– E curat.

– Încarcă-l şi rulează-l. Prin exovedere privi cum programul se extinde într-unul dintre spaţiile ei de stocare. Avea multe asemănări cu un program de învăţare căruia îi permise să se răspândească precum o ciupercă în materia ei cenuşie. Cunoaşterea instinctivă bolborosi în mintea ei.

– Nu-ţi fie frică, spuse Likan încet. O să-l folosesc împreună cu tine. Asta va face prima noastră experienţă spectaculoasă.

Ea dădu din cap, neavând încredere să vorbească. Acum, gândi ea, să-şi golească mintea era un proces simplu. Putea folosi ciclurile ascendente de somn fără să le accepte totuşi. Respiraţia i se stabiliză, iar ea deveni conştientă de ritmurile organismului, de fluxul de energie nervoasă. Bătăile inimii. Gândurile periferice se îndepărtau, permiţându-i să se concentreze pe budoar, pe pat. Deveni conştientă de atingerea uşoară a ţesăturii pe pielea ei. Mărgele mici de transpiraţie atârnau de ea. Sunetul bulelor sfârâind în paharele de cristal. Respiraţia lui Likan. Îi văzu braţul mişcându-se, un semn cu degetul.

Marakata răspunse chemării, alunecând sinuos pe saltea. Degetele ei mângâiau pielea Aramintei. Senzaţiile pe care nervii ei le experimentau îi curgeau în valuri în creier. Tresări uimită la impact şi îşi concentră atenţia pe cele mai plăcute senzaţii. Tăvălindu-se în ele.

Sub conducerea lui Likan, Marakata smulse chingile de satin de pe umerii Aramintei. Aerul îi inundă sânii expuşi, urmat de degete calde. Araminta tresări puternic la atingere, zâmbind în timp ce îşi centra mintea pe senzaţie. Sângele îi era zgomotos şi fierbinte în timp ce-i alerga spre sfârcuri, întărindu-le.

– Acolo, îi spuse ea proprietarei degetelor.

Mângâierea fu reluată, extazul repetat. Apoi, mai multe mâini începură să alunece peste ea. Guri calde dornice de sărutat. Suspină cu încântare, abandonându-se simfoniei de senzaţii aprinse de harem. Neglijeul îi fusese scos complet. Îşi arcui instinctiv spatele. Penisul lui Likan alunecă în ea. Experienţa era aproape de nesuportat, era tot ce se putea. Şi totuşi mintea ei rămase concentrată pe torentul de bucurie fizică. Araminta îşi promisese că, indiferent ce ar fi, nu va leşina aşa cum făcuse cu Bovey. De data aceasta nu existau substanţe chimice care să-i îmbâcsească mintea, de data aceasta era liberă să-şi experimenteze incredibila încheiere. Râdea şi plângea în acelaşi timp. Likan începu să se mişte într-un ritm mai rapid. Apoi haremul îşi reluă recitalul de virtuozitate.

Lordul Cerului luneca peste atmosfera exterioară a planetei solide cu aripile de vid de mult retrase. Fluxurile groase turbulente ale ionosferei măturau întreaga secţiune de suprafaţă a acesteia, dând naştere unor vibraţii lungi ce-i străbăteau gabaritul uriaş. În interiorul ei, energia se agita în tipare specifice, gândurile se amestecau cu puterea elementară a corpului său, manipulând ţesătura universului exterior. Viteza îi scădea, pe măsură ce-şi impunea dorinţele asupra realităţii. Începu să coboare uşor în atmosferă. Departe, în jos, minţile entităţilor conştiente cântau de bun venit.

– Acum! le ordonă Clericul Conservator Ethan minţilor obediente ale Maeştrilor Viselor care aşteptau.

Gândurile lor izbucniră în gaia-câmp într-un singur flux, împingând în ţesătura visului, căutând o intrare. Filamente de voinţă brută împingeau şi înţepau imaginea încăpăţânat de rezistentă ce emana din al Doilea Visător. Când Lordul Cerului începu să-şi concentreze atenţia asupra oraşului de coastă antic de dedesubt simţiră cum percepţia acestuia se întoarce spre exterior, spre ei. Îi simţise! Ştia că ei sunt acolo!

– Lord al Cerului, îl chemă Ethan cu respect profund. Avem nevoie de ajutorul tău.

Coborârea Lordului Cerului se opri. Cei care-l visau pe Lordul Cerului simţeau masa planetei presând percepţia magnificei creaturi. În acest fel cunoscuseră vânturile care suflau peste Câmpia Iguru. Experimentaseră valurile Mării Lyot care rulau alene spre coastă. Şi acolo, chiar sub ei, atât de amăgitor de aproape, forma fizică a clădirilor Makkathranului atingându-le uşor conştiinţa. Fiecare exact aşa cum era în visele lui Inigo.

Adoraţia şi recunoştinţa creşteau în gaia-câmp, susţinând gândurile lui Ethan.

– Încercăm să ajungem la tine. Arată-ne drumul spre tine, Lord al Cerului. Primeşte-ne.

Visul se cutremură într-o glorioasă culme de agonie. Gândurile autoritare ale Lordului Cerului fură smulse de o putere teribilă.

– NU! ordonă cel de-al Doilea Visător în mijlocul fericirii distruse. Eu sunt eu.

O suprafaţă neagră infinită se umflă de o furie malignă, sigilând prăpastia dintre gaia-câmp şi Lordul Cerului.

O durere orbitoare arse adânc mintea lui Ethan în timp ce îl izbea întunericul. Ţipă. Fiecare muşchi i se contorsionă, aruncându-l din scaun. Căzu apoi într-un leşin milostiv.

Araminta se trezi cu un gâfâit, ţâşnind în poziţie verticală pe pat. Inima îi alerga, iar respiraţia îi era şuierătoare. Instinctiv, aplică iar cunoştinţele noului program, stabilizându-şi mintea şi liniştindu-şi trupul. Funcţionă de minune.

Ce dracu’ e cu visul ăsta?

La început fusese destul de plăcut. Plutea uşor deasupra unei planete ciudate, cu soarele cald mângâind-o pe spate, cu continente misterioase desfăşurându-se sub ea. Apoi ceva se întâmplase, o senzaţie de sufocare care îi declanşase un val de adrenalină, apoi fusese nevoie să se zbată, încercând să se trezească. Să se elibereze de constrângerea opresivă. Era ca şi cum cineva încercase să-i fure sufletul. Strigase sfidătoare la forţa întunecată şi în cele din urmă reuşise să se trezească.

Lovind şi zbătându-se în timp ce striga. Era sigură? Şi totuşi se părea că tot ce făcuse, de fapt, fusese să se foiască puţin şi să se ridice.

Se uită derutată în jur. Budoarul lui Likan era încă învăluit în aceeaşi lumină caldă. Nimeni altcineva nu era treaz. Clemance era ghemuită lângă ea, cu un braţ încolăcit peste picioarele ei. Fata se agită, clipind confuză când Araminta se mişcă. Araminta îi mângâie părul încâlcit de pe obraz, liniştind-o ca pe un copil tulburat. O Clemance somnoroasă îi zâmbi cu adoraţie, apoi închise ochii din nou.

Araminta respiră adânc şi se lăsă din nou pe spate. În ciuda saltelei maleabile, trupul ei era foarte încordat – ceea