cu litere mari şi negre, două-trei pagini mai încolo: Toru Okada este pe punctul de a se prăbuşi. Este adevărat, nu încerc doar să vă sperii. Sunt mult mai scrupulos cu asemenea lucruri decât cei care prezintă buletinul meteo la televizor. De aceea vreau să vă atrag atenţia că există momente în viaţă când trebuie să ştii să te retragi.

  Ushikawa strânse din buze şi mă privi câteva clipe.

  — Hai să spunem lucrurilor pe nume, domnule Okada, şi să trecem la chestiuni mai concrete… Introducerea a fost cam lungă. Am să vă fac oferta pentru care am venit aici.

  Ushikawa şi-a pus ambele mâini pe masă şi şi-a trecut limba peste buze.

  — Să zicem că tocmai v-am atras atenţia că ar trebui să vă debarasaţi de proprietatea aia şi să ieşiţi complet din afacere. S-ar putea să nu puteţi ieşi, chiar dacă vreţi, poate sunteţi blocat până vă plătiţi împrumutul făcut. Ushikawa se opri brusc şi mă privi scrutător. Dacă banii sunt problema, vi-i putem da noi. Dacă aveţi nevoie de optzeci de milioane de yeni, vi-i pot aduce în bancnote nou-nouţe. Opt mii de bancnote de zece mii. Vă puteţi plăti datoriile şi restul îl băgaţi în buzunar. Vă eliberaţi astfel de toate obligaţiile. Ce ziceţi?

  — După care terenul şi casa vor fi ale lui Noboru Wataya? Asta e ideea?

  — Presupun că da, după cum se prezintă lucrurile. Bănuiesc că vor apărea foarte multe detalii neplăcute de pus la punct…

  Am căzut puţin pe gânduri.

  — Domnule Ushikawa, chiar nu înţeleg. Nu văd de ce Noboru Wataya este atât de dornic să mă îndepărteze de proprietatea aceea. Ce planuri are cu ea după ce va intra în posesia ei?

  Ushikawa îşi frecă, precaut, un obraz cu palma.

  — Regret nespus, domnule Okada, dar nu cunosc asemenea attiănunte. V-am mai spus că nu sunt decât un biet porumbel j^esager. Stăpânul îmi spune ce să fac şi eu fac. Majoritatea Cerurilor pe care mi le dă de făcut sunt neplăcute. Când eram c°Pil am citit Aladin şi lampa fermecată. Ştiu că-l simpatizam Pentru câte-l puneau să facă şi cum se descurca, dar să fiu Clnstit, nu mi-am dorit niciodată să ajung ca el. E o poveste

  Haruki Mur tristă, vă rog să mă credeţi, dar la urma urmei, tot ce v-a spus n-a fost decât un mesaj pe care am fost rugat să vi4? Transmit. Vine din partea domnului Dr. Wataya. Alegerea v& aparţine. Ce ziceţi? Ce răspuns să-i duc? Am tăcut.

  — Vă înţeleg, aveţi nevoie de timp de gândire. Vă acordai„ timpul necesar. Nu trebuie să vă decideţi acum, pe loc. Dia partea mea, eu v-aş acorda cât timp doriţi dumneavoastră, dar mi-e teamă că nu putem fi chiar atât de îngăduitori. Permiteţi-nă acum, domnule Okada, să vă spun părerea mea personală. 0 ofertă grasă ca aceasta nu are cum să rămână pe masă prea mult. S-ar putea să vă luaţi o secundă ochii de la ea şi să dispară între timp. Se poate evapora precum pâcla de pe geam. Aşa că, vă rog să vă gândiţi bine şi cât puteţi mai repede. N” e o ofertă rea. Înţelegeţi ce vreau să spun?

  Ushikawa oftă şi-şi privi ceasul.

  — Aoleu! Trebuie să plec. Iar am stat mai mult decât ar fi trebuit. Am băut şi bere, am stat şi de vorbă… Cred că mi consideraţi cam nesimţit, îmi pare rău, nu vreau să inventat scuze, dar chiar mă simt foarte bine la dumneavoastră, domnul! Okada.

  Ushikawa s-a ridicat şi a dus paharul, sticla şi scrumier* la chiuvetă.

  — O să ţin legătura cu dumneavoastră, domnule Okada, $ am să vă aranjez şi întâlnirea cu doamna Kumiko. Vă promit

  După ce-a plecat Ushikawa, am deschis ferestrele ca să iaşi fumul de ţigară. Am băut apoi un pahar cu apă, m-am aşezat pe canapea şi l-am luat pe Macrou pe genunchi. Mi-l imaginaJŞ. Pe Ushikawa scoţându-şi masca imediat după ce mi-a tr pragul şi dând fuga la Noboru Wataya. N-aveam şi eu altcet mai bun de imaginat!

  Camera de probă Succesorul

  Nucşoară nu cunoştea identitatea femeilor care veneau la ea. Niciuna nu se prezenta, dar nici ea nu întreba. Când îşi stabileau întâlnirile, nu-şi dădeau numele adevărate, însă Nucşoară intuia întotdeauna calitatea acestora, adulmeca cu uşurinţă acel aer de prosperitate care le învăluia, chiar dacă ele nu îi mărturiseau nimic. Nucşoară îşi dădea seama dintr-o privire de originea lor socială, după felul cum se îmbrăcau şi se comportau.

  Ea închiriase un spaţiu discret într-o clădire din Akasaka, care nu bătea la ochi, exact din consideraţie pentru clientele care nu voiau să-şi divulge identitatea şi tot pentru acest motiv s-a decis să transforme biroul într-un atelier de modă. De fapt, ea fusese creator de modă, aşa că nu părea suspect faptul că era vizitată de numeroase femei. Clientele ei aveau între treizeci şi cincizeci de ani, deci era chiar foarte normal să poarte îmbrăcăminte făcută la comandă. Şi-a umplut apartamentul mchiriat cu haine, tipare, reviste de modă, a cumpărat instrumente de croitorie, masă de lucru, manechine, mergând Până-ntr-acolo încât a creat şi nişte mulaje pentru a spori <terul de autenticitate, încăperea mai mică era destinată probei. Lientele ei erau conduse în „camera de probă”, poftite să ia Oc Pe canapea şi Nucşoară le „proba”.

  Lista clientelor fusese alcătuită de soţia patronului unui ^are magazin universal. Femeia alesese un număr limitat de Candidate de încredere, din largul ei cerc de prietene, convinsă a va trebui să facă un club cu participare limitată pentru a orice posibil scandal. Dacă nu ar fi procedat astfel, cu nţă că s-ar fi răspândit zvonuri în legătură cu adevărata ctlvitate. Femeile alese ca membre în acest „club” erau

  Haruki Muraka întotdeauna avertizate să nu divulge celor din afară nimic i ceea ce se întâmpla acolo. Acestea au înţeles că trebuie să foarte discrete. Dacă şi-ar fi încălcat promisiunea, ar fi expulzate din