Fusta avea nişte scame şi ea, cu palma udă, le „vâna” cu o adevărată voluptate. Auzi, uite care e chestia, continuă ea… mă rog, e interesant ce spui, ăsta e omul tău, alesul inimii, cu ăsta defilezi! Aşa sunt toţi la început, superinteresantisimi, nişte „enigme ne’splicate”, ciudăţeniile pământului, munţi de calităţi, piscuri de caracter. Da, da, umplut cu calităţi, tocate mărunt, ca să încapă cât mai multe. Ardei umpluţi cu uraniu, guşti un pic şi ţi se pare că iei foc, te faci avion cu reacţie, te aruncă în stele. Buun! Aşa e la început. Dar trebuie să depăşim începuturile, care ne omoară, dragă. Până la urmă, când te-ai dezmeticit vezi că toţi sunt nişte porci.

— Ce?

— Porci. Vite-ncălţate. Bărbaţi ordinari, pe care nu merită decât să-i iei cu duzina, ca pe ace, e mai ieftin! „Daţi-mi o testea de bărbaţi” – imită ea vocea celei care cumpără o testea de ace. Vru să scuipe, se răzgândi, făcu doar gestul. Ptiu, drace!

— Absolut toţi?

— Fără excepţie. Văzând însă figura plouată a Olgăi, căută s-o dea pe glumă. Ei, acum o excepţie, două, chiar dacă-ar fi existând nu fac decât să întărească regula… Nici nu mă îndoiesc că tu, cu flerul tău de… raţă (sălbatică, stai, nu sări, nu ştii ce fler au raţele sălbatice) l-ai intuit bine şi-ai pus mâna taman pe excepţie. Ţine-te bine de ea! Dar să lăsăm claca, schimbă ea tonul, aşezându-se pe marginea patului desfăcut, îşi dăduse cu apă pe ochi, dintr-un lighean, şi fără să se şteargă, stătea aşa udă, să se trezească bine. (Ea care era trează de la cinci, ori, versiunea a doua, nu dormise toată noaptea!) Picăturile o împrospătau, îi înfrumuseţau faţa (îi plăcea să joace în rol de poiană plină de rouă, dimineaţa. Poiana atinsă de toamnă, în orice caz).

— Cum e, dragă, altfel… adică ştii la ce vreau să mă refer… Ce caracter are?

Olga nu înţelegea bine… (Mă întreabă ca şi când s-ar pune problema să-l primească în organizaţie!)

— Păi, e cinstit… în primul rând, e de-o cinste…

— Vax albină! Cum e…? Adică,spus mai pe ocolite, cum e felul meu, dar m-ai făcut să-mi ies din fel, vă potriviţi sau nu? Ştii, acesta e lucrul cel mai important într-un amor, într-o căsnicie. Tinerii logodnici – în perioada respectivă – ar trebui ţinuţi în nişte rezervaţii, să se probeze. Ce e foarte ciudat, izbucni ea: o femeie probează o rochie până o înnebuneşte, o înnebuneşte şi pe croitoreasă cu mofturile şi ajustările, iar când e să se mărite merge aşa cu ochii închişi. Păi, să nu le iei la palme? Da, da, în rezervaţii… iar dacă nu se potrivesc, caută-ţi, nene, în altă parte… „şi dă-mi jucăria-napoi!”, cântă ea pe ton de romanţă. Pentru că, din cauza asta, se întâmplă cele mai mari drame… de aceea atâtea divorţuri… atâtea cupluri sterile. Mă mir că nu intervine statul în chestia asta… În paranteză: cuvântul „chestie”, avea în perioada de la '48 o accepţiune cu totul serioasă, revoluţionară.

— Baţi câmpii! i-o reteză Olga.

— Ba vorbesc cât se poate de serios. Adăugă cu un surâs: şi de documentat. Teoretic, bineînţeles, pe bază de bibliografie, la bibliotecă. Ştii că în America copiii la şcoală au ca materie obligatorie (acest cuvânt fu rostit apăsat) educaţia sexuală?

— Imperialismul în putrefacţie…

— Stai să vezi… de ce judeci dogmatic? Li se explică de la vârsta de 8—10 ani, în mod ştiinţific, ce e aia… aia… Ce e aia… ailaltă… Izbucni într-un râs cam ciudat… ca şi când făcuse o mare descoperire… apoi continuă: iar băieţii şi fetele când se fac mari şi se pomenesc în braţele vânjoase ale realităţii… ştiu să… înoate, să dea din coate, înţelegi?

— Nu înţeleg cum poţi fi aşa de vulgară…

— Vorbesc ca un doctor, dragă… Ştiu cum să facă, cum să procedeze, nu dau din colţ în colţ. Mă refer tot la americani. Ei se iubesc în cunoştinţă de cauză şi nasc copii zdraveni şi sănătoşi. Ai văzut ce frumoşi sunt americanii? Toţi înalţi de doi metri, că sunt fătaţi la 18 ani şi concepuţi în cunoştinţă de cauză. Ruxandra oftă. Dacă aş avea vreo putere, pe cuvânt că aş cere să se reglementeze şi la noi situaţia. Da… da., spuse ea după un moment, în care aşteptase parcă vreun semn de încurajare de la Olga, să introducem iubirea încă din şcoală, materie obligatorie (iarăşi apăsă pe cuvânt), ca matematicile şi limbile străine. Stropii de pe obraz i se uscaseră, în focul peroraţiei. Acum arăta mult mai palidă, după aceste utopii pedagogice, care parcă ar fi vestejit-o.

— Până una alta, nu-şi putu reţine Olga indignarea, de ce nu faci tu operă de pionierat?

Ruxandra trecu uşor peste răutatea prietenei sale. Doar ea o stârnise. Râse ca de o trăsnaie bună, amestecând printre hohote şi un turcism ordinar: hai sictir! După care adăugă, însuşindu-şi parcă ideea:

— Stai să ies profesoară… că le-arăt eu lor.

Această discuţie însă avu darul s-o tulbure realmente pe Olga. Fără să ştie, Ruxandra îi atinsese un nerv dureros, o nemulţumire tulbure, care abia acum se clarificase – ca să vezi că sunt bune şi discuţiile chiar cu dobitocii. Socrate ce-a făcut o viaţă întreagă, de unde şi-a extras filosofia şi… cucuta? – care era pe jumătate nemulţumire surdă, pe jumătate nedumerire. Într-adevăr, pe omul cu care trebuia să facă pasul, nu-l cunoscuse încă sub aspectul acesta – oricât ar fi de ciudat. Val, care în momentele lui bune dăduse dovezi nu numai de pasiune curată, dar şi de dorinţă foarte pământească, mergând chiar până la acte de bravură, care o tulburaseră, bineînţeles şi i le iertase pentru că se ştia feminină, stârnea pofte fără să vrea, aşa din senin, – pe stradă mulţi bărbaţi întorceau capul după ea –, rămăsese totuşi până la urmă în limitele bunei cuviinţe. Dar mai era aceasta o bună cuviinţă? Iată întrebarea. Adică o tandreţe fermecătoare, joc de gesturi şi aluzii nevinovate… dar de ce nevinovate, la urma urmei? La început, nici ea n-ar fi acceptat desigur să meargă până acolo, chiar până acolo… dar până unde? Avea mereu sentimentul vinovăţiei, nu faţă de soţul pe care l-ar fi înşelat pentru prima oară („asta îmi