Când te-am cunoscut pe tine, domnule Pasăre-arc, haos total în jurul meu. Nu înţelegeam ce se întâmpla cu şi, fără să realizez ce fac, m-am trezit că nu mai mergea scoală, că stăteam toată ziua şi pierdeam timpul pe-acasă. Ba 'nu> înainte de a te întâlni am făcut nişte sondaje pentru firma aceea de peruci. De ce tocmai firmă de peruci? Ăsta-i alt mister, nu-mi amintesc cum am ajuns acolo. Cred că m-am lovit la cap în accidentul acela şi s-a zgâlţâit creierul. Sau poate şocul psihologic m-a determinat să-mi ascund unele amintiri la fel cum veveriţa îşi doseşte nucile şi apoi uită unde le-a îngropat. (Ai văzut vreodată aşa ceva? Eu am văzut când eram mică şi mi s-a părut tare caraghioasă veveriţa aia, negândindu-mă că o să mi se întâmple şi mie aşa ceva în viaţă.)

  În fine, am început să fac sondaje pentru firma de peruci şi de aceea am ajuns să le iubesc aşa cum îmi iubesc propria-mi viaţă. Vorbeam de legături, nu? De ce peruci, şi nu ciorapi sau shamoji1? Dacă ar fi fost vorba de ciorapi sau de shamoji, nu mai lucram acum din greu în această fabrică de peruci. Am dreptate? Şi dacă n-aş fi avut accidentul acela stupid, nu te-aş fi cunoscut pe alee, şi dacă tu nu m-ai fi cunoscut, n-ai fi aflat de fântâna lui Miyawaki şi deci n-ai mai fi avut pata aceea pe obraz şi nu te-ai mai fi trezit implicat în atâtea ciudăţenii… Probabil. Gândind astfel, am ajuns la concluzia că toate se leagă în lumea asta, că nimic nu e întâmplător. Nu crezi?

  Nu ştiu ce să zic. Poate există două categorii de oameni. Pentru unii, lumea este complet logică, ca budinca de orez pe care o pregătesc, iar pentru alţii, complet iraţională, ca budinca de macaroane la care nu se aşteaptă. Pun pariu că dacă brotacii mei de părinţi ar pune budincă de orez în cuptorul cu microunde şi ar găsi budincă de macaroane, şi-ar spune: „Ah, probabil că din greşeală am băgat budincă de macaroane”. Sau ar scoate din cuptor budinca de macaroane şi ar încerca să se convingă unul pe altul: „Arată ca o budincă de macaroane, dar este de fapt budincă de orez”. Dacă eu as încerca să le explic frumos Ca este posibil să pui uneori budincă de orez şi să iasă budincă & macaroane, nu m-ar crede. S-ar înfuria cu siguranţă, înţelegi Ce vreau să spun, domnule Pasăre-arc?

  Ţi-am scris mai de mult într-o scrisoare că am să mai °rbesc despre pata de pe obrazul tău. Mai ţii minte când ţi-am arutat-o? Cred că ţi-am scris asta în prima scrisoare. AdesPecială.

  Plată din lemn cu care se ia orezul fiert din oala electrică

  Haruki Mu vărul este că din vara trecută, de când ne-am despărţit, amintit de gestul meu de nenumărate ori şi nu mi l-am explica. La fel ca o pisică ce stă şi priveşte ploaia şi nu înţelegi! Ce se întâmplă. Poate cândva, peste zece sau douăzeci de ana dacă o să mai avem ocazia să vorbim şi o să fiu şi eu meR coaptă la minte şi mai înţeleaptă decât sunt acum, s-ar puten să-ţi pot spune ce semnificaţie a avut. Îmi pare rău că trebuie să mărturisesc acum că nu sunt capabilă, sau nu mă ajută mintea să exprim în cuvinte ceea ce aş dori.

  Un lucru însă îţi pot spune cinstit, domnule Pasăre-arc. Îmi placi mai mult fără pata aceea de pe obraz. Mă rog, nu-i frumos ce zic, pentru că ştiu că nu ţi-ai pus-o tu acolo intenţionat. Cred că ar fi mai corect să spun că aş fi fost mulţumită şi fără pata aceea… Oricum, asta nu explică mare lucru. '.

  Ştii care-i părerea mea, domnule Pasăre-arc? Pata aceea 9 să-ţi ofere ceva deosebit de important, dar la fel de bine o să te priveze de ceva. Mă rog, funcţionează legea compensaţiei Dacă însă toată lumea o să te tot priveze de câte ceva, n-o să mai rămână nimic din tine. De fapt, ceea ce vreau să spun f că nu m-ar deranja deloc dacă n-ai mai avea-o. '

  Uneori mă gândesc că motivul pentru care stau aici şi fife zilnic peruci este că am apucat să sărut pata aceea. Din cauză că am sărutat-o m-am decis să plec de acolo, să mă îndepărtat cât mai mult de tine. Ştiu că s-ar putea să te jignesc făcâltŞ astfel de mărturisiri, dar cred că acesta e adevărul. Şi totulfa datorită ei am reuşit în cele din urmă să găsesc locul căruiS îi aparţin, într-un fel, îţi sunt recunoscătoare, domnul* Pasăre-arc. Nu cred că-i chiar amuzant să-ţi fie cineva recunoscător doar „într-un fel”. C'

  Cred că ţi-am spus tot ce aveam de spus, domn Pasăre-arc. Este aproape patru dimineaţa. Trebuie să mă la şapte şi jumătate, aşa că mai bine apuc şi eu trei ore şi > de somn. Sper să adorm repede. Cu aceasta închei scrisoctf La revedere. Roagă-te să pot adormi numaidecât.

  Labirintul subteran Cele două uşi ale lui Scorţişoară

  — Aveţi un calculator la „reşedinţă”, nu-i aşa, domnule Okada? Mă întreb cine-l foloseşte, spuse Ushikawa.

  Era ora nouă seara, stăteam la masa din bucătărie, cu receptorul la ureche.

  — Da, am răspuns Ushikawa îşi trase nasul.

  — Ştiu de când am trecut pe-acolo, spuse el. Nu vreau să insinuez nimic în legătură cu faptul că aveţi calculator. În zilele noastre, oricine trebuie să aibă un calculator. Nu e nimic neobişnuit.

  Ca să nu mai lungesc vorba, m-am gândit că poate ar fi bine să iau legătura cu dumneavoastră prin calculator. Mi-am băgat puţin nasul în el, dar e al naibii de complicat, mult mai complicat decât aş fi crezut. Nu se poate face legătura cu el de pe o linie telefonică obişnuită. Şi în plus, e nevoie de o parolă de acces. Fără parolă, Sesam nu se deschide. Aici m-am încurcat.

  N-am