de agresare a unui poliţist. Proprietarul magazinului de bijuterii identificase rapid conţinutul celor două sticle pe care Arminel le spărsese drept un lichid foarte volatil de curăţare pe bază de alcool şi acid. Edeard se cutremurase la gândul a ceea ce s-ar fi întâmplat dacă scutul său nu ar fi fost suficient de puternic pentru a respinge mingea de foc. Ar fi vrut ca Arminel să fie acuzat şi de atacul asupra lui Kavine în piaţa Silvarum, dar maestrul Vosbol, avocatul pe care căpitanul Ronark îl reţinuse pentru a urmări cazul, se împotrivise. Se întâmplase cu prea mult timp în urmă pentru ca martorii să fie consideraţi de încredere.

– Dar l-am recunoscut imediat, strigă Edeard.

– Ai văzut pe cineva cu un comportament suspect, spuse maestrul Vosbol. Ai crezut că a participat la infracţiunea anterioară.

– Kavine o să-l identifice.

– Kavine a fost înjunghiat destul de rău. Apărarea va susţine că asta-l face să nu fie demn de încredere. Hai să mergem cu aceste acuzaţii, bine?

Edeard oftă şi clătină din cap.

Asta ar fi trebuit într-adevăr să servească drept avertisment cu privire la metodologia chestiunilor juridice ale Makkathranului. În schimb, prima vagă idee că situaţia cazului lor nu era atât de clară cum îşi imaginaseră a venit atunci când inculpaţii au pledat toţi nevinovaţi.

– Nu pot fi serioşi, şuieră Edeard când maestrul Cherix, avocatul apărării, veni în faţa judecătorilor anunţând cum pledează.

Echipa era aşezată de-a lungul peretelui din spate, toţi în ţinută oficială, aşteptând să fie chemaţi de procuror. Căpitanul Ronark era aşezat într-o parte a lor, iar sergentul Chae, în cealaltă parte.

Aproape toate celelalte locuri din sală erau goale. Edeard nu ştia dacă era mulţumit de asta sau nu. Ar fi vrut ca locuitorii oraşului să vadă că echipa sa ajutase la aducerea unei mici părţi din necazurile lor în faţa justiţiei. Să le arate că legea îi apără.

Maestrul Cherix ridică o sprânceană, surprins de exclamaţia lui, şi se întoarse să se uite la echipă. Maestrul Vosbol le aruncă o privire furioasă.

– Păstrează tăcerea, ordonă televorbirea lui.

Aceasta a fost, explică maestrul Cherix, o teribilă neînţelegere. Clienţii săi erau cetăţeni cinstiţi care îşi vedeau de treburile lor atunci când au auzit explozia din alee. Aceasta aruncase în aer o uşă mică şi, îngrijoraţi pentru viaţa umană, s-au aventurat în depozitul plin cu fum şi flăcări – asumându-şi un mare risc – pentru a se asigura că nu existau răniţi în interior. Moment în care poliţiştii au dat peste ei şi au interpretat greşit faptele.

Unul câte unul, cei trei acuzaţi au luat poziţie şi au declarat sub jurământ că acţionaseră din motive altruiste. Şi, când făceau asta, minţile lor neecranate radiau sinceritate, împreună cu un minim de nevinovăţie rănită pentru că fapta lor bună a fost atât de greşit interpretată. Maestrul Cherix clătină din cap cu simpatie, întristat că poliţia acţionase astfel.

– Un semn al timpurilor, le spuse judecătorilor. Aceşti poliţişti sunt tineri bine intenţionaţi, instruiţi în grabă de un oraş disperat să compenseze cantitatea de personal de dragul politicii. Dar adevărul este că au dat dovadă de lipsă de cunoaştere şi experienţă, în ziua aceea tristă. Trebuiau să facă arestări pentru a-şi dovedi calităţile căpitanului secţiei lor care este cunoscut pentru asprimea sa. În aceste condiţii, e de înţeles de ce au ales să interpreteze evenimentele în felul în care au făcut-o.

Edeard întâlni privirea lui Arminel. A încercat să mă omoare, şi avocatul său face să pară că totul a fost o neînţelegere? Că noi am greşit. Era atât de scandalos că aproape izbucni în râs. Atunci Arminel făcu o grimasă, doar pentru o clipă. Rânjetul acela condescendent se imprimă în memoria lui Edeard. Ştiu atunci că acesta nu era sfârşitul. Nici pe departe.

După două ore de audiere a inculpaţilor, în cele din urmă Edeard fu chemat la bară. Era şi timpul. O să pun curând lucrurile la punct.

– Poliţist Edeard, zâmbi călduros Cherix. Nu avea nimic comun cu maestrul Solarin. Era un om tânăr îmbrăcat ca fiul unei familii de comercianţi. Nu eşti din oraş, nu-i aşa?

– Ce importanţă are asta?

Maestrul Cherix afişă o expresie îndurerată şi făcu apel la judecători.

– Domnii mei?

– Răspunde direct la întrebări, îl instrui consilierul primarului.

– Domnule, se înroşi Edeard. Nu. M-am născut în provincia Rulan.

– Şi te afli aici, de când? O jumătate de an?

– Un pic mai mult, de fapt, da.

– Aşa că ar fi corect să spunem că nu eşti în totalitate familiarizat cu oraşul.

– Pot să mă descurc.

– Mă gândeam mai mult la modul în care se comportă cetăţenii noştri. Dar de ce nu-mi spui ce crezi că s-a întâmplat?

Edeard se lansă în explicaţia pe care o exersase. Cum a încercat Arminel să evite ge-vulturul. Cum l-a urmărit apoi echipa de-a lungul străzii Sonral. Dispunerea lor într-o formaţiune ce să înconjoare zona, urmărindu-l de la distanţă cu televederea. Cum l-au simţit pe Arminel umblând la încuietori.

– Moment în care m-am apropiat şi am văzut cum acuzatul fura sârma de aur din depozit.

– Mă interesează acest aspect, spuse maestrul Cherix. I-ai spus echipei dumitale să aştepte în strada Sonral la intrarea în alee. Cu toate acestea, te-ai dus în jos, în magazie. Dar am crezut că ai spus că Harri fusese lăsat „de pază“ în alee. Cum ai trecut de el?

– Am fost norocos, am găsit o altă intrare prin magazinul aflat lângă bijuterie.

Maestrul Cherix dădu din cap cu admiraţie.

– Atunci cu greu poate fi numit un depozit securizat, dacă ai putut intra.

– A fost dificil, admise Edeard, rugându-se Madonei să-l ajute să-şi ţină în frâu vinovăţia.

Dar nu era chiar o minciună, doar o rearanjare uşoară a traseului său adevărat spre depozit. Am reuşit