biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Science Fiction » Crima si pedeapsa dowloand online free PDF 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Crima si pedeapsa dowloand online free PDF 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 194 195 196 ... 224
Mergi la pagina:
dată în viaţa dumitale, Rodion Romanâci, cum ştiu să scapere câteodată ochişorii surioarei dumitale! N-are a face că eu sunt beat acum şi că, uite, am băut deja un pahar întreg de şampanie, spun adevărul; te asigur că privirea asta mi se arăta şi în vis; până la urmă n-am mai putut să suport nici foşnetul rochiei ei. Zău dacă nu mă gândeam că dau în epilepsie, nu-mi închipuisem niciodată că puteam să turbez în halul ăla. Într-un cuvânt, trebuia să ne împăcăm: dar asta era deja cu neputinţă. Şi ce crezi că am făcut atunci? Ca să vezi în ce hal de îndobitocire poate să-l aducă turbarea pe om! Să nu întreprinzi niciodată ceva la furie, Rodion Romanâci. Socotind eu că Avdotia Romanovna este săracă lipită (o, scuză-mă, n-am vrut să spun asta... dar la urma urmelor nu-i totuna dacă înţelesul e acelaşi?), într-un cuvânt, trăieşte din munca ei, că ea îşi ţine şi mama, şi pe dumneata (ah, fir-ar să fie, iar te încrunţi...), am hotărât să-i ofer toţi banii mei (până în treizeci de mii puteam să-i dau şi atunci), ca să fugă cu mine, chiar şi aici, la Petersburg. Bineînţeles că i-aş fi jurat iubire eternă, fericire etc. etc. Mă crezi că eram îndrăgostit atât de nebuneşte de ea, încât dacă mi-ar fi spus: „Strânge-o de gât ori otrăveşte-o pe Marfa Petrovna şi însoară-te cu mine“, n-aş fi stat pe gânduri! Dar totul s-a isprăvit cu o catastrofă, ştii deja, şi poţi să judeci şi dumneata cum m-am înfuriat când am aflat că Marfa Petrovna îl dezgropase de nu ştiu unde pe nemernicul de Lujin, conţopistul ăla, şi că aproape pusese la cale o căsătorie, lucru pe care, de fapt, i-l propusesem şi eu. E sau nu aşa? E? E aşa? Bag de seamă că ai început să asculţi cu mare atenţie... tinere interesant...

Svidrigailov izbi nerăbdător cu pumnul în masă. Faţa i se înroşi. Raskolnikov îşi dădu seama clar că acel pahar sau pahar şi jumătate de şampanie, băut cu sorbituri mici, îl ameţise fără să-şi dea seama şi se hotărî să folosească prilejul. Svidrigailov îi trezea o mare neîncredere.

— Ei, după toate astea, sunt absolut sigur că şi aici ai venit tot cu gândul la soră-mea, spuse de-a dreptul, fără să se mai ascundă, vrând să-l scoată şi mai tare din fire pe Svidrigailov.

— Eh, de-ajuns, păru să se dezmeticească brusc Svidrigailov, doar ţi-am spus... şi-n afară de asta, sora dumitale nici nu poate să mă sufere.

— De asta, că nu poate, sunt şi eu convins, dar nu despre lucrul ăsta e vorba acum.

— Eşti convins că nu poate? (Svidrigailov îşi miji ochii şi zâmbi ironic.) Ai dreptate, nu mă iubeşte, dar să nu bagi niciodată mâna în foc când e vorba despre ce-a fost între un soţ şi o soţie sau între un amant şi o amantă. Aici există întotdeauna câte un cotlon care rămâne tot timpul necunoscut celorlalţi şi pe care nu îl ştiu decât ei doi. Poţi să bagi mâna-n foc că Avdotia Romanovna mă priveşte cu repulsie?

— După unele cuvinte din istorisirea dumitale, îmi dau seama că ai şi acum intenţii cât se poate de grabnice, bineînţeles, mârşave, în privinţa Duniei.

— Cum! Mi-au scăpat asemenea cuvinte? spuse sincer speriat Svidrigailov, fără să dea nici cea mai mică atenţie epitetului atribuit intenţiilor sale.

— Îţi scapă şi-acum. Păi, bunăoară, de ce te temi atâta? Ce te-a făcut să te sperii acum aşa, hodoronc-tronc?

— Eu mă tem şi mă sperii? Mă sperii de dumneata? Mai degrabă te temi dumneata de mine, cher ami6. Ce prostii spui... De altminteri, m-am cherchelit, asta văd eu bine, era cât pe-aci să mă ia iar gura pe dinainte. A dracului şampanie! Hei, nişte apă!

Înhăţă sticla şi, fără farafastâcuri, o zvârli pe fereastră. Filip veni cu apa.

— Toate astea-s prostii, zise Svidrigailov udând un şervet şi apăsându-şi-l pe frunte, dar eu pot să te pun la punct cu un singur cuvânt şi pot să-ţi fac praf toate bănuielile. Ştii, bunăoară, că mă însor?

— Mi-ai mai spus deja asta.

— Ţi-am spus? Am uitat. Dar atunci nu puteam vorbi categoric, fiindcă nici nu-mi văzusem încă logodnica; era doar o intenţie. Însă acum am deja o logodnică, lucrurile sunt aranjate şi, dacă n-aş avea nişte treburi care nu suferă amânare, te-aş duce chiar acum acolo, fiindcă vreau să-ţi cer părerea. Ei, fir-ar al dracului! Mai am doar zece minute. Vezi, uită-te la ceas! De altminteri, o să-ţi povestesc, e o trebuşoară interesantă în felul ei însurătoarea asta a mea. Dar încotro? Iar ţi s-a făcut de plecare?

— Nu, acum nu mai plec.

— Nu pleci chiar deloc? Să vedem! O să te duc acolo, nu mint, să-ţi arăt logodnica, însă nu acum, pentru că în curând va trebui să pleci. Dumneata la dreapta, eu la stânga. Pe Resslich o ştii? Madam Resslich, la care locuiesc acum? Mă asculţi? Nu, ca să vezi, e chiar cea despre care umblă povestea cu fetiţa, în apă, iarna – mă asculţi? Ei, toate astea ea le-a aranjat pentru mine. „Te plictiseşti, zice, să ai şi tu o distracţie“. Fiindcă sunt un om posomorât, plictisit. Crezi că sunt vesel? Nu, sunt posomorât: nu fac rău nimănui, dar stau vârât într-un colţ; uneori nu vorbesc câte trei zile. Dar Resslich asta e o şmecheră, ţi-o spun eu, şi ce şi-a zis ea? Că o să mă plictisesc, o să-mi las baltă soţia şi o să plec, iar soţioara o să încapă pe mâna ei şi ea o s-o pună în circulaţie, tot în categoria noastră socială, sau chiar mai

1 ... 194 195 196 ... 224
Mergi la pagina: