Puterea unui creator de modă consta în numărul de comenzi solicitate pentru obiectul respectiv. Se ştia întotdeauna exact cine a câştigat şi cine a pierdut pentru că cifrele sPuneau totul. Nucşoară nu încerca să se ia la întrecere cu nimeni, dar rezultatele ei nu puteau fi negate. S-a dedicat trup şi suflet meseriei până spre vârsta de 6âzeci de ani. A cunoscut multă lume datorită muncii ei şi au

  Haruki Mu fost chiar şi câţiva bărbaţi care au pus ochii pe ea, dar relaţiile cu aceştia au fost scurte şi superficiale. Pe Nucşoară o interesau oamenii. Capul ei era plin de modele vestimentari, care pentru ea erau mult mai vii şi mai valoroase decât o fiinţă umană. (|

  Când a împlinit douăzeci şi şapte de ani, lui Nucşoară i-a fost prezentat un bărbat din branşă, la o petrecere de Anul Nou. Avea trăsături destul de obişnuite, dar părul îi era vâlvoi iar nasul şi bărbia ascuţite ca nişte unelte din piatră. Semăna mai degrabă cu unul dintre acei aşa-zişi predicatori decât cu un creator de modă. Era cu un an mai tânăr decât Nucşoară slab ca un ţâr, iar ochii săi aveau o profunzime inimaginabilă, Privirea îi era agresivă, gata parcă să sfredelească tot ceii ieşea în cale, însă Nucşoară a reuşit să-şi descifreze propria imagine în ochii lui. Când a cunoscut-o pe Nucşoară, el era un tânăr creator de modă nu foarte cunoscut, dar foarte energic. Nucşoară nu auzise vorbindu-se de el. Lumea recunoştea că era talentat, dar fiind arogant, egoist şi gâlcevitor, nu-l înghit tea nimeni. <a „Semănăm grozav”, spuse ea. „Amândoi ne-am născut îM continent, dar el s-a repatriat după război, din Coreea. Tatăl lui a fost ofiţer de carieră şi au trăit în mare mizerie o vrenrt Mama i-a murit de tifos când era mic şi cred că asta l-a determinat să manifeste un interes deosebit pentru vestimentaţiataţia feminină. Avea talent, dar nu ştia să se poarte cu oamenii? S-a făcut deci creator de modă, dar în prezenţa femeilor W înroşea tot şi se purta cât se poate de prosteşte. Cu alte cuvânt% am fost amândoi nişte rătăciţi care s-au pierdut de turmă-f*

  S-au căsătorit în anul următor, în 1963, iar în primă ce-a urmat (anul Jocurilor Olimpice de la Tokyo), s-a n Scorţişoară. Da, chiar Scorţişoară. Nucşoară a adus-o i pe mama ei ca să aibă grijă de copil. Ea trebuia să mun de dimineaţă până seara şi nu avea timp de el. Scorţişo fost crescut mai mult de bunică.

  Nucşoară nu şi-a dat seama dacă şi-a iubit soţul sau i lipsea cu desăvârşire orice termen de comparaţie şi lucru era valabil şi pentru el. I-a unit de fapt întâlnirea i cu totul întâmplătoare şi dragostea pentru crearea de în primii zece ani au fost foarte fericiţi. După ce s-au i şi-au părăsit firmele la care lucrau şi au deschis un at modă particular, într-un apartament mic dintr-o clădire neînsemnată aflată chiar în spatele bulevardului Aoyama. Din cauza lipsei de aer condiţionat, vara era atât de cald, încât le alunecau creioanele din mână din pricina transpiraţiei. Afacerea nu le-a mers prea bine la început, deoarece niciunul din ei nu avea simţul practic al afaceristului. Erau cu uşurinţă traşi pe sfoară de neruşinaţii din branşă, uitau să îşi procure comenzi, neştiind cum merg lucrurile, sau pur şi simplu făceau greşeli mărunte şi stupide din pricina cărora ieşeau în pierdere. La un moment dat au ajuns să aibă atâtea datorii, încât singura soluţie era să dea bir cu fugiţii. Situaţia s-a restabilit destul de repede după ce a cunoscut Nucşoară, cu totul întâmplător, un manager capabil, care şi-a dat seama de talentul lor şi care i-a slujit cu fidelitate. Din clipa aceea, firma lor a început să se dezvolte atât de frumos, încât vechile probleme parcă nici nu existaseră vreodată. Vânzările li s-au dublat în fiecare an până în 1970, când au deschis o mică afacere cu şireturi de pantofi, care s-a bucurat de un succes miraculos. Nu le venea nici lor să creadă că a fost posibil aşa ceva. Au mărit numărul angajaţilor, s-au mutat într-o clădire de pe bulevard, şi-au deschis propriile lor magazine în cartiere elegante ca Ginza, Aoyama, Shinjuku. Marca lor a ajuns să fie mediatizată şi bine cunoscută de toată lumea.

  O dată cu extinderea firmei, sarcinile care reveneau fiecăruia dintre ei au început să se mai schimbe. Crearea şi realizarea de modele cereau nu numai creativitate, ca de altfel şi în cazul sculpturii sau literaturii, dar era în acelaşi timp o industrie de care depindea soarta multora. Nu puteai doar să stai acasă şi sa creezi modele. Trebuia ca unul din ei să iasă în lume şi să J°ace rolul de „imagine” a firmei, rol care devenea cu atât mai ecesar şi complicat cu cât creştea cifra de afaceri. Unul dintre

  Pi (- l trebuia să meargă la petreceri, la prezentări de modă, să ' a ^ici cuvântări, să mai stea la un pahar cu clienţii, să dea erviuri pentru radio, televiziune şi ziare. Lui Nucşoară nici

  — I trecea prin cap să preia un asemenea rol, aşa că a trebuit lasă în faţă soţul ei. Deoarece nu iubea oamenii, la început i-a Părut totul absolut îngrozitor, îi venea greu să vorbească şa ^a necunoscuţilor şi ajungea acasă epuizat. După vreo dev6 * a constatat că devenisetatat că nu-i mai era chiar atât de greu. Nu între timp un mare orator, dar cel puţin lumea nu

  Haruki Mu mai reacţiona neplăcut la felul lui stângaci de a vorbi, ba chiar se simţea atrasă de el. Stilul lui scurt şi concis (datorat felu său de a fi) nu mai era pus pe seama aroganţei şi se vorbea despre temperamentul lui artistic încântător. A început să-i placă situaţia în care se afla şi în foarte scurt timp a ajuns să fie considerat eroul cultural al epocii.

  „Cred că ai auzit de el”, spuse Nucşoară. „Adevărul însă e că la ora aceea eu făceam cam