râpă aproape totul în clipa în care Japonia a pierdut Taiwanul. Tatăl ei a murit de o boală de inimă. Al doilea lor fiu, care îi ajuta la afaceri, şi-a pierdut viaţa într-un raid aerian cu puţin înainte de terminarea războiului. Fiul cel mare Ş>a părăsit postul de profesor ca să se ocupe de comerţ, dar nefiind croit pentru aşa ceva, a fost incapabil să redreseze afacerile familiei. E adevărat că încă mai aveau casa şi terenul, dar nu era nici o plăcere pentru Nucşoară şi mama ei să ştie ^ sunt doar nişte guri de hrănit în perioada aceea de restrişte. Se străduiau să nu stea în calea nimănui, mâncau mai puţin decât ceilalţi şi se sculau mai devreme dimineţile ca să facă reabă în casă. Nucşoară purta doar hainele pe care i le lăsau verişoarele ei mai mari – mănuşi, şosete, chiar lenjerie de corp.

  At despre creioane, nu folosea decât cioturile rămase de la ţ”. Ii era cumplit de greu să se scoale dimineaţa, numai la gânndul că începea o nouă zi de chinuri. Ar fi vrut să plece de ° să locuiască doar cu mama ei, undeva unde să nu se atât de obligate, chiar dacă aveau să trăiască în sărăcie.

  Haruki Mur

  Mama ei nu voia să plece însă. „Mama fusese întotdeauna^ fiinţă activă,” mi-a spus Nucşoară, „dar după ce am fugit i Manciuria, a ajuns ca o carapace goală. Lăsa impresia că mai avea nici măcar dorinţa de a trăi.” Nu-i mai venea să |L apuce de nimic. Nu făcea decât să-i povestească lui Nucşoaii ce vremuri minunate trăise. De aceea, Nucşoară a trebuit şi găsească singură o modalitate de a supravieţui.

  Lui Nucşoară nu-i displăcea să înveţe, dar nu o interesa” orele de la liceu. Nu credea că-i va folosi vreodată la ceva să-şi umple creierii cu date istorice, reguli de gramatică engleză ri formule geometrice. Ea voia să înveţe ceva practic şi să devină independentă cât se putea de repede. Nu fusese apropiată de colegii ei şi nici nu avusese parte de momente plăcute în şcolii.

  Singurul lucru care o interesa era moda. De dimineaţa până seara nu făcea decât să se gândească la modele de rochii. J?” nu avea mijloacele necesare pentru a fi în pas cu moda, dar citea şi recitea toate revistele pe care le găsea şi umplea caiete întregi cu desene de rochii aşa cum le văzuse sau cum şi le imagina. Nu înţelegea nici ea de ce o atrăgeau atât de mult Singura explicaţie pe care o găsea era faptul că în perioada în care stătuse în Manciuria, scotocea mereu prin garderoba uriaşă a mamei ei, căreia îi plăcuse grozav să fie elegantă. Avea atât de multe chimonouri şi rochii, încât nici nu mai ştia unde *ă le pună. Nucşoară le scotea din dulap şi le atingea ori de câll ori i se ivea prilejul. Cele mai multe rămăseseră în Manciurisl la plecarea lor forţată, iar puţinele lucruri pe care le luasflli cu ele în rucsac, le-au vândut pe drum pentru mâncare. Ori^| câte ori trebuia să se despartă de o rochie, mama lui NucşoidP ofta din rărunchi şi abia apoi o lăsa din mână.

  „Crearea de modele reprezenta uşa mea secretă spre o lume”, spunea Nucşoară, „o lume care-mi aparţinea numaişi unde imaginaţia era totul. Cu cât erai capabil să-ţi imaginezi mai mult, cu atât reuşeai să te îndepărtezi de realitate, plăcea mai ales faptul că era multă libertate acolo, în plt costa nimic. Nu ţi se pare fantastic? Faptul că-mi imag haine frumoase şi transpuneam imaginile pe hârtie doar o cale de a lăsa realitatea în urmă şi de a mă afi visuri, ci şi o modalitate de a trăi. Aveam nevoie de aşS ca de aer şi de aceea presupuneam că toată lumea era lafel. Când mi-am dat seama că lucrurile nu stăteau chiari că alţii nu erau capabili să-şi imagineze nimic chiar dacă doreau – mi-am dat seama că sunt diferită de ei şi că va trebui să trăiesc într-un mod diferit.”

  Nucşoară a renunţat la liceu la un moment dat şi s-a transferat la o şcoală de croitorie. Pentru a-şi procura banii de taxe şcolare, a implorat-o pe mama ei să vândă una dintre ultimele bijuterii care le mai rămăsese. Astfel putea să înveţe timp de doi ani de zile să taie materiale, să coasă, să croiască şi alte lucruri practice. După ce a terminat şcoala respectivă, a închiriat un apartament în care s-a mutat singură. Dimineţile se ocupa de croitorie, la comandă, iar serile lucra ca ospătăriţă, reuşind astfel să-şi fac rost de bani şi pentru şcoala de creatori de modă. După ce-a absolvit şi această şcoală, a reuşit să se angajeze la departamentul de design dintr-o fabrică de confecţii de lux.

  Avea un talent înnăscut şi nu numai că desena excelent, dar ideile şi punctele ei de vedere erau cu totul diferite de ale altora. Ea avea întotdeauna în minte o imagine clară a ceea ce dorea să facă, ideile îi veneau spontan şi erau sută la sută originale. Urmărea imaginea pe care dorea s-o materializeze până în cele mai mici detalii, cu încăpăţânarea unui somon care înoată în amonte, într-un râu mare, ca să ajungă la izvor. Nu avea timp să doarmă, îi plăcea munca şi nu visa decât la ziua în care ajungea să poată lucra pe cont propriu. Nu s-a gândit niciodată la distracţii. Cred că nici nu ştia ce înseamnă să te distrezi.

  Şefii au început foarte curând să aprecieze calitatea muncii ei Şi se arătau tot mai atraşi de linia extravagantă şi liberă a modelelor sale. S-au terminat anii de ucenicie şi a fost imediat Promovată şefă a departamentului ei, lucru cu totul neobişnuit.

  Nucşoară înregistra succes după succes pe măsură ce trecea timpul. Talentul şi energia ei debordantă au devenit cunoscute nu numai la locul de muncă, ci în toată industria confecţiilor. Lumea creatorilor de modă era destul de închisă, dar concurenţa era loială.