care îl urma din lagăr în lagăr, în care se menţiona că el este tehnician constructor şi, în noul loc, trebuie folosit doar ca atare. Călătoreşte cu vagon-zak-ul, stă în celule comune la închisorile de tranzit, dar sufletul lui nu tremură: este apărat de scrisoarea de însoţire, nu va fi trimis să doboare copaci.

  O expresie hotărâtă, revelând cruzime, constituia trăsătura principală a acestui deţinut trecut prin lagăre, care îşi ispăşise o mare parte din pedeapsă, (încă nu ştiam că o expresie identică se va aşterne cu timpul şi pe feţele noastre, ale tuturor, pentru că expresia plină de cruzime şi fermitate constituie trăsătura naţională a insularilor din GULAG. Exemplarele cu o expresie

  *De altminteri, cum scrie P. Lakuhovici despre deţinuţii porecliţi „mâncători de posmagi”, vânzarea condamnărilor exista şi în secolul trecut, era un truc vechi.

  blândă, concesivă, se prăpădesc repede în insule.) Privea cu amuzament prima noastră bălăceală, ca şi cum ar ti privit nişte căţeluşi de două săptămâni. Ce ne aşteaptă în lagăr? L-a fost milă de noi şi ne-a povăţuit.

  — De la primul pas pe care îl veţi face în lagăr, toţi or să încerce să vă înşele şi să vă fure. Să nu credeţi pe nimeni, decât pe voi înşivă! Să vă uitaţi în jurul vostru: nu se furişează cineva să vă muşte? Cu opt ani în urmă, când am ajuns în lagărul din Kargopol, eram la fel de naiv ca şi voi. Ne-au dat jos din tren, şi escorta se pregătea să ne conducă: până în lagăr erau zece kilometri, zăpadă moale, adâncă. Se apropie de noi trei sănii. Un nene voinic, pe care escorta îl lasă în pace, ne spune: „Fraţilor, aşezaţi lucrurile în sănii, vi le ducem noi!” Ne aducem aminte – am citit în literatură – că lucrurile deţinuţilor sunt cărate cu căruţele. Ne-am zis: nu sunt chiar lipsiţi de omenie cei din lagăr, se îngrijesc de noi. Am aşezat lucrurile. Săniile au plecat. Şi duse au fost. Nu le-am mai văzut niciodată. Nici măcar ambalajele goale.

  — Dar cum se poate întâmpla una ca asta? Ce, acolo nu există lege?

  — Nu puneţi întrebări stupide. Există lege. Legea este taigaua. Adevăr însă n-a existat niciodată în GLJLAG şi nici nu va exista. Această mtâmplare din Kargopol este simbolul GULAG-ului. Apoi nu uitaţi: în lagăr nimeni nu face nimic pe degeaba, din bunătatea sufletului. Aici, totul se plăteşte. Dacă vi se propune ceva dezinteresat, să ştiţi că vi se pune la cale o festă, că asta e o provocare. Şi, lucrul cel mai important: să evitaţi muncile comune! Să le evitaţi chiar din prima zi! Dacă din prima zi aţi ajuns la munci comune – sunteţi pierduţi, pentru totdeauna.

  — Muncile comune…?

  — Muncile comune sunt muncile principale, muncile de bază, care se execută în lagărul respectiv. Cu aceste munci sunt ocupaţi optzeci la sută dintre deţinuţi. Şi toţi dau ortul popii. Toţi până la unul. Şi în locul lor aduc alţii noi – tot pentru comune. Acolo sunteţi storşi de ultimele puteri. Şi întotdeauna veţi fi flămânzi. Şi întotdeauna veţi fi uzi. Şi fără încălţări. Şi furaţi, şi înşelaţi la măsurarea şi cântărirea normei. Şi veţi locuiam cele mai proaste barăci. Şi nimeni nu se va îngriji de sănătatea voastră, în lagăr trăiesc doar cei care nu muncesc la comune, încercaţi cu orice preţ să nu ajungeţi la comune! Chiar din prima zi.

  Cu orice preţ!

  Cu orice preţ…?

  La Krasnaia Presnia am acceptat şi mi-am însuşit sfaturile – câtuşi de puţin exagerate – ale crudului deţinut cu repartiţie specială, însă am uitat să -l întreb: care este măsura acestui preţ? Care este limita lui?

  Capitolul 3 CARAVANELE ROBILOR ESTE un CHIN să călătoreşti cu vagon-zak-ul, cu duba – insuportabil, închisoarea de tranzit îţi scoate şi ea sufletul curând. Cel mai bine ar fi să se elimine toate acestea şi să te expedieze direct în lagăr cu vagoanele roşii.

  Ca întotdeauna interesele statului şi interesele individului coincid şi aici. Este avantajos şi pentru stat să expedieze condamnaţii în lagăr pe o rută directă, fără a mai îngreuna magistralele orăşeneşti, transportul auto şi personalul închisorilor de tranzit. Acest lucru este de mult cunoscut şi perfect asimilat şi în GULAG: caravanele roşcovanelor (vagoane roşii pentru transportul vitelor), caravanele şlepurilor, iar unde nu există nici şine, nici apă -caravanele pedestre (deţinuţii nu au voie să exploateze caii şi cămilele).

  Trenurile roşii sunt întotdeauna avantajoase acolo unde tribunalele lucrează rapid ori acolo unde închisoarea de tranzit este arhiplină şi există posibilitatea să se expedieze dintr-o dată o masă mare de condamnaţi. Aşa au expediat milioanele de ţărani în anii 1929-1931. Aşa au surghiunit Leningradul din Leningrad. Aşa a fost colonizată Kolâma în anii ’30: „capitala ţării noastre” 1, Moscova, scuipa zilnic câte un tren dintre acestea până la Sovetskaia Găvan, până în portul Vanino2. Şi fiecare centru regional expedia trenuri roşii, doar că nu în fiecare zi. Aşa au colonizat, în 1941, Republica Nemţilor din ţinutul Volgăi în Kazahstan şi de atunci, la fel, toate celelalte naţionalităţi, în 1945, cu astfel de trenuri au transportat pe fiicele şi fiii rătăcitori ai Rusiei din Germania, din Cehoslovacia, din Austria şi pur şi simplu pe toţi cei care se apropiau singuri de frontierele occidentale. Aşa au concentrat, în 1949, în lagărele speciale pe toţi cei condamnaţi în virtutea articolului Cincizeci şi Opt.

  Vagoanele pentru deţinuţi circulă conform orarului banal al căilor ferate, trenurile roşii circulă conform unui ordin special semnat de un general important al GULag-ului. Vagon-zak-ul nu poate merge într-un loc pustiu, la locul de destinaţie există întotdeauna o gară şi un orăşel, chiar dacă este unul prăpădit, şi o închisoare de detenţie preventivă cu acoperiş, însă trenul roşu poate merge şi într-un loc pustiu: acolo unde ajunge el, imediat alături se va ridica neîntârziat din mare, din marea stepei ori a taigalei, o nouă insulă a Arhipelagului.

  Dar nu orice vagon roşu şi nu de la început poate