inginerilor a încetat, în vara anului 1931, losif Vissarionovici a emis cele „Şase condiţii” ale construcţiei economice, şi Autocraţia Sa a dorit ca prin cea de a cincea condiţie să traseze directiva: de la politica de nimicire a vechii intelectualităţi tehnice – la politica de atragere şi de menajare a ei.

  Şi de menajare a ei! Oare unde s-a volatilizat indignarea noastră? Unde au dispărut toate acuzaţiile noastre? Tocmai se desfăşura procesul sabotorilor din industria porţelanurilor (şi acolo au pricinuit pagube!), şi toţi acuzaţii, fără excepţie, s-au ponegrit pe ei înşişi, recunoscând totul, apoi, brusc, tot aşa, Fără nici o excepţie, au exclamat: nu suntem vinovaţi! Şi au fost puşi în libertate!

 

  (în acel an a putut fi observat chiar un mic antival: inginerii care fuseseră judecaţi sau anchetaţi au fost readuşi la viaţă. Aşa s-a întors şi D. A. Rojanski. Oare nu s-ar putea spune că el a rezistat duelului cu Stalin? Că o societate înzestrată cu curaj civic n-ar fi dat prilej pentru scrierea acestui capitol şi, de altfel, nici a acestei căiţi?)

  Menşevicilor, doborâţi de mult la pământ, Stalin le-a tras câteva copite, în martie 1931, prin procesul public al „Biroului unional al menşevicilor” -Groman-Suhanov-Iakubovici (Groman era mai degrabă cadet, lakubovici aproape bolşevic, iar Ghimmer-Suhanov, acel teoretician din timpul revoluţiei din februarie, în al cărui apartament de pe cheiul Karpovka, din Retrograd, la 10 octombrie 1917, s-a întrunit Comitetul Central al bolşevicilor şi a luat hotărârea privind insurecţia armată). Şi, deodată, a ezitat Aşa spun despre flux locuitorii de pe ţărmul Mării Albe înainte de a începe refluxul: apa a ezitat, însă nu se cade să comparăm sufletul întunecat al lui Stalin cu apele Mării Albe. Totuşi, este posibil ca el să nu fi ezitat câtuşi de puţin. Şi nu a fost nici un reflux, în acel an s-a petrecut însă încă o minune, îndată după procesul Partidului industrial, în 1931 a fost pregătit grandiosul proces al TKP – Partidul Ţărănesc al Muncii, aşa-zisa uriaşă forţă clandestină organizată (care nu a existat niciodată!), alcătuită din intelectualitatea sătească, din fruntaşii cooperaţiei agricole şi de consum şi din pătura evoluată a ţărănimii care pregătea răsturnarea dictaturii proletariatului. La procesul Partidului industrial, acest TKP a fost menţionat ca fiind bine cunoscut şi demascat. Aparatul de anchetă penală al GPU-ului funcţiona cu precizie: mii de inculpaţi au recunoscut apartenenţa lor la TKP şi scopurile lor criminale, în total a fost avansată cifra de două sute de mii de „membri”, „în fruntea” partidului figurau Alexandr Vasilievici Ceaianov, specialist în economie agrară; N. D. Kondratiev, viitorul „prim-ministru”; L. N. Iurovski; Makarov; Alexei Doiarenko, profesor la Academia Timiriazev, viitorul „ministru al agriculturii”.

  Şi poate că ar fi fost mai buni decât aceia care, pe urmă, au ocupat această funcţie vreme de patruzeci de ani. Ca să vezi cum este destinul omului.’ Doiarenko, din principiu, nu a făcut niciodată politică, ’ Atunci când fiica lui a adus în casă nişte studenţi care susţineau idei mai mult sau mai puţin socialist-revoluţionare, el i-a dat afară.

  Şi brusc, într-o frumoasă noapte, Stalin s-a răzgândit. De ce? Aceasta, poate, n-o s-o aflăm niciodată. A vrut să-şi mântuiască sufletul de păcate? Era prea devreme. Şi-a afirmat cumva simţul umorului, socotind că totul este prea monoton şi i se făcuse lehamite? Nu, nimeni nu va îndrăzni să-i reproşeze lui Stalin că ar fi avut simţul umorului. S-ar putea mai degrabă să fi cumpănit că, oricum, ţăranii vor muri de foame, şi nu doar două sute de mii, astfel încât nu avea rost să se mai ostenească. Aşadar, Partidul Ţărănesc al Muncii a fost desfiinţat, tuturor celor care „recunoscuseră” li s-a propus să tăgăduiască mărturiile făcute (puteţi să vă închipuiţi bucuria lor!) şi în schimb a fost judecat pe cale extrajudiciară, prin intermediul colegiului OGPU, micul grup al lui Kondratiev-Ceaianov*. (Totuşi, în anul 1941, Vavilov52, epuizat de suferinţe, va fi acuzat că TKP-ul a existat, iar el, Vavilov, l-a condus în mod clandestin.)

  Se îmbulzesc paragrafele, se îmbulzesc anii, şi nouă nu ne este cu putinţă să expunem în ordine tot ce a fost (GPU-ul însă a scos-o de minune la capăt! GPU-ul nu lăsa să-i scape nimic!). Mereu însă trebuie să nu uităm:

  — Că oamenii credincioşi sunt băgaţi la închisoare fără întrerupere, este de la sine înţeles. (Aici ies la suprafaţă nişte date şi nişte puncte maxime. De pildă, „noaptea luptei cu religia”, desfăşurată la Leningrad în 1929, în ajunul Crăciunului, când au fost arestaţi mulţi intelectuali cucernici, şi nu până dimineaţa, ca într-o poveste de Crăciun. Apoi, tot la Leningrad, în februarie 1932, închiderea în acelaşi timp a numeroase biserici şi masivele arestări simultane din rândul clerului. Nimeni însă nu ne-a adus la cunoştinţă mai multe date şi mai multe locuri);

  — Nu pierd ocazia de a nimici nici sectele, chiar şi cele care simpatizau cu comunismul. Astfel, în 1929, au fost arestaţi, fără excepţie, toţi membrii comunei instaurate între Soci şi Hosta. La ei totul era comunist: atât producţia, cât-şi distribuirea, şi totul se făcea într-un mod atât de cinstit, cum ţara nu va ajunge să facă nici într-o sută de ani, dar, vai, ei erau prea culţi, mari cunoscători de literatură religioasă şi filosofia lor nu era ateismul, ci un amestec de baptism, tolstoism şi yoga. Prin urmare, aceasta era o comună criminală şi nu putea să aducă fericire poporului. Tot prin anii ’20, un grup important de adepţi ai tolstoismului a fost exilat la poalele munţilor Altai, unde au organizat aşezări comune împreună cu baptiştii. Când a început construirea combinatului din Kuzneţk, ei asigurau aprovizionarea cu produse alimentare. Pe urmă au început să-i aresteze: mai întâi pe învăţători (nu predau după programele de stat), copiii alergau ţipând în urma maşinii lor, apoi pe căpeteniile comunităţilor;

  — Că, nu se ştie cum, au curăţat (şi nu pe toţi prin educaţie, pe unii chiar cu gloanţe) acele cete de tineri vagabonzi, care asaltau cazanele de asfalt ale oraşelor şi, începând din anul 1930, au dispărut brusc;