– Nu asta voi face, spuse Kanseen liniştită în timp ce paşii lor stârneau ecou într-o stradă îngustă, suficient de înaltă pentru a bloca tot cerul nopţii, cu excepţia unui fir subţire violet din coada şerpuitoare a lui Buluku. Niciunul dintre ei nu a fost poliţist. Muncitori pe moşie şi băieţi de la ţară care au venit la oraş în căutarea unei vieţi mai bune. Rezistă câţiva ani şi apoi se întorc acasă. Asta sau migrează în Sampalok.

– Deci aşa aş fi putut ajunge şi eu, spuse Edeard.

– Cumva, mă îndoiesc de asta.

Au luat-o apoi peste al treilea pod peste Canalul de Marmură, înapoi pe teritoriul familiar al cartierului Jeavons. Gondolele alunecau în linişte pe sub el, un felinar alb mic strălucind în partea din faţă a fiecăreia. Pasagerii lor se cuibăreau sub baldachin, bucurându-se de romantismul plimbării. De-acum Edeard putea recunoaşte vântul care se ridica dinspre mare, umezeala pe care o purta. Norii se fugăreau deasupra, începând să învăluie nebuloasele. Va ploua în seara asta. Într-o oră, a decis el adulmecând aerul.

Casa închiriată de poliţişti se afla la două străzi distanţă de Secţia Jeavons, o construcţie mare şi urâtă la exterior, dar care se înfăşura în jurul unei curţi ovale centrale care oferea şi un bazin cu apă călduţă, suficient de mare ca să se poată înota în el şi spre care dădeau patru niveluri de terase. Acolo se aflau apartamentele rezervate pentru poliţişti. Cei cu familii preluaseră un capăt, burlacii, pe celălalt. Nu că ar fi fost o împărţire fixă. Edeard şi restul echipei se mutaseră cu câteva zile în urmă. În fiecare dimineaţă, era trezit de copiii care strigau în faţa uşii lui, alergându-se de-a lungul terasei, jucând vreun joc interesant de-a urmărirea.

Acum copiii erau de mult în pat, iar el şi Kanseen urcau un şir de scări incomode, rotunjite, până la al treilea nivel, unde aveau amândoi câte un apartament.

– Nu-i nimic de povestit, îi spuse el. Ştii că eu şi Salrana am călătorit împreună până aici. Îi sunt ca un fel de frate mai mare.

– E îndrăgostită de tine.

– Ce?

– Am urmărit-o în după-amiaza asta. Este evident pentru oricine care are o jumătate de creier. Chiar şi Macsen şi-a dat seama de asta. N-ai observat că a încetat să încerce să flirteze cu ea încă de când a fost adus peştele? Nu mai avea niciun rost. Era interesată doar de tine.

– E destul de deşteaptă ca să realizeze cât de superficial este. Asta-i tot. Dacă nu-i cad la picioare în primele cinci minute, merge mai departe. Îl ştii cum e.

– N-am crezut că o să te văd negând ceva.

– Nu e negare. Ai pus o întrebare şi ţi-am răspuns.

S-au oprit în capul scărilor, uitându-se peste curtea largă. Bordura piscinei era o linie subţire intensă de un portocaliu pal şi făcea ca apa să arate foarte primitoare. Edeard ştia o mulţime de poliţişti care ieşeau pentru o baie pe timp de noapte. Stomacul lui era prea încărcat după o după-amiază întreagă de mâncat şi băut, constată cu regret.

– De fapt, nu mi-ai răspuns, zise Kanseen. Tot ce-ai admis a fost că o cunoşti, ceea ce nu pune deloc lumină pe relaţia voastră.

– Madona să mă ajute, chiar ţi-ai însuşit tot ce era în prelegerile maestrului Solarin, nu-i aşa?

– Notele mele au fost aproape la fel de mari ca ale tale, da. Deci în călătoria aceea lungă prin munţi şi peste mlaştini pline cu monştri, te-ai culcat cu ea?

– Nu!

– De ce nu? E foarte drăguţă. Şi subţire. Am văzut pe ce îţi cad ochii când patrulăm.

– În primul rând este mult prea tânără. Iar frumuseţea e dobândită. Medicii din Makkathran au unguente mai bune decât cele pe care le aveam pe caravană.

– Edeard! Kanseen râse uşor şocată. Cred că e lucrul cel mai rău pe care te-am auzit spunându-l despre cineva, fără să mai vorbim de mica ta surioară.

– Madona, cât de crudă eşti! Nu-ţi răspund la o întrebare aşa cum ţi-ar plăcea şi spui că sunt în faza de negare. Îţi dau un răspuns onest şi mă etichetezi drept rău.

Ea îşi muşcă contrariată buza inferioară.

– Îmi pare rău. Dar poţi să înţelegi de ce.

– Nu chiar.

– Edeard se uită la profilul ei în strălucirea de cupru reflectată de suprafaţa piscinei. În lumina aceea, cu pielea colorată ispititor de întuneric, cu bărbia ei puternică şi nasul mic, părea aproape aristocratică. Se întoarse spre el, lăsându-şi capul uşor într-o parte, în felul acela întrebător care îi plăcea lui.

Se aplecă şi o sărută. Ea se lipi de el, cu mâinile alunecându-i pe spatele lui. Edeard renunţă la garda mentală pentru a-i arăta cât de încântat era de atingerea ei, de apropiere… Într-un târziu, sărutul se încheie, iar ea îşi frecă nasul de obrazul lui, lăsându-l să simtă cât de mult a însemnat pentru ea.

– Vino cu mine în pat, murmură.

Îi linse lobul urechii. Ea tremură la atingere. Linii fierbinţi de plăcere îi licăreau în minte. Minunat de conştient de sânii ei lipiţi de pieptul lui, o îmbrăţişă şi mai strâns. O să fie cel mai bun lucru întâmplat vreodată.

– Nu, spuse ea. Umerii îi căzură, iar mâinile i se aşezară pe ale lui, împingându-l pentru a încheia îmbrăţişarea. Îmi pare rău, Edeard. Am sentimente puternice pentru tine, chiar am, ştii asta. Şi asta e problema.

– Ce vrei să zici?

– Ar putea să meargă între noi. Chiar cred că s-ar putea. Iubiţi, apoi căsătorie, copii. Totul. Nu mă tem de asta. Problema e momentul. E nepotrivit.

– Momentul?

– Nu cred că eşti gata încă pentru un angajament pe termen lung. Şi eu, cu siguranţă,