riturile de regenerare ale anului, în ţara noastră, în afara sacrificării porcului în preajma solstiţiului de iarnă (Ignatul, Porcul de Sf. Ignat – 20 dec), exista obiceiul de a umbla cu Vasilca (Siva): ţiganii lăutari mergeau din casă în casă, de ziua de Sf. Vasile, cu o căpăţână de porc împodobită cu beţe şi mărgele, cântând un fel de colind pentru bunăstarea gospodarului (Tipol. Haşdeu, 330). La greci, porcul era consacrat zeiţei De-metra; se credea chiar că el fusese cândva întruchiparea zeiţei însăşi (J. Frazer, Creanga de aur, IV, 13). La egipteni, porcul se sacrifica în cinstea zeului vegetaţiei Osiris. Evreilor le era interzis consumul cărnii de porc; grecii insă nu ştiau cum să interpreteze acest tabu: ca semn al veneraţiei sau ca semn de dispreŢ. În perioada Saturnaliilor, romanii sacrificau porci în cinstea zeului Saturn. J. Frazer crede că porcul (mistreţul, scroafa) sunt legate de riturile fertilităţii şi reprezintă „spiritul grâului”, ultimul snop se numeşte, la unele popoare europene, „scroafă”; există, de asemenea, obiceiul de a înfige coada porcului în pământ sau de a îngropa oase de porc (idem. III, 342).

  În basmele româneşti, „porcul (purcelul) cu părul de aur” este o întruchipare zoomorfă a astrului zilei; eroul din basm se poate transforma în purcel sau invers, aşa cum se întâmpla în basmul lui I. Creangă, Povestea porcului. Legătura porcului cu lumina apare şi în următoarea credinţă românească: „Porc de dai de pomană, pe cea lume ai lumină; el îşi duce lumânări – căci fiecare perişor al lui e o lumânărică” (E. N.-Voronca, Datinile, 1173). Porcul mai apare şi ca animal augural şi meteorologic. Prevesteşte frigul sau căldura, iar întâlnirea cu el, reală sau în vis, e prevestitoare de bogăţie şi fericire.

  Ca majoritatea simbolurilor fecundităţii, el are şi o latură negativă, fiind asociat lubricităţiI. În Odiseea, însoţitorii lui Ulise sunt prefăcuţi în turmă de porci, iar în iconografia creştină din Evul Mediu, zeiţa Ve-nus, denumită „regina desfrânării”, este înfăţişata călare pe un vier – simbolul lascivităţii şi lubricităţiI. În general, în toată religia creştină, porcul e un animal dispreţuit (Lev. II, Deut. 14); diavolii sunt izgoniţi în porci (Luca 8, 32). E simbolul idolatrilor (Ps. 80, 13), al oamenilor ce se îndepărtează de Dumnezeu; e chipul nesaţiului, necumpătului şi al lăcomiei (V. Aga, Simbolica biblică, 353).

  Această valorizare negativă a porcului din textele vechi testamentale sau evanghelice nu a lăsat insă urme adânci în credinţele şi obiceiurile românilor, unde porcul se bucură de prestigiu sacral, moştenit din vremurile păgânismului. Ziua de Ignat rămâne o datină dedicată acestui animal şi e ţinută prin nelucrare, mai ales de către femei: „Să nu munceşti în ziua de Ignat, că-ţi rup porcii bu-lendrele de pe gard” (A. Gorovei, Credinţi şi superstiţii, 200). Tăierea rituală a porcului, în această zi, comportă efectuarea unor pomeni obligatorii: „Când tai porcul de Ignat, să dai de pomană o strachină de făină şi o mână de sare, ca să nu-ţi piară porcii de boale” (ibidem). Tăierea şi prepararea porcilor rămâne un ritual dintre cele mai respectate şi mai importante în satul tradiţional românesc (cf. Ignatul, Mistreţul, Va-silca). Porcul este considerat un animal important în prezicerea vremii: „Când porcii se joacă sau se încurca cu fân în gură, se strică vremea” (idem, 200). La cocina porcului sau cu peri de porc se efectuează multe acte de magie premaritală: „in seara de Anul Nou unele fete merg la coteţul porcului şi acolo şoptesc de trei nri norcului: „Mărita-mă-voi în câş-legile acestea?„ Dacă porcul răspunde printr-un guiţat, înseamnă că se va mărita” („Izvoraşul”, 2, 1922, 6), sau: „De Anul Nou fata care iubeşte un flăcău ia 2 fire de păr de porc şi le bagă în foc. Dacă firele aprinse se vor uni în cârcei fata se va mărita” („Izvoraşul”, 1, 1931, 111). Latura negativă a acestui simbol zoomorf se manifestă în asocierea cu necurăţenia, care a generat epitetul depreciativ referitor la omul cu apucături necuviincioase şi credinţa că duhurile rele pot lua înfăţişarea acestui animal. Dar şi în ipostaza „diabolică” se admite participarea sa la unele metamorfoze miraculoase: „Cine merge călare pe porc unde bea curcubeul apă şi se dă de trei ori peste caP. Se face o lună băiat şi o lună fată” (T. Pamfile, Văzduhul, 101).

  PORNIREA PLUGULUI: Rit agrar românesc, având un substrat magic, legat de sacralitatea pământului şi de simbolismul mitic al aratului. Este practicat în ziua de Măcinici (sau în zilele imediat următoare), dedicată spiritelor strămoşilor (Moşii de primăvară, 9 martie) şi unor rituri de întâmpinare a primăverii: „Românii din cele mai multe părţi ale Bucovinei au datină ca a doua zi sau a treia zi după Sf. Mucenici să pornească plugul. Se bagă fiarele plugului în foc. Se ară cu patru boi, cei ce au numai doi se asociază şi această tovărăşie se numeşte sâmbră sau simbrie, iar participanţii (consorţii) – sâmbriaşi” (S. FI. Marian, Sărbătorile, II, 171). Începutul aratului era ritualizat aproape în toate zonele ţării. Sintetizând un bogat material etnografic privitor la acest obicei, Al. Popescu (Tradiţii de muncă, 102-103), arată că pornitul plugului includea următoarele acte magico-ri-tuale: 1. Purificarea uneltelor şi animalelor; 2. Folosirea unor obiecte npotropaice (legarea de coarnele boilor a unui săculeţ de sare, a unor plante apotropaice, a unor bentiţe roşii etc); 3. Ruperea şi consumul unui colac ritual din recolta de anul trecut; 4. Punerea în seminţe a boabelor din recolta trecută (mai ales a celor din „barba moşului”); 5. Stropitul ritual al animalelor şi al plugului; 6. Rostirea unor rugăciuni sau formule sacrale cu caracter augural: „Ajută, Doamne, plugarului, /Aldu-ieşte lucrul lui, /Sămânţa să-i răsară/Din zori şi până-n sară. /Spicul ca vrabia, /Paiul ca trestia!” (Someş), în unele sate din Ardeal, în seminţe se puneau căţei de usturoi ca să preîntâmpine luarea manei, iar în alte sate se punea un lacăt închis ca să „încuie” gura păsărilor (V. Bu-tură, Cultura spirituală, 31).

  PORUMBELUL: în evoluţia semnificaţiilor simbolice ale acestei păsări se observă mai multe straturi, Unele sensuri ţin de epoca păgână, altele au fost aduse o dată cu răspândirea creştinismului.