Patru

În noaptea nunţii fiicei sale, de Billy Pilgrim nu se lipi somnul. Billy avea patruzeci şi patru de ani. Nunta avusese loc în după-amiaza aceea, într-un cort cu dungi vesele, ridicat în curtea din spatele casei lui Billy. Dungile erau portocalii şi negre.

În patul lor dublu, Billy şi soţia sa, Valencia, se cuibăriseră unul într-altul ca două linguri. Degetele magice îi legănau uşor. Valencia dormea şi fără legănatul lor. Sforăia ca un ferăstrău. Biata femeie nu mai avea nici uter, nici ovare. I le scosese un chirurg, coacţionar la noul complex turistic Holiday Inn.

Era lună plină.

Billy coborî din pat în lumina lunii. Se simţea fantomatic şi fosforescent, ca şi cum ar fi fost înfăşurat într-o blană răcoroasă încărcată cu electricitate statică. Îşi privea picioarele goale. Erau de culoarea fildeşului, cu pete vineţii.

Billy o porni târându-şi picioarele de-a lungul coridorului de la etaj, conştient că în curând urma să fie răpit de o farfurie zburătoare. Coridorul întunecat era dungat ca o zebră din cauza luminii lunii care pătrundea prin uşile întredeschise ale camerelor pustii ale celor doi copii ai lui Billy, care acum nu mai erau copii. Plecaseră pentru totdeauna. Pe Billy îl ghidau frica şi absenţa fricii. Frica îi spunea când să se oprească, iar absenţa fricii îi spunea când s-o pornească din nou. Se opri în loc.

Intră în camera fiicei lui. Peste tot se vedeau sertare goale, iar debaraua de haine era şi ea goală. În mijlocul încăperii stăteau îngrămădite tot felul de lucruri personale, pe care fata nu reuşise să le ia în voiajul de nuntă. Avea şi un telefon, numai al ei - pe pervazul ferestrei. Un beculeţ aprins privea la Billy de pe carcasa aparatului. Şi deodată telefonul începu să sune.

Billy ridică receptorul. La celălalt capăt al firului era un individ beat. Billy aproape că-i simţea mirosul respiraţiei - de iperită şi roze. Individul greşise numărul. Billy aşeză din nou receptorul în furcă. Pe pervaz mai era şi o sticlă cu o băutură răcoritoare. Pe etichetă ei, la loc de cinste, stătea scris că respectiva băutură nu conţinea nici o calorie.

Billy Pilgrim coborî uşor treptele cu picioarele lui goale, de culoarea fildeşului, cu pete vineţii. Intră în bucătărie, unde lumina lunii îi îndreptă atenţia spre masă pe care se afla o sticlă de şampanie pe jumătate goală - tot ce mai rămăsese de la petrecerea din cort. Cineva astupase sticla cu un dop. „Bea-mă", părea ea să spună.

Aşadar, Billy împinse dopul cu degetul mare. Nu se auzi nici un pocnet. Şampania era răsuflată. Pieriseră toate bulele. Aşa merg lucrurile.

Billy aruncă o privire spre ceasul de pe aragaz. Mai avea de omorât o oră întreagă până la sosirea farfuriei zburătoare. Se îndreptă spre camera de zi, fluturând în mina sticla de parcă ar fi fost un clopoţel cu care anunţa masa, intră, deschise televizorul. Treptat începu să se desprindă din strânsoarea timpului şi viziona filmul de la acea oră târzie de la coadă la cap şi apoi din nou de la cap la coadă. Era un film despre nişte bombardiere americane din timpul celui de-al doilea război mondial şi despre curajoasele lor echipaje. Văzută de Billy de la coadă la cap, acţiunea filmului se desfăşura după cum urmează:

Nişte avioane americane, ciuruite de gloanţe şi pline de răniţi şi cadavre, decolează invers, cu coada înainte, de pe un aeroport din Anglia. Deasupra Franţei, se năpustesc asupra lor, tot invers, nişte avioane de vânătoare germane, care încep să aspire gloanţe şi schije de obuze din unele avioane americane şi din trupurile membrilor echipajelor. Acelaşi lucru îl fac avioanele germane şi cu bombardierele americane prăbuşite la sol, după care aceste bombardiere se ridică în zbor şi reintră în formaţia iniţială.

Întreaga formaţie se îndreaptă invers spre un oraş german în flăcări. Bombardierele îşi deschid uşile de la compartimentul bombelor, exercită un fel de magnetism miraculos care face ca flăcările să se micşoreze, le strânge în nişte containere cilindrice de oţel şi ridică aceste containere până când reintră toate în pântecele avioanelor. Containerele sunt aranjate în ordine pe poliţe. Jos, pe pământ, nemţii au şi ei nişte dispozitive miraculoase, un fel de ţevi lungi de oţel. Le folosesc pentru a mai absorbi şi ele schije şi gloanţe din echipajele şi avioanele americane. Cu toate acestea, mai rămân încă destui americani răniţi, precum şi câteva bombardiere avariate. Avioanele de vânătoare germane reapar deasupra Franţei şi totul arată din nou ca la început.

Când bombardierele se întorc la bază, cilindrii de oţel sunt luaţi de pe poliţe şi expediaţi înapoi în Statele Unite ale Americii, unde, în fabrici care lucrează zi şi noapte, se demontează, descompunîndu-li-se conţinutul primejdios în mineralele componente. Şi, lucru de-a dreptul emoţionant, majoritatea celor care execută această operaţiune sunt femei. Apoi mineralele sunt trimise unor specialişti din nişte ţinuturi îndepărtate. Treaba acestor specialişti este să le introducă înapoi în pământ, să le găsească nişte ascunzători ingenioase, aşa încât în vecii vecilor să nu mai pricinuiască nimănui nici un rău.

Aviatorii americani îşi predau uniformele şi devin din nou elevi. Chiar şi Hitler, bănuia Billy Pilgrim, se transforma în prunc nevinovat. Asta nu era în film. Billy făcea doar o extrapolare. Toată lumea, socotea el, se reîntorcea la vârsta prunciei şi toată omenirea, fără excepţie, complota biologic pentru a produce două fiinţe perfecte numite Adam şi Eva.

Billy viziona filmele cu războiul de la coadă la cap şi de la cap la coadă - până când deodată veni timpul să iasă în curte la întâlnirea cu farfuria zburătoare. O zbughi pe uşă afară, strivind sub tălpile picioarelor lui de culoarea fildeşului, cu pete vineţii, gazonul ca o salată proaspătă. Apoi se opri şi dădu pe gât o gură de şampanie răsuflată. Şampania semăna la gust cu 7-UP. Billy nu-şi ridică ochii spre cer, deşi ştia că acolo, sus, se află farfuria zburătoare de pe planeta Tralfamadore. O s-o vadă el în cu-rînd, şi pe dinafară şi pe dinăuntru - în privinţa asta n-avea nici o îndoială;