se lăsă pe spate, ţinând paharul cu ambele mâini pe piept. Lichidul strălucea, având culoarea mierii. Îmi închipui că a lucrat împreună cu un aliat... se opri şi apoi se corectă: El va lucra împreună cu un aliat. Vedeţi? Asta este ce vreau să spun. Îţi pune creierul pe bigudiuri să te gândeşti la aşa ceva. De aceea am nevoie de dumneavoastră, domnule Eisenhardt. Aţi scris o mulţime de povestiri despre călătorii în timp; asta înseamnă că aţi gândit aceste probleme deja în fanteziile dumneavoastră, cu care avem acum de-a face în realitate.

Eisenhardt dădu din cap ezitând.

— Deci - va lucra împreună cu o a doua persoană. Dumneavoastră veţi stabili unde să ascundă camera. Apoi unul călătoreşte în trecut, celălalt se duce pur şi simplu la locul stabilit şi găseşte înregistrările, pe care celălalt... le-a făcut? Le-ar fi făcut? Am gândit corect, nu-i aşa?

— Da.

— Practic în acelaşi moment.

— Dacă totul a mers strună, acceptă Eisenhardt. Observă că obosise. Ar trebui să doarmă o noapte, căci ea e un sfetnic bun, mâine-dimineaţă totul va arăta altfel. Poate atunci va avea şi câteva idei, care încă să nu îi fi venit atotputernicului, aparent neobositului şef al firmei.

— Totul o fi fost în regulă. Nu călătoreşti în trecut, fără a-ţi lua toate măsurile omeneşti posibile. Această cameră video se află la locul stabilit. Întrebarea este, unde? Ce au stabilit cei doi? Sau, treacă de la mine, ce vor stabili cei doi? Puneţi-vă în locul călătorului în timp, Eisenhardt, ghiciţi-i gândurile. Sunteţi scriitor - este treaba dumneavoastră să vă transpuneţi în pielea altor persoane. Descoperiţi ce va gândi el. Descoperiţi unde este camera.

Vocea lui Kaun se schimbase în timp ce spuse toate acestea, căpătase un ton ascuţit, provocator, metalic. Eisenhardt se uită fix la bărbat şi simţi cum i se făcea părul măciucă, parcă o mână încinsă i se urca din stomac şi îl apuca de beregată. Acum îl puteai simţi din nou pe adevăratul John Kaun, care până acum stătuse ascuns tot timpul în spatele unei măşti a companiei agreabile. Dar adevăratul John Kaun era un animal de pradă, care purta un costum albastru.

Aruncă o privire nervoasă către Wilford-Smith, dar profesorul golise paharul de whisky şi se uita fix în faţa sa, cu nişte ochi care păreau că se vor închide în orice clipă.

— Asta este... ăăă, pentru moment puţin cam mult pentru mine. Călătoria, această descoperire... Dar mă voi gândi la toate acestea.

— Aveţi timp. Nu fără limită, dar aveţi timp.

— Va trebui să cercetez. Am nevoie de acces la o bibliotecă mare.

Kaun dădu din cap, ca şi cum nu s-ar fi aşteptat la altceva. Se întoarse cu o mişcare rapidă într-o parte, care întărea impresia neliniştitoare că, aparent, nu obosea niciodată, luă unul dintre receptoare, formă un număr din două cifre şi, când răspunse cineva, spuse doar:

— Vă rog să veniţi până aici. Apoi închise. Veţi primi rulota de alături, spuse el după aceea. Acolo aveţi la dispoziţie o cameră de lucru complet echipată. În afară de aceasta...

De la intrare se auzi un zgomot, apoi se deschise uşa şi intră un bărbat pe care Eisenhardt nu îl văzuse până acum. Profesorul sări în picioare şi aşa cum se uită la cel care intrase, se părea că nici el nu îl văzuse vreodată.

— Domnii mei, vi-l prezint pe mister Ryan. Este şeful secţiei mele de securitate şi de acum încolo se va ocupa de toate problemele. Ryan, acesta este profesorul Wilford-Smith, conducătorul săpăturilor, iar dânsul, domnul Eisenhardt, scriitorul.

— Încântat, spuse bărbatul cu o voce joasă, gravă. Era înalt, de cel puţin un metru nouăzeci şi părea un om oţelit şi bine antrenat. Un soldat de elită, care nu purta uniformă, ci doar o simplă salopetă kaki. Strângerea sa de mână era rece, scurtă, obiectivă. Avea părul tuns atât de scurt, încât puteai doar să-i bănuieşti culoarea, o faţă inexpresivă şi cei mai limpezi ochi de un albastru-deschis pe care Eisenhardt îi văzuse vreodată. Oare câţi ani să aibă acest Ryan? Într-un mod ciudat părea un om fără vârstă; putea avea tot atât de bine douăzeci şi opt, dar şi cincizeci şi opt de ani.

— Ryan, continuă Kaun, uitându-se spre Eisenhardt, vă va procura orice carte de care aveţi nevoie. De fapt el vă va procura orice aveţi nevoie. El vă va duce cu maşina sau vă va da o maşină cu şofer pentru a merge în orice bibliotecă a ţării, dacă doriţi. Orice vă vine în minte care ar putea grăbi căutarea noastră îi spuneţi lui.

Eisenhardt dădu din cap, oarecum şocat şi îi aruncă lui Ryan o privire timidă, căreia acesta îi răspunse fără să clipească.

— Şi, domnule Eisenhardt, chiar aşa cum am spus. Orice vă vine în minte.

— Da.

— Nu este sarcina dumneavoastră să vă faceţi gânduri că îl solicitaţi prea mult.

— Înţeleg.

— Dacă, începu Kaun încă odată şi se uită la scriitor cu ochi negri lucitori ca de tigru, constat că aţi renunţat la vreo resursă doar pentru că nu aţi avut-o la dispoziţie şi că ar fi trebuit să întrebaţi de ea, dar nu aţi făcut-o - atunci veţi cunoaşte o parte a personalităţii mele, care, vă promit, nu vă va plăcea deloc.

Hopa! Eisenhardt înghiţi jenat, apoi încuviinţă din cap. Luna de miere trecuse.

Kaun nu ajunsese acolo unde se afla acum, pentru că ştia să-şi lege nodul de cravată atât de bine.

— În afară de asta, continuă milionarul, în timp ce se apleca în faţă, proptindu-şi coatele pe mapa de piele de pe birou, unind vârfurile degetelor de la ambele mâini, de acum înainte vom lua măsuri de siguranţă. Acest loc trebuie păzit. Şi un incident neplăcut, ca de exemplu faptul că acest Foxx trebuia tocmai în seara asta să meargă în nu ştiu ce discotecă, nu trebuie să mai aibă loc.

Profesorul se îndreptă în fotoliul de piele şi se simţi obligat să-i ţină partea.

— Domnule Kaun, vă asigur... Stephen Foxx este tânăr şi a pus ochii pe această fată. E foarte normal să vrea să iasă cu ea. Bărbatul care a venit să-i ia este fratele ei. Îl cunosc bine; lucrează ca asistent la Muzeul Rockefeller din Ierusalim.

Kaun îl măsură cu