ce-l va enerva, fără îndoială pe Nifran. În timp ce zăcea acolo rigidă, le putea auzi pe două dintre femeile din harem scâncind încet în somn. Deci nu fusese singura care avusese un vis urât. Se întrebă dacă ar trebui să traverseze camera şi să le trezească. Dar ele se cufundară într-un somn profund. Cu toate acestea, ea încă nu se putea relaxa şi adormi. Ceva îi zgândărea subconştientul şi o neliniştea, o amintire evazivă cu care încerca să se conecteze. Nu era visul, era ceva de dinainte de asta.

Încă o dată programul îi veni în ajutor. Îşi limpezi mintea şi se concentră pe amintirile legate de orgie. Fizic, fusese extrem de satisfăcătoare – nu putea nega asta. Şi haremul fusese încântat să o înveţe o serie întreagă de acte senzuale cu care se desfătau ele şi Likan. Dar era din nou chestia aia cu ritualul. Adevărata pasiune lipsea şi odată cu ea căldura care venea din abandonarea de sine aşa cum făcea cu Bovey. Fusese un pic prea mecanic, toate erau ocupate să facă ce le cerea Likan.

Araminta se ridică din nou, pielea răcindu-i-se din cauza şocului. Amintirea lui Likan şi a Marakatei era perfect clară în mintea ei, tot datorită propriului program minunat. Ce ironie. Gândi din nou prin el, apoi revizui alte amintiri suspecte înainte de a-şi cuprinde în cele din urmă capul în mâini, gemând disperată.

– Oh, la naiba!

Helenna îşi respectase promisiunea şi n-o judecase. Nu făcuse niciun comentariu în timp ce casa golea sertare şi dulapuri, hainele alunecând prin interstiţiile dintre camere pentru a umple valizele ei din loja majordomului. Araminta aproape vru să întrebe pe câte altele le văzuse plecând brusc, după o noapte cu Likan. Dar asta ar fi fost nedrept faţă de amândouă.

Dormitorul îşi tăie drum prin casa ovoidală şi deschise o uşă spre aleea care înconjura clădirea. Lumina zorilor strălucea gri mohorât pe lacul nemişcat. Doi membri eleganţi ai personalului casei îi încărcau bagajele înapoi în capsulă.

– E păcat, scumpo, zise Helenna. Te vedeam ca pe una care s-ar adapta cu uşurinţă aici.

– Şi eu, spuse Araminta. O îmbrăţişă rapid. Mulţumesc pentru tot.

– Hei, a fost frumos să te cunosc.

Araminta se întoarse şi ieşi din dormitor. Uşa alunecă în spatele ei.

– Aşteaptă! strigă Clemance. Nu se poate să pleci!

Ieşea grăbită pe altă uşă, la zece metri distanţă, încercând să îmbrace un halat translucid.

Likan venea în spatele ei, mult mai calm, într-un halat gros violet-închis.

– Nici măcar un la revedere? o întrebă el, cu o încruntare urâtă pe faţa de mops.

– Reţeaua casei este activă. Ştiai că plec. Dacă voiai să-mi spui ceva înainte de asta, puteai s-o faci, îi zise Araminta. Şi iată-te.

– Da, sunt aici. Aş dori să ştiu de ce fugi. Cred că am dreptul, după oferta pe care ţi-am făcut-o. Ştiu că te-ai bucurat de noaptea trecută. Despre ce este vorba?

Araminta se uită la fata care se agita înnebunită între ei, nesigură la care din ei să meargă.

– Eşti sigur?

Likan făcu un pas înainte şi îşi puse braţul în jurul umerilor lui Clemance, ajutând-o să-şi tragă halatul.

– Eu nu ascund nimic de nevestele mele.

– Nici că sunt condiţionate psihoneural?

Faţa lui rămase impasibilă.

– A fost util să încep aşa.

– Util? strigă ea. Le-ai crescut să-ţi fie sclave. Este ilegal să le condiţionezi aşa, întotdeauna a fost. E un lucru josnic şi inuman. Nu au de ales, nu au voinţă liberă. E obscen! De ce, pentru numele lui Ozzie? Nu ai nevoie să-i forţezi pe oameni să-ţi intre în pat. Aş fi venit şi eu, probabil. Şi ştiu că sunt mii de alte persoane care ar fi fericite să aibă şansa asta. De ce-ai făcut-o?

Likan se uită în jos, la Clemance, cu o expresie aproape paternă.

– Ele au fost primele, spuse el simplu.

– Primele?

– Din haremul meu. A trebuit să încep de undeva. Acesta a fost „principiul şiretului“.

– Nu înţeleg.

– Ca să demarezi, atunci când nu ai nimic, poţi începe prin a te trage de propriile şireturi. Trebuia să fiu el, să fiu Nigel Sheldon. El avusese un harem, aşa că am avut şi eu unul. Tu nu înţelegi ce-a fost acel om. El conduse sute de lumi, miliarde de oameni. Nu am glumit când l-am numit împărat. A fost cel mai mare om care a trăit vreodată. Trebuia să învăţ să gândesc în felul în care a făcut-o el. Aproape scuipa cuvintele.

– Aşa că ţi-ai făcut sclavi ca să reuşeşti asta?

– Ele nu sunt sclave. Toţi suntem predispuşi la diferite trăsături de personalitate. Modul în care acestea se combină este ceea ce ne formează ca indivizi. Am amplificat doar câteva dintre atributele comportamentale ale fetelor.

– Da, umilinţa! Le-am văzut aseară, Likan. Te-au ascultat ca nişte boţi.

– Relaţia este mult mai complexă.

– Dar se reduce doar la asta. De ce nu te-ai condiţionat pe tine însuţi să gândeşti ca Sheldon? Dacă trebuia să distrugi pe cineva, de ce nu pe tine?

– Am încorporat caracteristicile sale neuronale cunoscute în ADN-ul meu. Dar o structură neuronală este doar un recipient de personalitate. Ai nevoie şi de mediu, cât mai complet posibil.

– Oh, pentru numele lui Ozzie! Ai cultivat sclavi în mod deliberat, cu rea intenţie. Şi tu crezi că e un mod acceptabil de a realiza ceea ce eşti. Îmi faci greaţă. Nu vreau să am nimic de-a face cu tine şi cu familia ta perversă. Nici măcar nu ai de gând să le dai drumul! De ce nu le elimini condiţionarea atunci când merg la tratamentul de întinerire?

– Le-am creat conform convingerilor mele, în mod eronat, după părerea ta. Acum crezi că ar trebui să fie modificate,