Niculae povesti dar se vedea că nu-i era lui gândul la Bilă, vroia să treacă repede la ceea ce i se întâmplase lui şi nu altora.

– Secretarul, Isosică, şi preşedintele Plotoagă, ca să-l cureţe pe Bilă, l-au lăsat să se îmbete şi i-au dat ordin să sară peste cal în chestiunea depunerii grâului pe jos... A fost ca o scânteie, a luat foc satul... de altfel i-au şi dat foc casei lui Bilă ţăranii provocaţi...

Niculae spuse apoi cum tot focul fusese stins şi cei vinovaţi sancţionaţi... Şi trecu la istoria cu cel înecat:

– Întrucât putea fi cineva răspunzător dacă la un oarecare se găsesc nişte încărcătoare de pistol-mitralieră pline de gloanţe şi acest oarecare o ia la fugă şi se aruncă în râu şi râul îl ia la vale şi îl îneacă? zise el. Cine nu ştie să înoate să nu se arunce în apă decât dacă vrea să se sinucidă, iar dacă are gloanţe de pitit atunci să le pitească în... mă-sii dacă vrea cumva să se folosească de ele ca să împuşte iepuri, fiindcă să nu-mi spună el că avea altceva în mintea lui tâmpită când s-a apucat să şi le-ascundă în pivniţă cu gândul că n-o să îndrăznească nimeni să intre în târla lui... Dacă ţi-ai predat cotele, nu intră, dar dacă nu ţi le-ai predat, intră, aici e toată chestia... Alţii adică să tragă din greu şi tu să speculezi momentul! „Tovarăşe Niculae, ce mai încoace şi încolo, zice tovarăşul Ghimpeţeanu, cine ştie ce bandit o fi fost şi Gheorghe ăsta, nu s-ar fi aruncat el degeaba în râu dacă n-ar fi avut conştiinţa încărcată.” „Eu nu pot, tovarăşe Ghimpeţeanu, să susţin că acest om avea sau nu avea conştiinţa încărcată şi să trag de-aici concluzia că era un bandit sau un om cumsecade. Faptul că el a luat-o la fugă pentru mine nu e concludent, o fi auzit şi el că mulţi au fost închişi pentru te miri ce, darmite când se găsesc la tine gloanţe! De-aici şi până la a susţine că faci parte dintr-un complot care urmăreşte să răstoarne regimul nu era decât un pas, cu toate că s-au văzut şi cazuri adevărate...” „Bine, tovarăşe Niculae, fă-ţi raportul şi continuă-ţi activitatea...” Până ce intervine tovarăşul secretar Beju. Eu l-am înţeles pe Ghimpeteanu şi pot chiar să spun că a făcut pentru mine mai mult decât era cazul, fiindcă în realitate trebuia să mă prelucreze în faţa activului comitetului raional de partid şi să fie rău de mine, dar el a refuzat să execute acest ordin pe care îl primise, m-a chemat la el în birou şi mi-a spus: „Du-te, zice, la tovarăşul prim-secretar Mircea şi expune-i situaţia, fiindcă eu aşi vrea să te păstrez ca un element de bază şi nu sunt de acord că ai avea vreo vină, poate îl convingi pe tovarăşul Mircea şi totul se aranjează.” Am plecat chiar în ziua aia la regională şi am cerut primului secretar să mă primească. Mi s-a spus că nu e acolo, că e plecat la Bucureşti, deşi eu ştiam perfect de bine că era, am înţeles că Mircea e un om slab şi nu îndrăzneşte el să-l contrazică pe Beju. Am mai încercat şi în zilele următoare dar a fost în zadar. M-am întors la comitet, la raion şi m-am gândit ce să fac, fiindcă mi-am dat seama că toate drumurile în regiune îmi sunt închise peste tot oriunde m-aşi duce şi atunci m-am hotărât să mă întorc câteva săptămâni în sat şi în timpul acestor săptămâni să încerc să intru în contact pe linie de învăţământ cu vreun raion din regiunea Argeş, fiindcă ştiam că erau mulţi învăţători suplinitori ca şi mine cu trei sau patru clase de liceu şi după aceea să viu la tine să te rog să mă sprijini la minister să obţin numirea. Şi pe parcurs mi-aşi fi dat şi restul de examene... Mai mă gândeam să mă duc pe un şantier ca simplu muncitor şi să mă calific, dacă asta a urmărit cu mine partidul, să-mi închidă toate drumurile şi să mă scoată din activitatea politică! Ce puteam să mai fac când mi se arunca în dreptul fiecărui drum câte-o buturugă peste care nu puteam trece? Nu puteam să-mi închipui că în ciuda faptului că Ghimpeteanu a susţinut că nu mi se putea imputa personal activitatea din Siliştea în timpul campaniei, Beju vroia cu orice chip să mă distrugă, să mă lase să mă întorc în sat, să mi se trimeată talonul la organizaţia din Siliştea şi acolo să vină pe urmă fără veste cel mai bun prieten al meu din comitet şi să mă prelucreze cu sancţiunea supremă. „Măi Niculae, zice prietenul ăsta al meu, să ştii că dacă te duci în sat eu execut sarcina! Calc secretul încredinţat fiindcă ştiu că n-ai nici o vină, poţi chiar să te bazezi pe declaraţia mea dacă ai de gând să mergi mai sus, eu ţi-o dau chiar scrisă – uite (şi aici Niculae scoase din buzunar o hârtie pe care o despături şi i-o întinse fostului notar) – nu mi-e frică să susţin care e adevărul, dar dacă eşti prost şi te laşi belit, dacă te prinde adică Beju în sat, atunci să ştii că te execut şi eu!”

Fostul notar luase în mână hârtia şi chipul său ascundea acum, sub pretextul lecturii ei, impresia pe care i-o făcuse de fapt cele auzite. Arăta mai departe prietenos dar ceva se schimbase, sau era pe cale, s-ar fi zis că se aşteptase poate la mai mult, întâmplarea să fi fost mai gravă sau povestitorul să fi apărut în ea într-un chip mai eroic...

– E foarte bună declaraţia asta, zise el în cele din urmă, dar cu fruntea încreţită, ca şi când fără ea nu se ştie ce-ar mai fi putut face el pentru Niculae. Las-o la mine, fiindcă o să am nevoie de ea.

Niculae începu deodată să se