biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Golul temporal (Trilogia golului, partea a II-a, ebook) citeste romaned dragoste online gratis PDF 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Golul temporal (Trilogia golului, partea a II-a, ebook) citeste romaned dragoste online gratis PDF 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 191 192 193 ... 258
Mergi la pagina:
Fuzelajul fusese distrus și fluidele se scurgeau din diverse valve și țevi expuse.

Solul s-a zguduit violent și toți trei s-au prăbușit.

– Mișcă, a strigat Aaron.

Câmpul de forță integrală i se întări, învăluindu-l într-o ușoară ceață albastră.

Corrie-Lyn a fost surprinsă să vadă că și Inigo se protejase în același mod. Apoi au luat-o amândoi și au început să alerge pe ultimii douăzeci de metri, cu ea agățată umilitor între ei… În timp ce făceau asta, ea a început să acorde atenție simbolurilor roșii care îi apăreau în exovedere. Primea o doză nesănătoasă de radiații din atmosfera prinsă sub câmpul de forță.

Era o navă a Marinei, îi putea vedea numele, CNE Lindau, pe fuzelaj. Dar echipajul nu răspundea la semnalele ei disperate. Se întrebă ce fel de poveste de acoperire putuse inventa Aaron. Cumva nu se gândise să se întrebe și cum putuse supraviețui pe ghețar. Era, într-un fel, ceva inevitabil.

S-au grăbit pe rampă și apoi în ecluză. Învelișul exterior se închidea deja când treceau de pragul ușii. Un alt cutremur a făcut nava să se zguduie. Apoi a urmat un vuiet inconfundabil de alimentare a unității de propulsie și s-au ridicat de la suprafață. Podeaua începu imediat să vibreze puternic, iar puntea se deplasă din aliniamentul orizontal. Reveni scuturându-se înapoi la nivel, în timp ce sunetul alarmant de echipament presat până la marjele de siguranță îi strepezea dinții.

Ușa interioară a sasului se deschise, în timp ce pe Corrie-Lyn începea s-o apese greutatea propriului corp.

– Ține-o, a ordonat Aaron tăios lăsându-i brațul și traversând nava clătinându-se, în timp ce accelerația creștea rapid.

Inigo o coborî repede pe podeaua coridorului scurt.

– Nu-ți mișca gâtul, a spus el repede. Păstrează linia coloanei vertebrale. Nu știu cât de rău va deveni.

Puntea părea să fie făcută dintr-un plyplastic gri. Nu era confortabil, dar cu forța ge apropiindu-se de cinci era recunoscătoare să fie întinsă la orizontală. Simbolurile medicale o avertizau cu privire la efectele accelerației asupra brațului rupt, ceea ce ar fi putut fi o explicație pentru greața pe care o simțea urcând.

– Ce se întâmplă? a mormăit ea la Inigo. Unde este echipajul?

Corpul ei încă tremura din cauza aerului înghețat din exterior.

El își ținu capul neclintit în timp ce-i răspundea.

– Mergem drept în sus pentru a ieși din atmosferă cât mai repede posibil. Nu știu nimic despre echipaj. Emisia lui în gaia-câmp avea o nuanță de îngrijorare.

– Nu pot accesa rețeaua navei.

– Nici eu.

După câteva minute, accelerația scăzu brusc la un ge unu stabil. Inigo se ridică în poziția șezând. Îngrijorarea i se scurgea încă din gaia-particule.

Corrie-Lyn se strâmbă în timp ce se ridica încet. Glezna îi pulsa și medicația pe care o luase pentru braț îi afectase în mod ciudat vederea. Sau poate era doar echilibrul ei, care o făcea să se simtă curios de amețită. Sau poate unitățile navei acționau într-un mod neobișnuit. Ceva în aer mirosea ciudat. Începu să sughită, sperând că nu era pe punctul de a vomita. Din cine știe ce motive, situația nu o deranja atât de mult pe cât știa că ar fi trebuit. Echipajul, totuși. Asta era rău. Știa la un nivel instinctiv profund. Nu voia să examineze conștient ceea ce era evident. Prea mult. Mult prea mult dintr-odată.

– Atunci, suntem încă în viață, a spus ea cu un oftat.

Inigo i-a aruncat o privire tulbure.

– Da.

Apoi s-a ridicat cu greu în picioare. Una din benzile de lumină de pe tavan pâlpâia. Caseta ei avea fisuri. Faptul îl făcu să se încrunte.

– Scanarea mea de câmp semnalează o mulțime de daune în structura din jurul nostru. Uh, nu pot găsi echipajul la bord.

– Ce vrei să spui?

O ușă groasă de plyplastic se deschise și Aaron păși pe culoar. Gaia-particulele lui erau închise, dar, chiar și sedată de medicamente, Corrie-Lyn nu avea nevoie de ele pentru a realiza cât era de furios. Acesta se uită urât la Inigo.

– Să nu îndrăznești să mai faci o cascadorie precum cea cu ghețarul.

Inigo îi aruncă o privire disprețuitoare.

– Aproape am reușit, totuși, nu-i așa? Eu, un simplu amator.

Aaron afișă un zâmbet subțire. Făcu un pas înainte.

Corrie-Lyn țipă de durere când piciorul lui i se așeză pe gleznă. Inigo se repezi înainte, lovindu-l pe Aaron ca la rugby.

Abia îl clinti. Pentru mai multă emfază, Aaron își menținu poziția pentru alte câteva secunde înainte de a-și retrage deliberat de încet piciorul și de a păși înapoi.

Corrie-Lyn scânci și își prinse glezna din care durerea fierbinte îi săgeta încă în carne. Avea lacrimi în ochi.

– Nu, a șoptit ea cu teamă.

– Unitatea medicală este în cabina principală, a spus Aaron și îi întinse mâna.

– Unde este echipajul? a întrebat ea.

– S-au retras pentru moment. Aaron se gândi puțin. S-ar putea să lipsească un timp.

Corrie-Lyn îi ignoră mâna. Inigo o ajută să se ridice. Au șchiopătat după Aaron dincolo de ușă, în cabina principală.

– Oh, Madona! Corrie-Lyn își duse mâna liberă făcută căuș la gură. Simțea într-adevăr cum bila i se ridică în esofag la priveliștea pe care o avea în față.

Cabina principală a navei era o sală circulară de șapte metri în diametru. Câteva elemente de mobilier erau extrudate din pereții de plyplastic și din podea. Unele erau răsucite și blocate în forme ciudate. O mulțime de module de echipamente scufundate la același nivel cu pereții erau avariate. Cele mai multe suferiseră un fel de impact fizic care le spărsese carcasele și le scosese din funcție. Altele fuseseră topite împreună cu peretele din jurul lor, brăzdând tavanul cu urme de funingine. Dar asta îi atrăsese privirea. Era sânge pe podea. Bălți mari de lichid hidos care fusese împrăștiat peste tot sub accelerația neregulată a navei. Acum se solidificase. Era sânge pe pereți. Pete mari

1 ... 191 192 193 ... 258
Mergi la pagina: