– Idiot!

– Hoţul îi întoarse spatele lui Edeard şi o luă nonşalant spre uşa care dădea în pasaj.

– Stai pe loc, îi ordonă Edeard.

A treia mână a hoţului ridică una dintre sticlele mici în aer, în spatele lui. Edeard se încruntă, nesigur. Un alt flacon se ridică, accelerând şi ciocnindu-se de primul. Sticla se prefăcu în cioburi.

O minge de foc ţâşni afară, orbitor de albă în depozitul sumbru. Edeard se răsuci instinctiv într-o parte, întărindu-şi scutul împroşcat cu globule aprinse.

– Edeard! televorbi echipa la unison.

– Sunt bine.

Clipea furios, încercând să scape de petele de lumină lungi şi violete. Un miros acru se simţea din ce în ce mai puternic, dar televederea îi arăta doar câteva flăcări licărind pe rafturile mai apropiate de mingea de foc. Le strivi cu a treia mână, înăbuşind flăcările înainte ca acestea să reprezinte vreun pericol real. Observă apoi găurile negre din cutiile împrăştiate pe podea, ca şi cum flăcările trecuseră foarte repede prin ele. Marginile zdrenţuite ardeau încă mocnit. Când se uită mai aproape, văzu că erau acoperite cu un fel de gudron, care continua a bolborosi. Clătină din cap uimit.

– I-am prins, anunţă Macsen victorios. Madona, ăsta, ultimul, e un ticălos arogant. Eşti sigur că eşti bine, Edeard?

– Da, sunt bine. Porni spre ieşirea din depozit. Un instinct profund îl făcu să ocolească grijuliu petele de lichid fierbinte strălucind pe podea. Rotocoale subţiri de vapori brăzdau aerul până aproape de tavan, producând o duhoare care-i făcea ochii să lăcrimeze. Când trecu de uşa metalică voluminoasă, călcă pe unul dintre pachetele care conţineau fire metalice. Hoţul le aruncase pe toate. Edeard ridică unul, încruntându-se.

De ce-a făcut asta?

Intrigat, se grăbi să iasă din depozit. Echipa îl aştepta pe alee cu cei trei prizonieri. Acum avea timp să se gândească la ceea ce făcuse şi la ce realizase echipa sa, iar euforia creştea în el cu puterea soarelui la răsărit.

Instanţa era convocată la Palatul Parlamentului din Makkathran, care domina cartierul Majate. Era, practic, o singură clădire, dar structurile sale se amalgamaseră într-un sat de săli uriaşe, camere de şedinţe, auditorii şi birouri, pline de culoare în loc de străzi. Chiar în centru se afla elaborata Cameră a Democraţiei unde Marele Consiliu se reunea pentru a dezbate problemele politice şi legile. În jurul acesteia erau înfăşurate protector straturi de birouri ale Breslei Funcţionarilor care lucrau pentru administrarea reglementărilor oraşului şi colectarea taxelor. O aripă întreagă conţinea birouri bine amenajate pentru fiecare reprezentant al cartierelor, unde aceştia puteau fi abordaţi de alegători cu privire la fiecare nedreptate închipuită sau reală. Undeva în interior (în subteran, se zvonea), se aflau seifurile Trezoreriei, care conţineau munţi de aur şi argint, şi unde erau bătute monedele. Conetabilul-şef avea, de asemenea, sediul într-unul dintre cele cinci turnuri conice, împreună cu un personal modest. Timp de secole, turnul exterior, cel mai apropiat de Poarta Oraşului, adăpostise cazarma poliţiei, dar aceasta plecase de mult. Soldaţii aflaţi în serviciu erau distribuiţi la mai multe cazărmi în oraş, în timp ce generalii şi ofiţerii superiori îşi stabiliseră reşedinţa în Palatul Orchard de alături. Barăcile astfel eliberate fuseseră preluate cu nerăbdare de breasla în continuă dezvoltare a Avocaţilor.

Deşi democratic deschise pentru oricine, domurile de legătură, care se înşirau de-a lungul Canalului Circular Central, erau cele cu care cetăţeanul mediu din Makkathran era cel mai probabil să fie familiarizat. Acestea găzduiau Curţile de Justiţie, precum şi celulele principale de detenţie ale poliţiei. Edeard şi restul echipei fuseseră conduşi acolo de maestrul Solarin care le arătase şi le explicase îndelung şi plictisitor istoricul fiecărui coridor şi al fiecărei săli. O parte a instruirii lor presupusese să participe la procese astfel încât să se poată obişnui cu procedurile şi să asculte pledoariile avocaţilor. Edeard aşteptase cu nerăbdare acea parte, dar la toate procesele la care asistase avocaţii se limitaseră la întrebări simple, adresate celor din boxa martorilor. Deşi existase totuşi o dezbatere obscură despre interpretarea unui precedent stabilit în urmă cu patru sute de ani pentru soluţionarea unui litigiu între doi pescari şi furnizorul lor cu privire la cine avea prioritate asupra capturii pe baza duratei contractului. Edeard abia reuşi atunci să înţeleagă cuvintele pe care le utilizau, cât despre logica implicată, nici vorbă. Singurul proces penal pe care îl văzuseră era cel în care poliţiştii arestaseră un grup de minori în timpul unei altercaţii într-un teatru, târziu într-o noapte. Tinerii fuseseră toţi ruşinaţi, necontestând nicio clipă raportul sergentului senior al echipei. Pledaseră vinovaţi la toate acuzaţiile şi au acceptaseră amenda fără discuţie.

După cum mergeau pregătirile şi experienţa de acum, Edeard începea să realizeze cât de inutil fusese totul.

Doi judecători de la Curtea de Mijloc şi unul de la Consiliul Primarului fuseseră aleşi să prezideze cazul împotriva celor trei hoţi arestaţi. Stăteau împreună în spatele unui podium de lemn înălţat, care mergea de-a lungul părţii din spate a sălii de judecată ovale, îmbrăcaţi în robe largi stacojiu cu negru, cu glugi tivite cu blană atârnate pe umărul drept. Cel din Consiliul Primarului purta, de asemenea, un lanţ de aur, ce indica statutul său de rang înalt.

În boxa acuzaţilor, pe stânga, stăteau aliniaţi hoţii. Doi poliţişti ai Curţii, în ţinută oficială, asigurau paza. Hoţii îşi dăduseră în cele din urmă numele. Arminel, îşi spunea liderul, cel cu haina cu glugă. Nu mai mult de patruzeci de ani, cu o faţă palidă şi suptă şi un păr des, nisipiu, pe care îl purta lung pentru a-i acoperi urechile mari. Nu se arătase nicio clipă îngrijorat. Dacă era să arate ceva, expresia lui indica plictiseală. Complicii săi erau Harri şi Omasis. Harri era încă adolescent şi era cel pe care îl puseseră să stea de pază în alee. El fusese acuzat doar de complicitate la furt. Arminel şi Omasis fuseseră acuzaţi de furt şi de pătrundere prin efracţie agravată. În timp ce Arminel trebuia să facă faţă şi acuzaţiei