stropite radiind din cicatricile arse. Era sânge și pe tavan împrăștiat în trasee de stropi lungi.

– Monstrule! a gemut ea printre dinții încleștați.

– Hai să facem foarte clar un lucru, a spus Aaron în timp ce ordona consolei de comandă să activeze singura unitate medicală care supraviețuise. Eu nu sunt un om bun. Eu nu sunt un om rău. Sunt pur și simplu un om care are o treabă de făcut. Și o voi duce până la capăt. Nimic nu trebuie să împiedice acest lucru. Nimic.

Corrie-Lyn îi aruncă lui Inigo o privire frântă. Putea vedea cât era de speriat, o expresie pe care nu o văzuse pe fața lui înainte. Nu la Inigo. Nu la omul care urma să-i conducă pe toți către șansa la o viață mai frumoasă.

– Ce treabă? a întrebat Inigo cu multă demnitate.

Un mușchi mic se contractă în falca lui Aaron.

– Îmi cer scuze. Nu sunt sigur.

– Nu ești sigur!

Aaron ridică ușor din umeri la Corrie-Lyn.

– Știi cum este.

– Ăsta nu este om, a gemut ea. E o mașină biologică de ucis. Și e atât de patetic, încât nici măcar nu știe de ce.

– Asta e, a spus Aaron. Se uită la unitatea medicală care ieșea din perete. Aceasta avea urmă de arsură pe carcasa de argint, dar capacul de malmetal se deschise, iar sistemul de management raportă funcționalitate completă, chiar dacă unele sisteme funcționau doar pe modul de susținere.

– Eu nu intru acolo, a țipat Corrie-Lyn.

– Ba o să intri, a replicat Aaron. Într-un fel sau altul. Desigur, u-amprenta lui Inigo va avea control complet asupra tratamentului. Dar am nevoie de tine întreagă și sănătoasă. Pe lângă leziunile fizice, ai încasat o doză zdravănă de radiații acolo.

Se uită la Inigo, care ridică din umeri.

– Ai nevoie de ea sănătoasă? a întrebat el. De ce?

– Este moneda mea de schimb, a spus Aaron răspicat. Ea îmi garantează buna ta purtare.

– Împușcă-mă, l-a implorat Corrie-Lyn pe Inigo. Folosește-ți biononicele ca pe-o armă din nou. Te rog. Nu i se poate permite să reușească.

Inigo se uită la ea pentru o vreme. Apoi își plecă capul.

– Acum, dacă tot am lămurit lucrurile, intră, te rog, a spus Aaron, făcând un gest politicos către unitatea medicală.

Corrie-Lyn se îndreptă șchiopătând spre ea și se așeză pe margine. Inigo o ajută să se dezbrace și să intre. Capacul alunecă peste ea. Plângea încă atunci când și-a pierdut cunoștința.

Potrivit rutinelor de gândire secundare ale lui Corrie-Lyn, unității medicale i-a luat patru ore pentru a-i reseta și lega brațul într-un strat dermic călit, pentru a-i detensiona entorsa de la nivelul gleznei și a-i decontamina pielea și sângele. Inigo a făcut-o, de asemenea, să emită un fel de antidepresive sedative. A zăcut acolo în întunericul cald și uscat timp de câteva minute după ce s-a trezit, ezitând să iasă și să vadă cât de rele deveniseră viețile lor. În cele din urmă, a oftat și a cerut u-amprentei să deschidă capacul. Inigo era acolo, cu o preocupare blândă pe față.

– Cum te simți? a întrebat el.

– Ca Mergătorul-Pe-Apă în vârful muntelui după moartea Salranei.

Inigo îi mângâie tandru părul.

– Nimic din lucrurile cu care ne confruntăm nu va fi vreodată atât de rău.

– Ha, a spus ea indignată. Nenorocitul ăla nu e uman, deși are trăsături de psihopat destul de bine fixate. Se ridică pentru a-l vedea pe Aaron în cealaltă parte a cabinei zâmbind modest. Visele tale încă te pedepsesc? a urlat la el, încrucișându-și brațele peste sânii goi. Sper că așa este. Într-o zi te vei îneca în tot rahatul împrăștiat în capul tău.

– Ei, bine, este adevărat, rânji Aaron. Poți scoate fata din Sampalok, dar nu poți scoate Sampalokul din fată.

– Ce naiba știi tu despre viața Mergătorului-Pe-Apă, idiot de biobot subsentient?

– Bine ai revenit, Corrie-Lyn. Petrecerea nu ar fi la fel fără tine.

Inigo îi dădu un halat care era cu câteva numere prea mare. Corrie-Lyn se înfășură în el cu mișcări furioase, apoi își aruncă picioarele afară. Dar și le trase brusc înapoi, amintindu-și ce fusese pe podea înainte.

Sângele dispăruse. Examină cu atenție cabina. În afară de echipamentele îndoite și de mobilierul diform, era relativ curată.

– Câțiva dintre boții menajeri încă mai funcționează, a spus Inigo. I-am pus să curețe pe aici.

– Îhâm, a mormăit și a coborât. Deci, o să începi să mă ameninți?

Aaron se scărpină după ureche.

– Nu.

– De ce nu? Credeam că ai spus că sunt moneda ta de schimb. Mergi mai departe, trageți loviturile până la ultima. N-o să te dezamăgesc. Promit că o să urlu ca dracu’.

Bravada îi făcea picioarele să tremure.

– La naiba, și mai spui că creierul meu e defect.

– Du-te dracului.

Aaron îi aruncă lui Inigo o privire întrebătoare.

– Oare ce a fost între voi doi înainte?

– Dragoste. Brațul lui îi cuprinse umerii. Mă îndoiesc că există în amintirile tale.

– Nu. Trebuie să recunosc că nu-mi spune nimic. Dar înțeleg principiile. Și cine știe, dacă îmi mănânc legumele și stau departe de necazuri, poate voi găsi o fată drăguță care să mă placă așa cum sunt. La fel cum te place asta pe tine.

Corrie-Lyn făcu un pas înainte, cu mâna strânsă pumn. Inigo o trase înapoi.

– Voi doi n-ați vrea să vă potoliți? Cât despre tine, comportamentul ăsta cu greu l-aș numi profesional.

– Știu, a răspuns Aaron. Armistițiu?

– Dacă voi avea vreodată șansa să-ți tai gâtul în timp ce dormi, promit că ți-l voi tăia lung și profund.

Chiar și Inigo o privea ciudat acum. Ea rămase neclintită.

– V-am salvat totuși viețile, a replicat Aaron pe un ton ușor rănit.

– Am intrat în toate necazurile alea numai din cauza ta.

– Serios? Ia gândiți-vă la asta. Oamenii care ne-au