– La timp pentru ce?

– Pentru a vedea cum Arminel fura sârma de aur. Asta a făcut, înainte de a arunca în mine cu acid în flăcări.

– Aşa, deci. Aş dori să clarific un alt punct, domnule poliţist. Când ai apărut după acest presupus eveniment pentru a te alătura echipei dumitale, Arminel avea la el această presupusă „sârmă de aur“?

– Ei bine, nu, a aruncat-o atunci când l-am înfruntat.

– Înţeleg. Şi colegii dumitale pot confirma asta, nu-i aşa?

– Ei ştiu… da.

– Da, ce, domnule poliţist?

– I-am prins asupra faptului. L-am văzut!

– Din declaraţia dumitale reiese că erai la adâncime în subteran, în depozitul slab iluminat, la momentul presupusului furt. Care dintre colegii dumitale poate televedea prin cincisprezece metri din materialul solid al acestui oraş?

– Kanseen. Ştia că eram acolo.

– Mulţumesc, domnule poliţist. Apărarea o cheamă la bară pe poliţista Kanseen.

Kanseen trecu pe lângă Edeard în drum spre boxa martorilor. Feţele amândurora erau lipsite de expresie, dar el îşi putea da seama cât de îngrijorată era. Când se aşeză lângă Dinlay, toţi ceilalţi îi zâmbiră cu simpatie.

– Bună treabă, şopti Chae.

Edeard nu era convins.

– Ai o televedere aproape la fel de bună ca liderul echipei dumitale? întrebă maestrul Cherix.

– Am obţinut cam aceleaşi rezultate la teste.

– Deci ai putut simţi ce se întâmpla în depozit din poziţia dumitale din strada Sonral?

– Da.

Edeard se clătină. Părea atât de nesigură.

– Cât de multă sârmă de aur era acolo?

– Aa… , nu sunt sigură.

– O jumătate de kilogram? O tonă?

– Câteva cutii.

– Poliţist Kanseen, zâmbi maestrul Cherix victorios. Asta a fost o presupunere?

– Nu era o cantitate suficientă de aur pentru a fi evidentă la o trecere rapidă cu televederea.

– Voi lăsa asta pentru moment. Poliţistul Edeard pretinde că l-ai perceput acolo.

– Am făcut-o, răspunse ea cu siguranţă. Am simţit că apare în spate. Ne făcuserăm griji atunci când i-am pierdut urma.

– I-ai simţit mintea. Există o mare diferenţă între o sursă care radiază gânduri şi un material inert, nu-i aşa?

– Bineînţeles.

Maestrul Cherix bătu cu palma jacheta pe care o purta pe sub roba sa neagră.

– Într-un buzunar am o lungime de sârmă de aur. Într-un alt buzunar am o lungime egală din sârmă de oţel. Care este, care, domnişoară poliţist?

Edeard îşi concentră televederea pe avocat. Sigur, exista un fel de linie densă de materie în buzunarele lui, dar nu se putea spune nicicum de ce natură era.

Kanseen privi drept înainte.

– Nu ştiu.

– Nu ştii. Cu toate acestea, există doar cinci metri de aer liber între noi. Deci poţi spune cu certitudine că într-adevăr l-ai perceput pe clientul meu luând sârma de aur când era dincolo de cincisprezece metri de masă solidă?

– Nu.

– Mulţumesc, domnişoară poliţist, nu mai am întrebări.

Se ajunse la o ceartă între cei doi avocaţi. Edeard se trezi scrâşnind din dinţi când problema se rezumă la cuvântul lui împotriva celui al lui Arminel.

– A acţionat în mod suspect, bifă maestrul Vosbol pe degete. A intrat într-un depozit trecând de două uşi blocate. A fost văzut de un poliţist cu un caracter impecabil furând sârmă de aur. L-a atacat pe poliţist. Domnii mei, dovezile sunt copleşitoare. Au venit la depozit cu intenţia expresă de a fura. Un furt care a fost zădărnicit cu vitejie de aceşti buni poliţişti care şi-au asumat riscurile.

– Dovezi circumstanţiale doar, se pronunţă maestrul Cherix. Situaţia, de fapt, a fost deformată de procuror pentru a sprijini o speculaţie cu privire la succesiunea evenimentelor. Un băiat de la ţară, singur într-un depozit subteran al oraşului plin de fum şi flăcări. Derutat de mediul ciudat şi regretabil de nesigur. Afirmaţiile sale nu sunt sprijinite de propriii colegi de echipă şi prieteni. Clienţii mei nu neagă că au fost în depozit, au reacţionat la un incendiu cum ar face oricare cetăţean responsabil. Procurorul nu a oferit nicio dovadă că au atins vreodată sârma de aur. Aş dori să atrag atenţia domnilor judecători asupra precedentului Makkathran versus Leaney, zvonurile nu sunt admisibile.

– Obiectez, lătră maestrul Vosbol. Aceasta este mărturia unui funcţionar al oraşului, nu este un zvon.

– Mărturie nefondată, ripostă maestrul Cherix. Trebuie să fie acceptată ca având greutate egală cu „relatarea evenimentelor“ făcută de clienţii mei.

Judecătorii au deliberat timp de opt minute.

– Dovezi insuficiente, anunţă Consilierul Primarului. Cauză clasată.

Lovi cu ciocănelul în pupitru.

Lui Edeard îi căzu capul în mâini. Nu putea crede sub nicio formă ce auzise.

– Madona, nu! suspină el.

Inculpaţii aplaudau, lovindu-se reciproc, jubilând. Edeard era dezgustat să vadă cum maeştrii Vosbol şi Cherix îşi strângeau mâinile.

– Se întâmplă, spuse căpitanul Ronark grav. Aţi făcut o treabă perfectă, nimeni nu ar fi putut acţiona mai bine. Sunt mândru de voi! Dar aşa merg lucrurile în Makkathran în zilele noastre.

– Mulţumim, domnule, murmurară ursuzi Dinlay şi Macsen.

Unisfera nu fusese niciodată un sistem omogen, nici nu fusese concepută conform unor principii logice, ceea ce constituia o adevărată ironie, având în vedere mediul pur digital cu care trata. În schimb, crescuse şi se extinsese în salturi neregulate pentru a se adapta cerinţelor comerciale şi civile ale unei civilizaţii interstelare care continua să prolifereze. Prin definiţie, unisfera nu era nimic altceva decât protocoale de interfeţe între cibersferele planetare şi era incredibil de diversă. Cam toată tehnologia hardware pe care rasa umană o dezvoltase era încă în funcţiune pe lumile Marii Confederaţii, de la macromatricele de modă veche care rulau RI software, cuburile semiorganice, blocurile de fire cuantice, reţelele smart-neurale şi cristalele fotonice, toate până la ANA,