Părinții lui l-au urmat, lipindu-se unul de altul în mod defensiv. Edeard îl recunoscu pe tată, un bandit care acționa în Abad.

– Care este numele tău? a întrebat Edeard.

– Lasă-l în pace, a strigat femeia. Plecăm, ce mai vreți de la noi, ticăloșilor?

Băiatul îi aruncă lui Edeard genul de privire acră pe care doar un tânăr din Sampalok o putea avea.

– Cum ți se spune? a întrebat el binevoitor.

– Marcol. Ce-ți pasă ție?

– Și tatăl tău este Arcton, știu, iar pe mama ta…?

– Janeel, a spus ea nesigură. Ce-i asta?

– Marcol, aici de față, are o a treia mână foarte puternică.

Băiatul se înroși.

– Nu am!

– Nu sunt mulți în acest oraș care să poată trage un ge-vultur din cer de la o astfel de înălțime.

– Nu am fost eu.

– Le ești loial părinților tăi, nu-i așa? remarcă Edeard. Ar trebui să fii, dacă pleci cu ei. Ești destul de mare ca să rămâi și să ai grijă de tine dacă vrei cu adevărat. La urma urmei, numele tău nu apare în niciun mandat.

– Lasă-l în pace, a spus Janeel.

Brațele ei s-au strâns protector în jurul fiului.

– Nu rămân aici, a zis Marcol sfidător.

– Îți voi face o ofertă, a continuat Edeard. Voi anula exilarea tatălui tău, dacă te înrolezi ca polițist stagiar la secția Jeavons.

– Ce?

Arcton și Janeel și-au aruncat priviri neîncrezătoare.

– Edeard? întrebă Kanseen nedumerită.

– Două condiții, a spus Edeard. Marcol trebuie să-și facă stagiatura și să absolve, iar tu, Arcton, să-ți iei un loc de muncă și să te ferești de probleme.

– Vorbești serios? a întrebat Arcton.

– Eu sunt Mergătorule-Pe-Apă.

– Nu se ține de glume, i-a asigurat scurt Macsen.

– Da, a spus Janeel, care părea gata să izbucnească în plâns. Da, o vom face.

– Marcol? a întrebat Edeard. Ce spui? Nu va fi un lucru ușor.

– De ce faci asta? A fost mai mult un mormăit decât o propoziție.

Edeard își puse brațul în jurul umerilor lui Marcol și îl trase deoparte.

– Ai o prietenă?

– Da! Sute.

– Sute, nu-i așa? Ești norocos. Eu nu aveam, nu înainte să mă alătur polițiștilor. Știi cât de multe am avut după ce am devenit Mergătorul-Pe-Apă? Ai auzit despre partea aceea din viața mea?

Băiatul era acum aproape de a zâmbi.

– Într-un fel.

– Fetelor, în special fetelor de familie, le plac bărbații în uniformă, mai ales aceia dintre noi care sunt mai puternici decât oricine altcineva. Chiar le plac.

– Da?

– Nu e niciodată ușor să fii polițist stagiar, dar poate fi mai greu decât să fii fermier dincolo de Iguru? Asta vrei să fii?

– Nu.

– Deci, vrei să faci o încercare? De dragul mamei tale, dacă nu de altceva. Uită-te la ea, nu vrea să fie izgonită din oraș. Dar nu am avut de ales: tatăl tău a greșit, numai că acum ai o șansă să îndrepți tu lucrurile.

– Bine. Am s-o fac.

– Mulțumesc. Edeard îi chemă pe Arcton și pe Janeel. Puteți merge acasă. Aduceți-l la secția Jeavons mâine dimineață la ora șapte, spălat și cu o înfățișare respectabilă.

– Da, Mergătorule-Pe-Apă. Mulțumesc, Mergătorule-Pe-Apă.

– Ce în Honious a fost asta? a întrebat Macsen. Doar nu crezi cu adevărat că va reuși să ajungă polițist?

Edeard zâmbi.

– Noi am reușit.

Ultimul dintre exilați trecu prin Poarta de Nord. Edeard se întoarse pentru a se adresa polițiștilor care îi escortaseră.

– Oamenii își vor aminti această zi, pentru ceea ce am făcut noi. Dar nimic din ce s-a întâmplat nu ar fi fost posibil fără sprijinul vostru, și vă mulțumesc din adâncul inimii pentru modul în care ați fost alături de mine azi. Ați contribuit la fel de mult ca și mine.

Își întinse mâna a treia la balamale de fier gigantice care țineau poarta în zid. Când începu să-l ridice, mecanismul de fixare scârțâi în semn de protest. O rafală de fulgi de rugină ninse în jos pe iarbă de la mecanismul greoi. A tras apoi de poartă. Polițiștii au început să aplaude când secțiunea uriașă de cristal pivotă înapoi în gaura pe care Rah însuși o tăiase cu două mii de ani în urmă. Zgomotul scrâșnit pe care îl făcea era atât de puternic încât Edeard gândi că bucata veche de cristal s-ar putea sparge în cele din urmă. Dar aceasta se încadră perfect în arcadă. Socotise că un astfel de gest dramatic era un mod potrivit de a încheia povestea cu exilul.

Kathlynn, sora lui Kanseen, se afla în piață lângă grămada de resturi care fuseseră cândva posesiunile familiei Diroal. Îl ținea în brațe pe micul Dium care sugea un bulgăre de miere și se agita energic în toate părțile. Dybal și Bijulee erau lângă ea. Toți trei vorbeau cu Dinlay, care era așezat pe o banchetă veche și ponosită din lemn de cireș recuperată din grămadă. O mulțime de locuitori ai Sampalokului încercau să salveze ce se mai putea. Mișunau peste movilă precum drakkenii pe stârvuri. Oamenii transportau pachete grele de lucruri pe drumurile dinspre piață. Edeard se gândi că cel puțin o treime din ele fuseseră luate deja. Incredibil, dar asta includea și una din porțile imense din peretele exterior. O scanare rapidă cu televederea îi arătă poarta lângă o fierărie la trei străzi distanță. Proprietarul și ucenicii săi băteau deja cu ciocanul legăturile mari de fier.

– Ei da, izbucni Kanseen când, ieșind din strada Burfol, o văzu pe Kathlynn. Ce se întâmplă?

Kathlynn îi zări și ea și le făcu semn fericită. Edeard ridică un deget în semn de rugăminte.

– Un moment. Locuitorii Sampalokului s-au oprit când Mergătorul-Pe-Apă a revenit în piață, aruncându-i priviri nervoase. El le zâmbi. Luați tot ce vreți, vă rog, apoi dați-vă la o parte.