— …mai am de jucat două runde de Golf cu Obstacole pînă se întunecă. Trebuie să mă grăbesc.

— Muncă şi joacă – la şaizeci de ani puterile şi gusturile noastre sînt exact aceleaşi pe care le aveam şi la şaptesprezece ani. În vremurile nefericite de altădată, bătrînii renunţau, se retrăgeau, dădeau în doaga religiei, îşi iroseau timpul citind şi chiar gîndind – închipuiţi-vă, gîndind!

„Idioţi! Porci!“ îi numea Bernard Marx în mintea lui, străbătînd coridorul în drum spre lift.

— Acum – iată progresele înregistrate – bătrînii muncesc, bătrînii se împreunează, bătrînii nu mai au timp liber, nu mai au răgaz de atîtea plăceri, nu au nici măcar o clipă în care să stea şi să mediteze – sau dacă vreodată ghinionul face să se caşte o asemenea crăpătură în acest continuum al distracţiilor lor, iată astăzi ai întotdeauna la dispoziţie soma, delicioasa soma, o jumătate de gram pentru o jumătate de vacanţă, un gram pentru un weekend, două grame pentru o excursie în luxuriantul Orient, trei grame pentru o eternitate întunecată pe satelitul Pămîntului; iar cînd se întorc de acolo, de pe Lună, se trezesc de partea cealaltă a abisului, feriţi de orice primejdie, pe terenul solid al trudei şi distracţiilor zilnice, alergînd de la un film tactil la altul de la o fetişcană pneumatică la alta şi mai pneumatică, de la terenul de golf electromagnetic la…

— Pleacă, fetiţo! strigă furios Directorul Incubatoarelor. Pleacă, băieţelule! Nu vezi că Forditatea Sa are treabă? Ia, ia, duceţi-vă şi făceţi-vă jocurile erotice în altă parte.

— Bieţii copilaşi, zise Controlorul.

Încet, maiestuos, cu un slab zumzet de maşinărie, benzile rulante de asamblare se mişcau înainte, cu viteza de treizeci şi trei centimetri pe oră. În întunericul roşiatic licăreau nenumărate rubine.

1. Teologul şi economistul englez Thomas Robert Malthus (1766-1834) a emis teoria restrîngerii populaţiei (malthusianism).

2. De la automobilul ieftin „Model T“ lansat de industriaşul Henry Ford (1863-1947) în anii 1908-1909 şi din care s-au vîndut cincisprezece milioane de bucăţi pînă în 1927.

Liftul era plin de bărbaţi care ieşeau din Vestiarele Grupului Alfa şi care salutară intrarea Leninei cu multe zîmbete şi înclinări prietenoase din cap. Fata se bucura de mare popularitate şi mai de mult sau mai de curînd petrecuse o noapte sau două cu cei mai mulţi dintre ei.

„Ce băieţi simpatici!“ gîndi ea, răspunzîndu-le la salut. Erau încîntători! Şi totuşi parcă o deranjau urechile prea mari ale lui George Edzel (cine ştie, poate i se administrase prea multă paratiroidă la metrul 328 de pe linia de asamblare?) Iar uitîndu-se la Benito Hoover, nu putea să nu-şi aducă aminte că, dezbrăcat, era cam prea păros.

Întorcînd ochii întristaţi de amintirea „blăniţei“ care acoperea trupul lui Benito, văzu într-un colţ faţa melancolică a lui Bernard Marx şi statura lui puţintică şi firavă. Se apropie imediat de el:

— Bernard! Tocmai te căutam! Glasul ei răsună limpede, acoperind zumzetul celorlalţi şi zgomotul liftului care urca. Colegii se întoarseră plini de curiozitate. Voiam să discutăm despre planul nostru de a merge în New Mexico. Cu coada ochiului îl văzu pe Benito Hoover căscînd gura de uimire. Gestul lui o enervă. („Probabil se miră că nu mă rog să merg iarăşi cu el!“ îşi spuse în sinea ei). Apoi reluă, cu mai multă căldură ca oricînd: — Mor de poftă să vin cu tine în iulie, să petrecem o săptămînă împreună, continuă ea. (În orice caz, măcar îşi dovedea în public infidelitatea faţă de Henry. Fanny ar fi trebuit să fie încîntată, chiar dacă-l înşela pe Henry tocmai cu Bernard.) Adică, vreau să spun, dacă mai ţii să mă ai! încheie Lenina învăluindu-l pe Bernard într-un zîmbet cum nu se poate mai încîntător şi mai plin de înţelesuri.

Faţa palidă a lui Bernard se îmbujoră. („Ce naiba l-a apucat?“ se miră Lenina, profund nedumerită, dar pe de altă parte şi înduioşată de acest omagiu straniu adus puterii ei de seducţie.)

— N-ar fi mai bine să discutăm în altă parte chestiunea asta? bîigui Bernard, cu un aer teribil de stînjenit.

(„Are aerul că aş fi spus ceva şocant, se gîndi Lenina. N-ar fi fost mai tulburat nici dacă aş fi făcut vreo glumă porcoasă – dacă l-aş fi întrebat cine-i maică-sa ori cine ştie ce altă chestie decoltată.“)

— Adică, vreau să spun, cu toată lumea asta în jur… adăugă Bernard înecîndu-se de emoţie.

Lenina rîse sincer, fără pic de maliţie:

— Vai, ce nostim eşti! Şi de fapt chiar îl socotea nostim. Sper, în orice caz, să mă anunţi cel puţin cu o săptămînă înainte, dacă nu te superi, continuă ea pe alt ton. Presupun că mergem cu Racheta Pacificul Albastru, nu?