– Ozzie, nu! Asta este singura decizie cu adevărat bună pe care am luat-o, probabil, vreodată.

El îi zâmbi cu mândrie, deși nu-și putea ascunde îngrijorarea.

– Pari… tulburată. Sunt îngrijorat.

Ea începu să-și șteargă apa de pe picioare.

– A fost o săptămână grea. Sunt în regulă, dar nu am dormit bine, asta-i tot. O să iau un fel de infuzie energizantă când ajung acasă.

– Acasă? se încruntă el.

– Trebuie totuși să termin apartamentele. Știm amândoi că am nevoie de bani.

– Corect.

Își trecu degetele prin păr privind-o perplex. Araminta nu era obișnuită cu asta. Ori de câte ori aveau convorbiri serioase, domnul Bovey prefera să-și folosească eul de vârstă mijlocie cu trupul cu pielea neagră, cel cu care avusese prima întâlnire și care aproape că se calificase drept figură paternă. Nu-și putuse da seama dacă era un lucru deliberat din partea lui.

– Uite, a spus el. Nu-mi place să fiu eu cel care aduce veștile proaste, dar în mod clar nu ai accesat unisfera în dimineața asta.

Modul în care i-a spus-o a fost suficient ca să-i facă inima să stea în loc. Seara trecută, înainte de a merge la culcare, îi spusese u-amprentei să suspende orice contact cu unisfera. Acum o reconectă ​​și aceasta începu să-i extragă știrile prioritare.

– Oh, bunule Ozzie, șopti ea uimită.

Totul era acolo. Invazia forțelor de pe Ellezelin prin zona docurilor. Trupele paramilitare care se deplasau prin oraș. Capsulele mari care patrulau pe cer, stoparea oricărui trafic civil.

Când s-a repezit la fereastră, a putut zări câteva dintre capsulele care pluteau pasiv deasupra râului Cairns, ovoide insidioase întunecate pe fundalul norilor sumbri ce reflectau lumina aprinsă a zorilor. Câmpul de forță al Colwynului pentru protecția împotriva vremii era activat, acoperind întregul oraș. Nu de vreo furtună erau interesați invadatorii, ci de a împiedica sub orice formă plecarea capsulelor. Iar mai rău, mult, mult mai rău, era mesajul de la directorul Trachtenberg de pe Stația Centurion despre Golul care începea să se extindă. O fază de devorare, cum o numeau toți comentatorii. Și toți aveau convingerea că era din vina celui de-al Doilea Visător pentru că îl respinsese pe Lordul Cerului. Nu este niciun fel de coincidență erau cuvintele care îi reverberau în cap. Toată lumea le folosea.

– Nu pot să stau aici, gemu Araminta.

– Doar nu vorbești serios. E periculos afară. Au restricționat rapoartele, dar cetățenii noștri nu au primit asta cu ușurință. Au fost mai multe ciocniri deja, și nici nu e încă ora micului dejun.

Sunt aici pentru mine, a realizat ea. O lume întreagă invadată, violată, din cauza mea.

Ozzie, iartă-mă.

– Mă duc direct acasă, a spus ea cu încăpățânare. Trebuie să ajung la apartamente. Sunt tot ce am, îți dai seama, nu-i așa?

Se simți rău zicând asta, era o agresiune emoțională, dar tot ce voia să facă era să se depărteze de el. Lucru complet greșit, căci aceasta era persoana cu care plănuia să se căsătorească și ar fi trebuit să aibă încredere în el. Dar pur și simplu nu putea risca să se încreadă în el cu ceva de o asemenea importanță. El fusese de acord să se căsătorească cu o fată care se lupta să devină dezvoltator de proprietăți, nu cu o catastrofă galactică umblătoare.

– Înțeleg, a spus el fără tragere de inimă. Dar au oprit tot traficul cu capsule. Jumătate din mine sunt blocați peste tot în oraș.

Araminta începu să-și tragă hainele pe ea. Un dulap întreg din baie era al ei, așa că cel puțin se putea îmbrăca practic, cu blugi de culoare închisă și un pulover albastru.

– Trikepodul meu este în garaj. L-am lăsat aici acum câteva săptămâni.

U-amprenta ei verifica în grabă restricțiile de circulație din orașul Colwyn. Rețeaua de management al traficului anunța interzicerea completă a vehiculelor aeriene neoficiale, certificată de Primărie și de Agenția Federală de Transport Viotia. Cu toate acestea, vehiculele terestre erau încă autorizate să funcționeze în interiorul orașului, cu recomandarea ca oamenii să le utilizeze cu prudență, numai pentru drumurile care nu puteau fi anulate. Erau o mulțime de link-uri către buletinele oficiale ale guvernului de pe Viotia cu privire la includerea lor în Zona de Liber Schimb la nivel de planetă de bază, precum și la modul în care, după o scurtă perioadă de tranziție, fiecare lucru va reveni la normal și va începe o fază de puternică creștere economică, ce va conduce la o îmbunătățire a stilului de viață al tuturor. Doar pentru o clipă, și-l reaminti pe Liken și planurile sale mărețe pentru Zona de Liber Schimb, dar alungă gândurile acelea imediat.

– Lasă pe câțiva din mine să meargă, a spus domnul Bovey. Pot verifica eu locul pentru tine.

– Nu am de gând să încep viața noastră împreună fiind dependentă de tine, a spus ea, urându-se acum.

El o privi și mai nefericit.

– În regulă. Ozzie, dar știu că ești încăpățânată.

– Ia-o drept tenacitate și gândește-te la modul în care funcționează asta în favoarea ta în pat.

– Ozzie să-i ajute pe paramilitari dacă îți ies în cale.

Dar zâmbetul lui înțelegător nu era tocmai din toată inima.

– Nu cred că unul dintre mine poate veni cu tine, nu?

– Ai un vehicul terestru? a întrebat ea.

– Nu.

– Ești foarte dulce. Tot mai vrei să te căsătorești cu mine?

– Da.

– Chiar și atunci când o să fie mai multe de mine?

– Ai grijă.

O întreagă echipă de el s-au adunat pentru a-i face cu mâna de la revedere când s-a urcat pe Trikepod. A fost ușor surprinsă să vadă că celula de alimentare era încă pe jumătate plină. Toate fețele lui familiare aveau aceeași expresie îndurerată când le-a făcut cu mâna grațios. Apoi, a pornit pe pista îngustă de pietriș, care tăia terenul spre drumul exterior. A fost un moment când a trecut pe lângă ultimul dintre el