Corrie-Lyn se agită. După romul St Lisamne, golise câteva sticle de vin tezaurizate de un alt membru al echipajului. A urmat apoi vodca de zmeură JK. O supăra faptul că nu era niciun frigider în funcțiune, căci JK ar fi trebuit băută refrigerată la niveluri arctice.

– Ai grijă totuși, bâigui ea. Acesta este începutul. Condiționarea ta se destramă. Poate că vom ajunge să-l cunoaștem pe Aaron cel real mai devreme decât ar dori șeful tău.

– Deja te uiți la el. Îmi pare rău.

Aaron trimise un ordin către unitatea de comandă și Lindau intră în viteză supraluminică.

– Deci, ce-ai decis? a întrebat Inigo.

– Marina știe că te-am vânat și chiar dacă nu știu că i-am supraviețuit lui Hanko vor afla destul de repede. Suntem amândoi vânați de cel care a zburat cu nava care a tras cu m-reductorul Hawking. Trebuia să fiu pe Artful Dodger, ceea ce mi-ar fi oferit un mare avantaj, dar s-a dus. Cu toate acestea, există o navă înlocuitoare de urgență care mă așteaptă pe Pulap. Vestea proastă este că, dacă apărem oriunde cu Lindau, toată lumea și tot neamul său vor afla imediat. Nu pot risca asta, nu te pot expune posibilității de a fi capturat sau exterminat.

– Ești la strâmtoare, atunci, râse Corrie-Lyn. Vai, ce rușine!

– Nu chiar. Este ceva căruia i-a luat mai mult timp să-mi apară în minte. Este realmente o ultimă soluție.

– Ce anume? a întrebat Inigo.

– Te duc la Spike.

– Macrohabitatul extraterestru? Asta e la șapte mii de ani-lumină distanță. Va dura săptămâni. Ce în Honious este acolo?

Aaron își încreți fruntea, ca și cum ar fi ascultat o voce îndepărtată. Chiar și el a părut surprins de ceea ce a spus:

– Ozzie. Ozzie locuiește în Spike.

Paula privi cu un ușor sentiment de regret cum plyplasticul căptușit se plia protector în jurul pianului ei. Nu avea niciun rost să încerce să cânte. După conferința cu Kazimir și cu ANA, pur și simplu nu se mai putea pierde în muzică așa cum o făcea în mod obișnuit. Îndoiala amiralului despre motivația Acceleratorilor o tulbura. Din punct de vedere logic, scenariul pe care îl propusese ea era fără cusur. Acceleratorii aveau nevoie de armele flotei de descurajare pentru a-i spulbera pe Raieli din drum.

Așa cum gândise mai devreme, ce altceva ar putea fi toată schema asta cu Primii? Și mica întrebare urâtă a început să o bântuie. Ce altceva? Pentru ca Acceleratorii să riște suspendarea internă ANA manipulându-i pe Ociseni și pe Primi era un fenomenal joc de noroc. Unul care avusese întotdeauna o bună șansă de a fi descoperit. Pentru mintea ei, asta semăna prea mult a joc de noroc pentru cineva atât de abil ca o facțiune ANA. Chiar dacă respingea jumătate din ideologiile lor, totuși nu erau proști. Ceea ce o lăsa cu întrebarea incomodă despre ce altceva ar putea spera să obțină prin forțarea desfășurării flotei de descurajare.

Într-o tactică de diversiune clasică, flota s-ar grăbi să-i intercepteze pe Ociseni, lăsând restul Confederației expusă. Nu putea să-și dea seama de ce natură ar putea fi expunerea.

Nu poate fi un atac fizic. Au nevoie ca navele Pelerinajului să fie finalizate și lansate, au, de asemenea, nevoie ca ANA să continue să existe, căci, la urma urmei, sunt o parte din ea.

Deci, ce, atunci?

Dacă nu era nimic altceva decât o încercare brută de a analiza armele flotei de descurajare, nu aveau să reușească. Și un eșec acum ar însemna sfârșitul lor și al obiectivelor lor. ANA:Guvernarea folosise doar o singură dată, înainte, sancțiunea suspendării. Se întâmplase în urmă cu cinci sute de ani, în timpul rebeliunii Secesioniștilor Evoluționiști, când aceștia încercaseră să împartă literalmente ANA, astfel încât să-și poată asuma controlul asupra unei secțiuni și să treacă la stadiul postfizic.

Trebuie să fie ceva care-mi scapă.

Singura gaură mare în informațiile ei era despre natura flotei de descurajare. Care era și singurul lucru pe care ANA:Guvernarea nu i l-ar explica. Fiind un agent de valoare, chiar și ea recunoștea că nu putea fi permisă scurgerea acestor informații, ceea ce s-ar putea foarte bine întâmpla dacă ar fi vreodată capturată. O șansă mică, dar realistă, dacă Pisica o urmărea. Și dacă nu Pisica, erau alții care s-ar bucura văzând-o eliminată din existența fizică. Vor fi, probabil, întotdeauna. Totul face parte din job. După o mie patru sute de ani ajungi să te împaci cu perspectiva, indiferent care ți-ar fi psihologia.

Unitatea de comandă o anunță că Alexis Denken se afla la cincisprezece minute de Kerensk. Iar Gore efectua un apel.

– Justine e încă bine, atunci, a spus Paula. Asta este o veste bună.

– Da. Dar rahatul ăsta mic de Ethan trebuie să fi râs până a făcut pe el pentru că Lordul Cerului nu o va ajuta.

– Nu o va ajuta acum. Dar, hai să recunoaștem, dacă vreunul dintre noi se află aproape de maturitate aceea, este Justine.

– Da, poate.

– Nu am realizat că timpul curge atât de repede în interiorul Golului.

– Nimeni nu a făcut-o. Deși bănuiesc că debitul ar putea fi localizat. Încă nu știm destul despre țesătura lui, dar cu siguranță ar explica accelerarea Lordului Cerului. Nu a fost rapid fizic, a funcționat într-un flux temporal diferit.

– Ce crezi că s-a întâmplat pe Querencia după moartea Mergătorului-Pe-Apă? Lordul Cerului a spus că nu a mai rămas nimeni acum.

– Cui îi pasă? Am niște informații pentru tine. Știi cine a plecat de pe Ganthia la două ore după tine?

– Da, un agent Accelerator de care suntem interesați. Are o navă ultrapropulsor, dar camuflajul ei nu este perfect, sau cel puțin senzorii ANA sunt mai buni. Nu-ți face griji, Digby îl are sub supraveghere.

– Păstrăm lucrurile în familie, nu-i așa? Bravo ție. Dar nu vorbeam de Chatfield.

Paula oftă. Erau momente în care