– A dispărut. O echipă i-a asigurat spatele în timp ce fugea. Nu există senzori integrați nicăieri pe aici, cineva i-a luat. Nu știu unde s-a dus. Nici trupele Ellezelin nu știu. Au înnebunit din cauza asta.

– Înțeleg, murmură Marius, sorbind din ceașca de chocoletto cu spumă.

Exovederea îi arăta imagini de la reporterii aflați la marginea parcului. Acesta se transformase într-o zonă de război istoric cu cratere fumegânde, copaci prăbușiți, clădiri ruinate arzânde, și oameni. Oameni răniți. Oameni plângând. Oameni șchiopătând. Oameni șocați mergând ca în transă, strigați de paramilitarii Ellezelin. Corpuri zăcând pe jos și de care nu avea nimeni grijă. Părți de corp. Zone medicale erau în curs de instalare. Capsulele zburau în cerc la joasă înălțime, holoproiectoarele inundând parcul devastat cu o lumina monocromatică și lasere intermitente. Clericul Phelim nu permisese încă zborul capsulelor-ambulanță.

Asta, împreună cu numărul victimelor și cu violența, avea să aducă o cantitate colosală de presiune politică asupra Clericului Conservator Ethan. În ultimă instanță, o cantitate de nesuportat.

– S-a descurcat extrem de bine pentru o novice absolută, fără niciun fel de îmbunătățiri, a comentat el.

– Am o scanare a echipei care a ajutat-o.

Marius examină fișierele imagini care îi sosiseră în lacuna de stocare. Opt siluete înconjurate de perdele de energie, luptând cu o sălbăticie îngrozitoare. Trei dintre ei – doi bărbați și o femeie – aveau biononice extrem de puternice, a remarcat el. U-amprenta a început să ruleze verificări de identificare printre fișierele Acceleratorilor – producând niște rezultate foarte interesante.

– Mulțumesc, a spus Marius. Voi trimite o echipă de întărire în loc. Ar trebui să fie acolo în decurs de o zi. Între timp, te rog să nu uiți de obiectivul tău. Doar pentru că a scăpat de această dată, nu înseamnă că renunțăm la vânătoare. Ai un avantaj acum. Echipa de primire este scoasă din joc, împreună cu cei mai mulți dintre adversarii noștri mai serioși.

– Da, domnule.

U-amprenta lui Marius deschise un link securizat către nava Pisicii.

– Am o nouă misiune pentru tine.

– Este pentru înainte sau după ce ți-l elimin pe Troblum și îl găsesc pe Inigo?

– Troblum începe să pară irelevant. Iar eu aștept să văd dacă Inigo a supraviețuit.

– Nu ești tu cel mai capabil, dragă?

Un licăr de nervozitate trecu peste fața lui Marius. Nu-i plăcea modul în care îl irita, și nici faptul că totul era deliberat.

– Ai accesat înfruntarea de pe Viotia?

– Da. Nu a prea semănat a „conflict între Titani“.

– De fapt, a fost destul de interesant. Visul Viu a găsit-o pe Araminta. Dar le-a scăpat. A fost ajutată de o echipă de Cavaleri Gardieni.

– Serios? Sunt convinsă că au câștigat lupta.

El zâmbi în jos, spre nava ultrapropulsor la care se uita. Pisica era extrem de ușor de influențat.

– Și mai bine. Se pare că aceștia lucrează pentru un vechi prieten de-al tău, Oscar Monroe.

– Oscar Martirul? Nici n-am știut că a fost re-viețuit.

– A fost. Cu ceva timp în urmă, de fapt. Și a trăit o viață liniștită de atunci. Psihologie interesantă. Cine l-ar suspecta că s-a implicat din nou în evenimente?

– Ceea ce îl face ideal pentru operațiuni cu vizibilitate redusă.

– Exact. Și există un număr foarte mic de oameni pentru care ar face-o. La urma urmei, el ar semna doar pentru o cauză nobilă.

– Strălucită deducție, dragul meu. Nimeni nu s-ar aștepta ca el să lucreze pentru Paula.

– Te rog să reții că prima noastră preocupare este să o livrăm pe Araminta Visului Viu.

– A fost un joc de cuvinte?

– Nu intenționat.

– Sunt pe drum.

După ce a întrerupt link-ul, Marius examină nava pe care Curierul o parcase de câteva minute pe stânca netedă. A decis că-și pierdea timpul. Nava era probabil o rezervă de urgență – Conservatorii nu știau mai bine decât el dacă Aaron și Inigo supraviețuiseră. În cazul acesta putea implementa niște senzori pasivi pentru a o urmări de la distanță. Folosi un card-monedă pentru a plăti nota și se depărtă de masă plutind.

Troblum se retrase din compartiment, aplecându-se cât de jos putea, reușind totuși să se lovească cu capul de marginea de malmetal când trecea prin ușă.

– Ah!

Se frecă în punctul lovit, deși îi era greu să-și ducă brațul atât de mult în spate. Îl durea fiecare mușchi. Era sigur că mușchiul gambei era pe cale să se contracte din nou din cauza poziției dificile pe care o menținuse în timp ce supraveghea boții. Ultima dată, ignorase disconfortul în creștere, iar funcțiile lui medicale biononice trebuiseră să facă față fulgerării bruște de durere ce-i plecase în sus pe întreg piciorul. Chiar și acum îi era dificil să-și pună toată greutatea pe el. Drept urmare, Mellanie’s Redemption opera acum cu doar două treimi din câmpul gravitațional intern. Știa că nu era bine, că trupul său nu ar trebui să se obișnuiască cu un mediu mai ușor. Era o greșeală pe care o făcuse de câteva ori înainte pe zborurile lungi. Greșeli care avuseseră nevoie de prea mult timp pentru a fi reparate în camera medicală.

Ușa de malmetal alunecă, închizându-se. Din punct de vedere tehnic era ușa de la compartimentul motorului, dar necesitatea ceruse unele remodelări interne ale compartimentării spațiului în navă. Două din despărțiturile calei din mijloc erau acum încorporate în compartimentul motorului, împreună cu o mică secțiune a scării. Volumul extins era esențial pentru instalarea noului propulsor. Cu componentele în sfârșit identificate în totalitate, Troblum demontase hiperpropulsorul și montase cele două motoare într-o singură unitate. Chiar și cu boții-ingineri și cu gravitația diminuată fusese dificil să plaseze modulele la locul lor. Câțiva pereți fuseseră tăiați și aruncați afară prin sasuri. Se temuse că noul sistem de acționare odată întregit ar putea reclama chiar și spațiul din cabină. Dar, din fericire, nava fusese cruțată de asta.

– Ah, iată-te, îl certă Catriona Saleeb cu vocea ei profundă