totală: luptătoarele sunt prea absorbite de spectacolul orgiei sângeroase ca să mai încerce s-o oprească. Abia după câteva clipe îşi vin în fire.

103 683 nu este însă o novice în materie de fugă şi urmărire. Se repede la plafon şi, cu vârful antenelor larg desfăcute, îi râcâie suprafaţa, făcând să ţâşnească bucăţi de pământ, punând astfel între ea şi urmăritori un zid de nisip în toată regula. Plasându-se apoi în poziţie de tir, ea doboară pe rând gărzile care reuşesc, totuşi, să treacă de zid. Când însă mai multe dintre ele depăşesc împreună obstacolul, luptătoarea nu mai poate să le mitralieze pe toate deodată. De altfel, punga cu acid îi este acum practic golită.

Aşa încât o ia la fugă cât o ţin picioarele.

E o rebelă! Prindeţi-o!

103 683 se grăbeşte de-a lungul galeriilor pe care are impresia că le recunoaşte. Şi pe bună dreptate, pentru că a făcut un înconjur complet, ajungând înapoi în sala cisternelor. Picioarele ei au dus-o în chip cât se poate de firesc pe un drum pe care îl memorase cu atât mai bine cu cât tocmai îl parcursese în sens invers.

O labă îi sângerează uşor. Trebuie să se ascundă cu orice preţ. Salvarea se află în plafon. Urcă de-a lungul peretelui şi se ghemuieşte lângă labele unei furnici-cisternă. Cu volumul ei, insecta o ascunde cu desăvârşire în momentul când soldaţii se năpustesc jos în sală.

Federalele sondează cu antenele cel mai mic ungher.

103 683 desprinde de tavan una din labele furnicii-cisternă care o camuflează.

Ce te-a apucat? se interesează moale cea în chestiune.

Migraţie, răspunde autoritară 103 683. Şi i-o desprinde pe a doua, apoi pe a treia. De data aceasta însă cealaltă nu se lasă păcălită.

Ce, ce-i asta... Te rog să încetezi imediat!

Jos, federalele au reperat o baltă de sânge transparent şi încep să caute pretutindeni. Uneia dintre gărzi îi cade o picătură în cap, făcând-o să-şi ridice antenele.

Gata, am găsit-o!

Febrilă, 103 683 mai desprinde- o labă, apoi încă una. Cisterna nu se mai ţine decât cu o labă şi intră în panică:

Agaţă-mă imediat la loc!

Soldatul de jos se răsuceşte şi-şi întoarce abdomenul ca să ţintească în plafon.

Cu o lovitură de mandibulă, 103 683 se debarasează de ultima labă agăţată. Exact în clipa în care soldatul trage, cisterna portocalie îi cade în cap. Impactul provoacă o dublă explozie lichidă. 103 683 abia are timp să sară de pe stinghia ei că deja bucăţile de abdomen zboară în toate părţile.

Noi soldaţi federali îşi fac apariţia. 103 683 ezită. Cât acid i-a mai rămas? Cât să mai tragă trei lovituri. Se hotărăşte să pulverizeze labele cisternelor.

Trei furnici-cisternă sunt doborâte, cu punctele lor de fixare spulberate şi cad spărgându-se în bucăţi peste haita urmăritoarelor. Una dintre ele reuşeşte, totuşi, să se degajeze, năclăită toată de mierat.

103 683 este acum complet golită de acid. Cu toate acestea, se plasează în poziţia de tragere, în speranţa de-a o intimida pe cea care tocmai scăpase, şi aşteaptă resemnată jetul arzător care o va ucide.

Nu se întâmplă însă nimic. Adversara ei este oare şi ea golită de acid? Cele două furnici se prind în luptă corp la corp. Mandibulele se agaţă, încercând să taie chitina.

Cuceritoarea marginii lumii este mai experimentată. Îşi răstoarnă abdomenul şi-i trage celeilalte capul pe spate. Dar, în clipa când e pe punctul de a-i dă lovitura de graţie, o labă o bate pe umăr, ca pentru a-i solicita o trofalaxie.

De ce vrei s-o ucizi?

103 683 îşi roteşte antenele pentru a identifica mai lesne sursa de emisie.

Deja a recunoscut efluviile acestea prietene.

În faţa ei se află regina în persoană. Fosta ei complice de aventuri de odinioară, iniţiatoarea primei sale odisee...

De jur-împrejur, soldaţii îşi fac apariţia, gata de luptă, dar suverana emite un parfum infim care le aduce la cunoştinţă că furnica aceasta se află sub protecţia ei.

Urmează-mă, îi spune regina Chli-pou-ni.

 

 

 

25. LUCRURILE SE COMPLICA

 

Vocea devine insistentă.

― Urmaţi-mă, vă rog.

Un şir dublu de cadavre era aliniat sub lumina crudă a neonului, fiecare dintre ele prevăzut cu o etichetă atârnată de degetul mare de la picior. Sala răspândea un miros de eter şi veşnicie.

Morga de la Fontainebleau.

― Pe aici, comisare, spuse medicul legist.

Înaintau printre cadavre, unele acoperite cu huse de plastic, altele cu cearşafuri albe. Fiecare etichetă purta un nume şi o adnotare indicând data şi împrejurările morţii: "15 martie, înjunghiat pe stradă", "3 aprilie, lovit de un autobuz", "5 mai, sinucidere prin defenestrare"...

Se opriră în faţa a trei degete mari de la picior, groase, ale căror etichete precizau că aparţinuseră, respectiv, lui Sébastien, Pierre şi Antoine Salta.

Méliès nu mai putea de nerăbdare.

― Aţi descoperit de ce au murit?

― Mai mult sau mai puţin... Din cauza unei emoţii puternice. Aş spune chiar foarte puternice.

― De frică?

― Se poate. Sau din cauza surprizei. În urma unui stres multiplicat, în orice caz. Uitaţi-vă la observaţiile de pe foaia asta: toţi trei au în sânge un procent de adrenalină de zece ori mai mare decât cel normal.

Méliès îşi spuse că ziarista avea dreptate.

― Au murit deci de frică?

― Nu neapărat, deoarece şocul emoţional nu e singura cauză a acestor decese. Veniţi să vă uitaţi. (Fixă o radiografie pe o masă luminoasă). S-a constatat că trupurile lor sunt pline de ulceraţii de dimensiuni reduse.

― Ce le-a putut provoca?

― O otravă. Cu siguranţă că o otravă, dar una de un tip cu totul nou. În cazul cianurii, de exemplu, nu se constată decât o leziune mare şi atât. În timp ce aici sunt multiple.

― Care este, aşadar, diagnosticul dumneavoastră, doctore?

― S-ar putea să vi se pară curios. Aş zice că mai întâi au murit din pricina unei emoţii puternice şi că apoi au intervenit hemoragiile stomacale şi intestinale, la fel de mortale.

Omul în halat alb îşi puse la loc însemnările şi îi întinse mâna.

― Încă o întrebare, doctore. Dumneavoastră de ce vă temeţi în mod deosebit?

Medicul oftă.

―