– Eşti cinic.

– Pragmatic, dacă nu te superi. Sunt, de asemenea, mult mai experimentat decât tine în fiecare domeniu. Aşa că ai încredere în mine când spun că politicienii au toţi slăbiciunile lor.

– Care este a ta? îl tachină ea.

– Unu, sunt uşor de luat în pat. Dar tu ştii deja asta. Doi, riscul. Riscul este slăbiciunea mea. Senzaţia pe care o ai atunci când un risc te răsplăteşte este ca nimic altceva. Eu îmi asum întotdeauna riscuri. Îmi place prea mult câştigul ca să n-o fac.

– Ce riscuri îţi asumi în clipa asta?

– Eşti deşteaptă, ai făcut cercetări. Fişierele de finanţare, cel puţin. Spune-mi.

– Am accesat backgroundul în timpul drumului. Părerea mea este că te-ai extins periculos de mult.

– Şi creditele acelea au crescut semnificativ în ultimii doi ani. Deci ce crezi că e?

– Ai de gând să razi companiile imobiliare cu case ca aceasta? Inunzi piaţa.

El zâmbi.

– Scară mică. Eu gândesc la nivel macro. În plus, ar dura un deceniu pentru ca aşa ceva să devină întâi o modă şi apoi să fie general acceptat. Gândeşte-te care este problema cea mai presantă pe care o are Viotia astăzi?

– Visul Viu?

– Într-un fel. Ellezelin se prefigurează tot timpul peste noi. Pe bună dreptate. Zona de Liber Schimb este o piaţă masivă, care nu va dispărea, şi este mereu în creştere. Oricine operează deja în ea are un imens avantaj de capacitate financiară şi de producţie faţă de o micuţă companie de pe Viotia. Îngrijorător este faptul că, atunci când se va deschide în cele din urmă o gaură de vierme aici, toate companiile vor pierde în faţa importurilor ieftine. Comerţul va fi unidirecţional.

Mintea ei se întoarse la Albany, la anvergura locului.

– Ai de gând să-i subminezi.

– Albany este automatizat atât cât se poate fără replicatori. Mi-am petrecut un deceniu investind în cele mai avansate sisteme cibernetizate pe care le putem avea pentru a scădea costurile de producţie. Pentru a face acest lucru, pentru a împinge costul fiecărei unităţi cât mai jos posibil din punct de vedere fizic, trebuie să ai un volum masiv de producţie. Asta e ceea ce mă omoară acum. Fabricile abia ticăie. Dar în momentul în care gaura de vierme se va deschide în sfârşit…

– Nu va fi nici pe departe masacrul financiar la care se aşteaptă ei.

– Ei importă. Eu export. Numai că volumul acestor exporturi va fi de zece ori mai mare decât estimează ei.

– Ai nevoie de o reţea de distribuţie.

Zâmbetul lui era triumfător în timp ce se întorcea cu faţa spre lac.

– Cu siguranţă.

– Super! spuse ea sincer. Ambiţia lui Likan era atât de mare, încât a ei nici n-ar fi putut fi înregistrată pe aceeaşi scară. De ce-mi spui mie asta? Nu poate fi o încercare de a mă impresiona ca să mă atragi în pat. Ai obţinut deja asta.

– Deşi am o opinie egocentrică în ceea ce priveşte capacitatea mea, de fapt nu pot gestiona fiecare aspect de unul singur, nici dacă-mi lărgesc mentalitatea. Prea multe detalii. Pentru o fază de expansiune la acest nivel, am nevoie de oameni în care să pot avea încredere în poziţii de conducere, mai ales pe alte planete.

– Asta e foarte măgulitor.

– Da şi nu. Ai fi capabilă de management, cred, ai tipul potrivit de motivaţie şi de mentalitate. Nu ai experienţa în poziţii de vârf, dar asta va veni.

Ea se încruntă.

– De ce eu?

– Cât de multă cercetare ai făcut cu adevărat? Despre Sheldon însuşi?

– N-am făcut deloc, recunoscu ea. Doar ce am prins la şcoală.

– Exact asta erau vechile dinastii, întreprinderi familiale. Cel mai sigur mod la care s-au gândit vreodată oamenii pentru a păstra loialitatea şi controlul. Nigel îşi folosea propriul trup şi sânge.

– Ah!

Era ca şi cum camera se afla în mişcare: în jos.

– Toate poziţiile de conducere erau deţinute de copiii săi, spuse Likan. Tot asta fac şi eu.

O amintire îi veni brusc în minte.

– Debbina? întrebă ea înainte de a se opri.

Likan tresări.

– Ţi-am făcut ceva vreodată? Nu, ei bine, nu fetiţa mea iubită. Dar o mulţime dintre ceilalţi copii ai mei conduc secţiuni ale companiei.

– Şi cum mă potrivesc eu în asta?

– Cum crezi?

– Explică-mi.

– Ai deveni una dintre nevestele mele. Îmi faci copii. Ei îşi ocupă locul lor în companie.

– Chiar ştii cum să atragi o fată.

El o fulgeră cu un zâmbet ironic.

– Haide, suntem adulţi. Fiecare căsătorie în ziua de azi e pe jumătate o afacere. Ne vom simţi grozav în pat. Îmi pot permite orice stil de viaţă îţi doreşti. Copiii tăi cresc făcând parte din compania cea mai dinamică din această parte a Confederaţiei. Nu le va lipsi niciodată nimic şi vor avea în faţă provocări, practic, nelimitate. Te cunosc suficient de bine ca să ştiu că ideea te atrage. Cine îşi doreşte nişte răsfăţaţi, nu? Şi acelaşi lucru este valabil şi pentru tine. Stai cu mine zece, cincisprezece ani, după care poţi continua cu un post în companie sau te poţi elibera cu o grămadă de bani şi cunoştinţe din interior suficiente pentru a te descurca mai bine decât oricine altcineva.

– Mama lui Ozzie! Vorbeşti serios?

– Bineînţeles.

– E foarte flatant, dar nu este cam brusc?

– Crezi că Sheldon a ezitat atunci când a văzut ceva ce şi-a dorit? În niciun caz. S-a dus şi şi-a luat. Iar asta nu vine chiar atât de brusc, nu-i aşa? Am avut o conexiune acolo, la simpozion, n-o să negi acum, sper?