de baie, iar Marakata trecu prin ea. Araminta surprinse o parte dintr-o cameră complet albă, cu un birou lung şi aparate de gimnastică.

– Ne vedem mai târziu, spuse Marakata, iar uşa se închise alunecând în spatele ei.

– A fost o ameninţare? murmură Araminta.

– Oh, ignor-o, spuse Clemance. E întotdeauna timidă cu necunoscuţii. E mult mai distractivă în pat, sincer.

– Sunt sigură.

Araminta se întoarse, inspectând mai în amănunt camera. Sertarele începură să se umple cu hainele ei. Totul se întâmpla de parcă privea apa făcând bule într-un pahar.

– Du-mă la Likan, îi spuse u-amprentei.

Camera închise uşa de la baie. Pereţii curbaţi începură să treacă alunecând întâi pe orizontal, apoi arcuindu-se la verticală.

– Şi opacizează pereţii.

Gravitaţia putea fi stabilă, dar vederea o făcea să se simtă ciudat de dezorientată.

Camera lui Likan era imensă. Araminta suspecta că nu prea se mişca. Ar fi dislocat orice altceva din casă. Era circulară, cu o podea de stejar lustruit care părea a fi un singur segment uriaş. Cultivat într-un recipient special, citise despre un astfel de proces într-un fişier din cursurile ei de design. Pereţii erau roz pal şi albastru, cu o textură de coajă de ou translucidă. O treime din lungimea lor aluneca în transparenţă, oferind priveliştea spre lac.

Likan se îndrepta spre ea, îmbrăcat într-un tricou mov simplu şi un şort lung verde. Mici simboluri colorate se stingeau în jurul lui, dispărând. Pereţii trebuie să fie portaluri, gândi ea, ceea ce le dădea o capacitate mare de proiecţie. Acesta era, probabil, biroul lui. El îi zâmbi cu căldură, se opri în faţa ei şi o sărută. Un fel de sărut care îi spunea ce aştepta de la ea mai târziu.

– Grozavă casă! spuse ea.

– Ştiam că o să-ţi placă. Conceptul este unul vechi, dar am luat doar procesul de fabricaţie până la un nivel accesibil. Nu-i uşor fără replicatori Înalţi.

– Aş vrea să am franciza în Colwyn City.

El îi răspunse cu un zâmbet cald, admirativ.

– Vezi, majoritatea dezvoltatorilor m-ar fi acuzat că-i scot din afaceri. Dar tu… tu vezi cum te poţi adapta şi mergi mai departe. Asta e ceea ce te face să ieşi în evidenţă.

– Mulţumesc.

Clemance dădu buzna pe o altă uşă.

– Ne vedem mai târziu.

Likan o concedie cu o fluturare de mână în timp ce o conducea pe Araminta la peretele transparent.

– Ceva de băut? Mâncare? întrebă el.

– Nu pentru câteva ore.

– Bine. Premierul şi doi miniştri ai cabinetului vin la cină.

– Încerci să mă impresionezi?

– Veneau oricum. Dar sper că asta îţi va da o idee despre viaţa pe care o duc. Ca să ajungi atât de sus, trebuie să faci şi politică.

– Primăria Colwyn poate fi o bestie când e vorba despre eliberarea permiselor.

– Invită-l pe ofiţerul cu dezvoltarea la cină. Împrumută-i consilierului tău local o capsulă sofisticată. Toţi vor să obţină tot ce se poate. Altfel nu s-ar hrăni din ieslea publică.

– Cu excepţia cazului în care sunt acolo pentru a o curăţa de corupţie.

– Da. Ăştia sunt o problemă. Din