Faptul că erau vechi nu le făcea neapărat relevante. Clădirile publice vechi din centrul Londrei fuseseră conservate împreună cu alte câteva considerate semnificative din punct de vedere arhitectural sau cultural. Cât despre întinderea de locuinţe din suburbie… existau sute de mii de orice fel din fiecare epocă. Cele mai multe dintre ele fuseseră donate sau vândute la diferite persoane şi instituţii din întreaga Mare Confederaţie, iar cele rămase fuseseră pur şi simplu demolate.

Curierul aruncă o ultimă privire nostalgică în jos la oraşul drapat în ceaţă, senzaţia de vină crescând până la pragul durerii. Dar nu-i putea spune lui Lizzie cu ce se ocupa de fapt. Ea îşi dorea stabilitate pentru mica şi superba lor familie. Pe bună dreptate.

Nu că ar fi existat cine ştie ce riscuri, îşi spunea el la fiecare început de misiune. Într-adevăr. Cel puţin nu prea multe. Şi, dacă ceva ar fi mers prost vreodată, facţiunea sa ar fi putut, probabil, să-l revieţuiască într-un corp nou şi să-l trimită acasă înainte ca ea să devină suspicioasă.

Întoarse spatele Londrei şi traversă podeaua pustie a centrului de primire către unul dintre tuburile de tranzit din partea opusă. Acesta îl trase ca un furtun de aspirator vechi, propulsându-l spre centrul Eagles Haven unde se afla gaura de vierme interstelară terminus. Numărul mic de călători îl surprinse. Nu erau mai mulţi pasageri decât numărul celor care foloseau în mod normal staţia. Se aştepta să găsească mai mulţi Înalţi aflaţi în migrare interioară către ANA. Visul Viu stârnise cu siguranţă lucrurile din punct de vedere politic între Lumile Externe. Lumile Centrale priveau întreaga afacere a Pelerinajului cu obişnuitul lor dispreţ. Chiar şi aşa, consiliile lor politice erau îngrijorate, fapt demonstrat de numărul mare al sfătuitorilor ce li se alăturaseră.

Era un fapt pe care, odată cu alegerea lui Ethan în postul de Cleric Conservator, facţiunile ANA aveau de gând să-l manevreze frenetic în avantajul lor, încercând să modeleze Marea Confederaţie conform propriei viziuni. Nu-şi putea da seama care dintre ele va beneficia cel mai mult de rezultatul recentelor alegeri. Existau atât de multe, şi alianţele lor interne erau oricum atât de fluide, nemaivorbind de cât de înşelătoare erau. O veche zicală spunea că existau tot atâtea facţiuni câţi oameni ex-fizici în ANA, iar el nu găsise nicio dovadă convingătoare în sens contrar. Asta se concretizase în grupări care variau de la cei care doreau să izoleze şi să ignore oamenii fizici (unii extremişti antianimale doreau să-i extermine cu totul) până la cei care încercau să ridice toate fiinţele umane, fie ele ANA sau fizice, la starea de transcendenţă.

Curierul îşi primea sarcinile de la o alianţă largă, care era fundamental conservatoare şi a cărei filosofie exprima dorinţa de a vedea lucrurile continuând să meargă aşa cum erau, deşi opiniile cu privire la modul în care ar trebui să se realizeze asta erau subiectul unor constante şi viguroase dezbateri interne. El, unul, făcea asta pentru că le împărtăşea punctul de vedere. Când în cele din urmă se va descărca, peste vreo două secole sau cam aşa ceva, aceasta era facţiunea cu care se va asocia. Între timp, era unul dintre reprezentanţii lor neoficiali pentru Confederaţia fizică.

Staţia terminus era o simplă cameră sferică, ce conţinea un glob de cincizeci de metri diametru a cărui suprafaţă lucea cu violetul jucăuş al radiaţiilor Cerenkov ce proveneau de la materia exotică utilizată pentru a menţine stabilitatea găurii de vierme. Trecu alunecând prin fâşia plată de fotoni şi reapăru imediat la exteriorul unui glob corespunzător pe St Lincoln. Vechea planetă industrială era încă o bază de producţie importantă pentru Lumile Centrale şi îşi menţinuse statutul de pivot pentru reţeaua locală de găuri de vierme. Luă un tren de tranzit către gaura de vierme pentru Lytham, una dintre Lumile Centrale cele mai îndepărtate de Pământ. Punctul terminus al găurii de vierme era fixat la portul stelar principal. Numai Lumile Centrale erau legate între ele printr-o reţea de găuri de vierme stabilită cu mult timp în urmă. Lumile Externe ţineau prea mult la independenţa lor culturală şi economică pentru a fi conectate la Lumile Centrale într-o manieră atât de directă. Cu doar câteva excepţii, călătoriile între ele se făceau cu nave spaţiale.

O capsulă de două locuri îl transportă pe Curier către nava care îi fusese atribuită alunecând între două rânduri lungi de rampe pe care erau parcate aparate spaţiale. Acestea variau în mărime de la nave de croazieră de agrement elegante, de forma unui ac, până la nave de pasageri de o sută de metri capabile să zboare pe rute comerciale de până la o sută de ani-lumină. Majoritatea erau dotate cu hiperpropulsoare, deşi unele dintre cele mai mari nave comerciale foloseau generatoare continue de gaură de vierme, care erau mai lente, dar mai economice pentru zborurile pe distanţe scurte spre stelele vecine. Nu existau cargouri pe teren. Lytham era o planetă Înaltă şi nu producea, nici nu importa produse de consum.

Artful Dodger era parcat spre capătul rândului. Un ovoid surprinzător de îndesat, crom-violet, mare de douăzeci şi cinci de metri, stând pe cinci bulbi ca nişte tumori care îi susţineau baza largă la trei metri distanţă de beton. Suprafaţa fuzelajului era netedă şi anostă, neindicând prin nimic ce se afla sub ea. Arăta ca o navă privată tipică cu hiperpropulsor, aparţinând unui individ bogat sau unei companii din Lumile Externe, sau unui consiliu Superior cu prerogative diplomatice. Un dizgraţios turn ombilical de metal se afla în partea din spate a rampei cu două furtunuri subţiri conectate la portul utilitar al navei, umplând rezervoarele de sinteză cu substanţe chimice de bază.

Curierul trimise capsula înapoi la standul din clădirea de primire şi păşi sub navă. U-amprenta sa apelă unitatea de comandă a navei şi îl identifică. Urmă un proces complex de verificare a codului şi ADN-ului pentru ca unitatea de comandă să-i confirme în sfârşit autoritatea de a prelua comanda. Un sas se deschise în centrul bazei navei, o ieşitură ce se dilata în sus