Lordul Cerului era la fel cum îl arătaseră visele lui Inigo. Un ovoid lung, dar nu solid, de parcă straturi mari de material cristalin fuseseră îndoite într-o varietate topologică Calabi-Yau, cu curbe în buclă intersectându-se reciproc într-o complexitate ce-ți întorcea ochii. Suprafețele deformate străluceau în modele lungi de difracție ce se scurgeau întotdeauna spre interior. Nu putea fi sigură dacă structura în sine era stabilă sau fluctua în mod constant. Era atât de multă mișcare de suprafață.

Așezată pe cea mai lungă canapea din repertoriul cabinei, își lăsă mintea să ajungă la creatura imensă. Strălucea la marginea televederii ei, o strălucire nu foarte diferită de cea din gaia-câmp. Firavă și plină de emoție.

– Salut, a spus ea.

– Fii binevenită, a zis Lordul Cerului.

– Ești cel care m-a lăsat în acest univers?

– Rudele mele știau de sosirea ta. Nucleul te-a atras înăuntru.

– Știi, atunci, că dorința mea este de a vorbi cu acest nucleu, Inima, unde voi ghidați sufletele oamenilor. Poți să mă duci acolo?

– Mintea ta nu este la fel ca a celorlalți din specia ta care obișnuiau să locuiască aici. Îți lipsește maturitatea vârstei înaintate și totuși fermitatea ta este formidabilă. Este ceva la nava ta care îți amplifică gândurile, dar nu așa cum trebuie.

Cuibul de confluență, realiză Justine.

– Amplificatorul este un instrument construit în lumea mea natală pentru a imita felul în care se comunică aici. Este modul în care ne-ai găsit, dincolo de frontierele tale.

– Împreună cu rudele mele, eu îi călăuzesc pe cei care au atins împlinirea spre nucleu. Acesta este felul meu de împlinire. Va veni o vreme când nu mă voi întoarce de la nucleu.

– De aceea am venit aici. Alți semeni de-ai mei încearcă să ajungă la universul tău. Sosirea lor va fi un dezastru. Trebuie să-i explic acest lucru Inimii.

– Existența este realizarea împlinirii. Toți trebuie să depună eforturi pentru acel moment.

– Înăuntru aici, da. Dar în exterior este un univers foarte diferit de acesta. Știați că ne răniți, că distrugeți stelele și lumile noastre?

– Nu există decât aici, universul și nucleul.

– Atunci eu de unde am venit?

– Nucleul știe.

– Condu-mă acolo, te rog.

– Acest lucru nu se poate face, este împotriva a ceea ce este. Deplâng pierderea ta. Odată ce vei ajunge la împlinire, te voi călăuzi.

Dinții Justinei începură să scrâșnească. Făcu un efort pentru a se asigura că frustrarea ei nu contamina televorbirea cu uriașa creatură.

– Înțelegi ce îți spun? Existența de care vă bucurați aici ucide viața entităților din afară, împiedică o întreagă galaxie de a ajunge vreodată la împlinire.

– Pentru a realiza împlinirea, specia ta trebuie să vină la lumile solide împrăștiate de-a lungul acestui univers.

– Tipul tău de împlinire. Nu al nostru.

– Te voi călăuzi atunci când mintea ta va atinge împlinirea. Te lupți atât de tare, încât țesătura este profund afectată de dorințele tale. Nu va dura mult timp.

– Ajută-mă, te rog. Ucizi oameni.

– Să urci în această țesătură este minunat în orice fel cu putință. Chiar și cele mai liniștite minți sunt o parte din ceea ce este.

– Nu, nu, moartea în afara acestui univers este definitivă. Se termină toate formele de existență.

– Cât de greu este pentru specia ta. Vă adaptați ușor și vă maturizați în acest univers. Noi vă urăm bun venit tuturor. Este motivul existenței noastre.

– Trebuie să ajung la Inimă. Îți amintești de alții ca mine pe care i-ai călăuzit acolo?

– Au fost mulți. Ei au fost fericiți să ajungă la nucleu.

– Mă bucur să aud asta. Unde sunt ei acum? Unde este nucleul?

– Nucleul este centrul a peste tot și a oricând. Este de unde am venit cu toții, și unde toți se întorc pentru a se schimba și a trăi prin schimbare.

– Este aici? Suntem în nucleu chiar acum?

– Nu poți fi în nucleu. Nu ai atins împlinirea.

– Aș vrea să vorbesc cu semenii mei care sunt deja acolo. Aș putea învăța atât de multe de la ei. Ei mă vor ajuta să ajung la împlinire.

– Împlinirea vine din interior.

– Împlinirea este realizată prin experiență. Sunt singură aici. Trebuie să comunic cu propria mea natură, dacă e să mă maturizez.

– Rudele mele nu sunt conștiente de niciun fel de gânduri din minți asemănătoare cu specia ta. Nu a mai rămas niciuna.

– Niciuna? a întrebat ea șocată. Dar era o lume întreagă cu cei ca noi, poate mai mult.

– Toți au fost călăuziți la nucleu. Lumea aceea așteaptă sosirea altora. Așa cum fac și rudele mele.

– Atunci du-mă la o lume unde poți simți minți în viață.

– Turma mea caută mereu în acest univers. Nu există nicio lume în care să pot simți că locuiesc astfel de minți.

– Mama dracului! nu se mai putu abține Justine.

Frustrarea o copleși în cele din urmă. Nici cei din specia Ocisen nu erau atât de încăpățânați ca această creatură. Trase aer în piept. Nu e încăpățânat, acestea sunt rutinele sale de gândire, perfect adaptate la viața și la scopul său. De ce ar trebui să înțeleagă motivațiile și problemele mele?

– Ești tristă, a spus Lordul Cerului. Când vei fi gata pentru a fi călăuzită, te voi călăuzi. Trebuie să știi acest lucru și să speri.

Ceva se schimbă în tiparele care sclipeau în foile cristaline curbate ale Lordului Cerului. Acesta se deplasă, micșorându-se cu o viteză incredibilă. În câteva secunde dispăru din raza senzorilor lui Silverbird.

– Voi, Zeilor, murmură Justine.

Vizualizările celui de-al Doilea Visător li-l arătaseră întotdeauna pe Lordul Cerului plutind calm, în derivă. În timp ce accelerarea la care tocmai asistase fusese de aproape cinci sute de ge. Dacă fusese accelerație. Acesta este un loc ciudat și vechi.

Și-a petrecut următoarele câteva ore reascultând conversația din nou și din nou. În cele din urmă a recunoscut că nu ar fi putut