Edeard zâmbi cu căldură.

– …desigur, aş putea la fel de bine să vorbesc de unul singur, zise Macsen iritat.

– Îmi pare rău, ce spuneai? întrebă Edeard, redevenind serios.

Macsen se uită la Kanseen, care stătea lângă Dinlay. Amândoi priveau în jos la o gondolă plină de lăzi, strigându-i ceva gondolierului.

– Băiete, da’ ştiu că te-a pus la punct, nu-i aşa?

– Cine? Oh, nu. Nu e nimic în neregulă. Kanseen şi cu mine suntem bine.

– N-aş vrea să te văd când nu eşti bine.

– Serios, sunt bine. Ce vrei?

– Negustorii din strada Boltan tot spun că nişte străini se plimbă pe-acolo, verificând clădirile cu o televedere puternică. Sunt, evident, o gaşcă venită în recunoaştere. Deci, dacă ne-am duce până acolo în uniformele astea, i-am speria şi ar veni înapoi în doar o săptămână sau o lună – oricând ne-am hotărî să mergem în altă parte. Dar, dacă ar fi să zăbovim prin zonă în haine obişnuite, nu ar şti că suntem acolo şi i-am putea prinde în flagrant.

– Nu ştiu. Ştii cum e Ronark când e vorba despre uniformă în timpul serviciului.

– La începutul celei de-a treia lor zi de patrulare, căpitanul apăruse pe neaşteptate, efectuând o inspecţie rapidă. Edeard fusese aproape retrogradat pentru „lipsă ruşinoasă de standarde“. De-atunci, avea grijă ca tovarăşii lui de echipă să fie îmbrăcaţi corespunzător înainte de a părăsi postul.

– Exact, spuse Macsen. Dacă eşti poliţist în Jeavons, trebuie să porţi uniforma, toată lumea ştie asta. Deci nu se vor aştepta să patrulăm fără uniformă.

– Hmm, poate. Lasă-mă să vorbesc cu Chae în primul rând, să vedem ce crede el.

– El va spune nu, le spuse Boyd. Ştiţi procedura. În cazul în care se suspectează o infracţiune, atunci utilizaţi ge-vulturi pentru a monitoriza zona în timp ce echipa aşteaptă în afara razei televederii.

– Nu ştim cât timp va trebui să aşteptăm, spuse Macsen. Şi Edeard are un singur ge-vultur.

– Poţi să sculptezi mai mulţi, nu-i aşa? întrebă Boyd. Ne-ai zis că ai fost ucenic la Oumodelatori.

– Nu poate sculpta fără permisiunea breslei, nu în Makkathran, replică Macsen. Aşa e legea.

Am sfârşi prin a-l vedea arestat. Ştii cât sunt de hotărâţi să-şi menţină monopolul. În orice caz, acest lucru se va întâmpla în curând. Nu avem timp să sculptăm ge-vulturi. De aceea trebuie să mergem în patrulare deghizaţi.

– Hainele obişnuite nu sunt o deghizare, protestă Boyd.

– Nu contează ce haine purtăm, atât timp cât nu e uniforma, spuse Macsen, începând să se enerveze. Îmbracă-te cum vrei. Poate într-o rochie, cu siguranţă te porţi ca o babă.

– Bine, deşteptule. Dacă gaşca asta e atât de inteligentă precum spui, oricum ne vor recunoaşte feţele.

– Destul, spuse Edeard ridicând mâinile. Voi vorbi cu Chae imediat ce ne întoarcem. Până atunci, voi păstra ge-vulturul aproape de strada Boltan. Nu pot face nimic mai mult, în timpul unei patrulări, aşa că lăsaţi-o baltă acum, vă rog.

– Doar o sugestie, mormăi Macsen în timp ce se depărta.

– Înadins îl provoci? îl întrebă Edeard pe Boyd.

Lunganul afişă un rânjet şiret.

– Nu trebuie să răspund la asta, nu sunt sub jurământ. Edeard râse. Cu şase luni în urmă, Boyd n-ar fi îndrăznit niciodată să fie răutăcios cu altcineva, mai ales cu un prieten.

Echipa porni din nou de-a lungul canalului, urmând curba blândă ce ducea spre nord. Planul lui Edeard era să rămână pe drumul lateral până când ajungeau la intersecţia cu Canalul de Centură şi să se întoarcă apoi în Jeavons. Îşi trimise ge-vulturul în picaj deasupra acoperişurilor şi turnurilor din cartier, orientându-l spre strada Boltan. Era o dimineaţă cenuşie umedă, cu ultimii nori de ploaie ai nopţii coagulaţi încă pe cer în timp ce alunecau încet spre vest. Toate suprafeţele erau alunecoase de la ploaie. Cu toate acestea, cetăţenii îndărătnici ai Makkathranului erau la fel de activi ca de obicei, îmbulzindu-se pe străzile şi aleile înguste.

Ge-vulturul lui Edeard fulgeră în tăcere deasupra lor, ignorat de majoritatea. Apoi prinse o mişcare care nu era în regulă. La jumătatea străzii Sonral, cineva într-o haină cu glugă întoarse spatele vulturului şi îşi aranjă gluga, trăgând-o complet peste cap.

Ar fi putut să nu fie nimic, ge-vulturul era încă la peste cincizeci de metri distanţă. Şi era umed, iar aerul era rece. Perfect normal ca cineva să-şi tragă gluga în astfel de circumstanţe. O mulţime de oameni pe aceeaşi stradă în zigzag îşi puseseră pălăriile în această dimineaţă. Omul nici nu era singurul care purta o haină cu glugă.

Şi totuşi nu e în regulă, o ştiu.

– Staţi, spuse el echipei.

Mătură strada cu televederea, căutând persoana suspectă. Mintea omului era protejată, deşi o tentă de incertitudine se scurgea în afară. Din nou, perfect legitim, putea fi îngrijorat referitor la orice, de la o ceartă urâtă cu soţia până la datorii.

Edeard observă direcţia în care se îndrepta şi ordonă ge-vulturului să facă o curbă lungă. Acesta se aşeză pe streaşina unei case cu trei etaje, la capătul străzii Sonral, în afara vederii ţintei sale. În timp ce aştepta, Edeard realiză că omul în haina cu glugă nu era singur, mergea împreună cu alţi doi. Atunci ge-vulturul îl zări apărând pe stradă din jurul unei curbe mai puţin adânci. Gluga îi alunecase acum uşor spre spate.

- Oh, da, Madona, mulţumesc! spuse Edeard.

– Ce se întâmplă? întrebă Dinlay.

– S-a întors, mârâi Edeard. Hoţul din piaţa Silvarum, cel care ţinea cutia.

– Unde? întrebă Kanseen.

– Strada Sonral. Treimea de sus.

Echipa era iritată.

– Nu putem televedea atât de departe, se plânse Boyd.

– Bine, uite atunci.

Edeard le dărui vederea ge-vulturului.

– Eşti sigur? întrebă Macsen.

– Are dreptate, spuse