– dacă ai dreptate, iar eu nu spun că nu ai – nu ar fi găsite niciodată, darămite să le mai şi analizeze creierul să vadă dacă au fost condiţionate în mod ilegal. Las-o baltă.

– Dar guvernul Confederaţiei? Nu au un fel de agenţie anticrimă?

– Direcţia Intersolară pentru Infracţiuni Deosebit de Grave. Deci faci o excursie la biroul lor local, care este, probabil, pe Ellezelin, şi te duci şi le spui că unele dintre soţiile lui ar putea fi condiţionate psihoneural din cauza modului în care acestea s-au comportat în timp ce făceaţi toate sex împreună, o orgie în timpul căreia întâmplător în clustere tale macrocelulare era difuzat un program narcotic sexual.

– Nu era un narcotic, spuse Araminta automat.

– Un punct în favoarea ta, atunci. Ar trebui să fie de-ajuns.

– Bine! Dar dacă le-aş vorbi despre planurile lui comerciale? Modul în care a construit platforma Albany?

– Să spui cui?

Araminta se bosumflă. Ca prietenă, Cressida nu-i era de mare ajutor.

– Nu sunt sigură. Asociaţia Industrială a Ellezelinului, sau cum se numeşte.

– Chiar crezi că nu ştiu? Albany nu este ceva ce se poate ascunde. Dar ce are asta de-a face cu condiţionarea psihoneurală?

– Nu ştiu.

– Mie-mi sună mai mult a răzbunare decât a dreptate.

– E un rahat. O merită!

– E bun la pat?

Araminta spera că nu se înroşise la faţă, în timp ce se concentra să mai toarne nişte vin.

– A fost adecvat.

– Ascultă, draga mea, mă tem că este unul dintre acele momente neplăcute când trebuie doar să uiţi şi să mergi mai departe. Ai învăţat o lecţie valoroasă: cât de dur trebuie să fii pentru a rezista în universul nostru vechi şi trist.

Capul Aramintei se prăbuşi în mâini, părul căzându-i peste pahar.

– Oh, Mare Ozzie, m-am dus şi am făcut sex cu el! Cât de umilitor poate fi!

Ar fi dorit să poată scăpa de amintirea asta, măcar de partea despre cât de mult îi plăcuse. De fapt, existau diverse rutine disponibile în comerţ şi medicamente capabile să producă mici modificări în memorie. Oh, nu-ţi mai plânge de milă, fată.

– Haide, haide. Cressida se întinse şi o bătu uşor pe mână. Până acum trebuie să fi avut vreo jumătate de duzină de alte fete în pat şi nici nu-şi va mai aminti numele tău. Pentru el nu a însemnat niciodată la fel de mult ca pentru tine.

– Şi îmi spui asta ca să mă înveseleşti?

– Asta a fost înţelegerea cu el, nu-i aşa? Rândul tău ar veni în fiecare a doua vineri din lunile cu un R în ele?

– Da, ştiu. La dracu’, sunt femeie în toată firea, am ştiut ce fac.

– Când priveşti în urmă, da, imaginea este întotdeauna clară.

Araminta îşi ridică uşor capul şi zâmbi larg.

– Îţi mulţumesc că nu mă judeci.

– Eşti o operă neterminată încă. Şi cred că te îmbunătăţeşti sub îndrumarea mea. Asta a fost o greşeală mult mai mică decât cea cu Laril.

– Tu când vrei să înveseleşti pe cineva chiar te pui pe treabă, nu-i aşa?

Cressida îşi întinse paharul peste masă şi îl ciocni de al Aramintei.

– Începi să înţelegi viaţa. Asta e bine. Şi-acum ce ai de gând să faci cu domnul Bovey?

Araminta se strâmbă.

– Cu propunerea domnului Bovey, de fapt.

– Ce! Nu se poate?

– Ba se poate. Se căsătoreşte cu mine imediat ce devin multiplă.

– Şi tu crezi că eu sunt insistentă! Stai puţin, ţi-a cerut asta înainte de mica ta vizită la Likan?

– Hmm… Da.

– Fugi de-aici. Şi atunci, ce-a fost chestia cu Likan?

– O încercare de posibile opţiuni în timp ce mă gândeam ce să fac.

– Super!

– Te-ai gândit vreodată să devii multiplă? Likan spunea că e o alegere doar de stil de viaţă, şi nu una de afaceri. Eu nu sunt atât de sigură. Zece perechi de mâini în plus ar fi foarte utile în munca mea.

– Nu m-am gândit la asta, nu. E totuşi doar o singură minte, ceea ce este tot ce-i trebuie unui avocat. Dar, dacă eşti serioasă în privinţa dezvoltării de proprietăţi imobiliare, pot vedea avantajele practice.

– E autolimitare, totuşi, nu? E un fel de a spune că voi fi mereu cineva blocat în a face un fel sau altul muncă manuală.

– Mândria ta pare a fi un lucru foarte fluid.

– Vreau doar să… Nu ştia deloc cum să termine propoziţia. Nu ştiu. Am fost doar zguduită de ceea ce s-a întâmplat în weekend. Şi am mai avut şi visul acela groaznic. Eram ca o creatură foarte mare care zbura peste o planetă când cineva a încercat să o sufoce. Am visat asta de câteva ori în ultimul timp. Crezi că stresul e de vină?

Cressida o privi nedumerită.

– Dragă, toată lumea avusese visul ăsta. A fost visul celui de-al Doilea Visător al Lordului Cerului peste Querencia. Şi nu încerca nimeni să te sufoce pe tine, era Ethan care încerca să vorbească direct cu Lordul Cerului. Se spune că e încă în comă la spital împreună cu slujitorii lui care încearcă să-i repare creierul ars.

– Nu puteam visa asta.

– De ce nu?

– Eu nu am gaia-particule. Mi s-a părut întotdeauna o chestie un pic prostească, precum o versiune mai slabă a unisferei.

Cressida rămase nemişcată. Îşi împinse apoi paharul deoparte şi luă mâna Aramintei.

– Vorbeşti serios?

– Serios despre ce?

– Nu ţi-a spus mama ta?

– Ce să-mi spună?

Araminta simţi că intră în panică. Ar fi vrut să mai bea puţin, dar strânsoarea Cressidei era surprinzător de puternică.