virtuoz; în timp ce altul aştepta în faţa ei. Pe un scaun, la perete, stătea mama ei. Ei, închipuie-ţi ce cancan! Fetiţa se fâstâceşte, se înroşeşte şi, în fine, simţindu-se jignită, începe să plângă. Virtuozul o ia pe sus şi se-apucă s-o învârtă şi să-şi facă numărul în faţa ei în râsetele tuturor celor din jur – în momente din astea îmi place publicul, fie el şi de cancan, că râde şi strigă: „Foarte bine, aşa-i trebuie! Să se-nveţe minte mai vină cu copii!“. Ei, mie prea puţin îmi pasă, nici nu e treaba mea dacă e logic sau nu, se împacă ei singuri cu gândul! Eu îmi ochesc imediat locul, mă aşez lângă mamă şi încep să-i spun că şi eu abia am venit în oraş, că aici toţi sunt nişte ignoranţi şi că nu ştiu să deosebească adevăratele merite şi să nutrească respectul cuvenit; îi dau de-nţeles că sunt plin de bani; mă ofer să le duc acasă cu trăsura mea; le conduc şi fac cunoştinţă (stăteau într-o cămăruţă închiriată, abia sosiseră de la ţară). Mamaîmi spune că atât pentru ea, cât şi pentru fiica ei, cunoştinţa cu mine nu poate fi decât o onoare; aflu că n-au un sfanţ şi că veniseră să facă nişte demersuri pe la o instituţie; le ofer serviciile mele şi bani; aflu că veniseră din greşeală la serată, crezând că acolo învăţai într-adevăr să dansezi; le propun să contribui la instruirea tinerei domnişoare, în privinţa limbii franceze şi a dansului. Ele primesc cu entuziasm, luând-o ca pe o cinste, şi de-atunci suntem cunoştinţe... Dacă vrei, mergem să le vedem, dar nu acum.

— Isprăveşte cu poveştile dumitale ticăloase şi dezgustătoare, om desfrânat, josnic şi libidinos!

— Eşti un Schiller, un Schiller al nostru, Schiller! Où la vertu va-t-elle se nicher.8 Păi, ştii, înadins îţi povestesc asemenea lucruri, ca să te aud vociferând. O desfătare!

— Ba bine că nu! Crezi că eu nu mă simt în clipa asta ca un caraghios? mormăi furios Raskolnikov.

Svidrigailov râdea cât îl ţinea gura; în cele din urmă, strigă după Filip, plăti şi se pregăti să se ridice.

— Ei, dar sunt chiar beat, assez causé, zise el. E o desfătare!

— Păi, desfrânat şi stricat cum eşti, cum să nu simţi desfătare, strigă Raskolnikov ridicându-se şi el, când povesteşti asemenea aventuri, mai ales că pui la cale o monstruozitate de acelaşi fel. Nu-i doar o desfătare, e mai mult, când o faci în împrejurări ca astea şi în faţa unuia ca mine... Te excită.

— Bun, dacă-i aşa, răspunse oarecum surprins Svidrigailov privindu-l pe Raskolnikov, dacă-i aşa, şi dumneata eşti un cinic pe cinste. Barem stofă ai din plin. Eşti în stare să percepi multe, multe... dar să şi faci multe. Ei, ajunge. Îmi pare sincer rău că am stat de vorbă aşa de puţin, dar nu scapi dumneata de mine... Aşteaptă numai...

Svidrigailov ieşi din cârciumă. Raskolnikov îl urmă. Svidrigailov nu era totuşi chiar beat; şampania i se urcase la cap doar pe moment, iar acum ameţeala îi trecea văzând cu ochii. Îl îngrijora foarte tare ceva, ceva extrem de important, şi se posomorî. Părea că aşteaptă ceva, iar asta îl tulbura şi îl neliniştea. Purtarea lui faţă de Raskolnikov se schimbase brusc în ultimele minute, cu fiecare clipă care trecea se arăta tot mai arţăgos şi mai ironic. Raskolnikov observă toate astea şi deveni şi el alarmat. Svidrigailov i se păru extrem de suspect, aşa că se hotărî să îl urmărească.

Ajunseră în stradă.

— Dumneata la dreapta, iar eu la stânga, sau, mă rog, invers, numai – adieu, mon plaisir9, la bună vedere!

Şi o luă la dreapta, spre piaţa Sennaia.

  

5 Discurs funebru (în fr., în orig.).

6 Dragă prietene (în fr., în orig.).

7 Naturaleţe şi adevăr (în fr., în orig.).

8 Poftim, unde se ascundea virtutea (în fr., în orig.).

9 Adio, desfătarea mea (în fr., în orig.).

~ V ~

Raskolnikov porni pe urmele lui.

— Asta ce mai înseamnă? strigă Svidrigailov întorcându-se. Parcă ţi-am spus...

— Asta înseamnă că de-acum mă ţin după dumneata ca scaiul.

— Ceee?

Se opriră amândoi şi se uitară preţ de un minut unul la altul, măsurându-se din priviri.

— Din toate povestirile pe care mi le-ai spus fiind pe jumătate beat, i-o tăie scurt Raskolnikov, am tras la modul serios concluzia că dumneata nu numai că nu ai renunţat la gândurile mârşave în privinţa soră-mii, dar eşti chiar mai preocupat de ele ca niciodată. Ştiu că soră-mea a primit azi-dimineaţă o scrisoare. Ai stat ca pe jar tot timpul... Să zicem că ţi-a ieşit în cale vreo nevastă, dar asta nu înseamnă nimic. Vreau să