lase iubitei noastre prim-ministru un magnific coșmar economic până la prânz, ce să mai vorbim de mâine. Singurul lucru pentru care mai are să-și facă griji acum este cât de dureros va fi modul în care își va pierde trupul atunci când fidelii ei alegători vor pune mâna pe ea. Deci, nu vrei să văd dacă pot să te scap eu de apartamente? Am niște căutători de finanțare semiconștienți cărora le pot pasa problema.

– Hm, da. Da, cred că da.

– Excelent, îți voi rezerva deci biletul.

– Da. Fă tu asta, a spus Araminta, fără s-o gândească însă.

Nu voia să plece, dar Cressida trebuia placată cumva și orice altceva putea părea suspect. Ozzie, nu mi-a luat mult timp să devin o intrigantă paranoică, nu-i așa?

– Nu-ți face griji, a spus Cressida. Peste zece zile vom savura cocktailuri pe terasa piscinei hotelului La Cinal pe Etinna. Va fi distractiv, un nou început.

Apelul se încheie, iar Araminta se uită ușor uluită la camera semidecorată ca living deschis. Nu putea să creadă că până și Cressida putea renunța la toată viața ei cu atâta ușurință. Dar asta era de fapt Cressida, gândea mai rapid și era mai deșteaptă decât oricine altcineva. Ea ar fi trecut urgent, probabil, prin tot șocul, furia, evaluarea, calculul, precum și etapele de acțiune în prima oră, în timp ce Araminta era încă împotmolită în segmentul de șoc. Desigur, ea nu s-ar fi gândit cum va fi viața pe Viotia după ce lucrurile se vor stabiliza, și, bineînțeles, Cressida avea dreptate, aceasta va fi de acum parte a Zonei de Liber Schimb pentru totdeauna. Cu excepția cazului în care Senatul și Marina Militară ar interveni, sau dacă locuitorii Viotiei ar organiza o rebeliune.

Sau dacă ne devorează Golul.

Indiferent ce avea să se întâmple, Cressida avea dreptate cu privire la un singur lucru: Araminta nu putea să stea să aștepte doar cu speranța că nu va fi descoperită. Începu să se gândească cât ar trebui să coste din punct de vedere politic și economic să invadezi o planetă. Clericul Conservator Ethan și adjunctul lui, Phelim, nu ar face asta crezând doar că apoi vor da peste cel de-al Doilea Visător. Sigur aveau un plan. Și încă unul bun.

Araminta se forță să se ridice în picioare. Nu știa ce va face, dar să nu facă nimic nu era o opțiune.

A durat două ore și un stagiu în camera medicală a navei, dar în cele din urmă Troblum s-a oprit din tremurat. Când a ieșit, abia a reușit să străbată cu greu cei câțiva metri de la cameră la scaunul său mare. S-a cufundat în pernele acestuia, temându-se că va începe să tremure din nou. Raportul medical din exovedere îi arăta cât de multe medicamente îi curgeau prin sânge chiar acum, lucrând împreună cu biononicele pentru a suprima reacțiile animalice ale corpului său. Fusese terifiat.

Era, de asemenea, oarecum surprins că mai era încă în viață. Tot ce-și putea aminti despre lovitura cu laserul cu neutroni era un fulger orbitor și un zgomot care a fost atât de mare, încât l-a simțit mai degrabă cu oasele decât cu urechile. Biononicele îi reparau încă retina și canalul auditiv. Cum anume eșuase în sasul navei era un fel de miracol. Unitatea de comandă trebuise să-l ghideze spunându-i cum să miște fiecare membru.

Dar era în viață, și aproape intact. Unitatea de comandă își folosise senzorii pentru a urmări nava Pisicii îndepărtându-se de vilă, apoi dispărând. Sistemele ei de camuflaj arau la fel de bune ca ale lui, dacă nu mai bune. Troblum nu a așteptat să afle și cât de bună era nava Paulei, pur și simplu a activat camuflajul și s-a aruncat în hiperspațiu. Acum, stătea în suspensie transdimensională la zece ani-lumină de Sholapur.

– Ai avut noroc, a spus Catriona Saleeb.

– Știu.

Se uită la unicul lucru care supraviețuise din colecția sa. Matricea portabilă a Mellaniei Rescorai zăcea pe puntea pe care îi dăduse drumul. Carcasa de foxory era înnegrită în jurul marginilor, iar conturul mâinii lui era foarte clar vizibil. A închis ochii și a întors capul, asigurându-se că, înainte de a deschide pleoapele din nou, se uita în sus la tavan. Se dusese tot. Întreaga colecție. Distrusă de propria lui mână. Fiecare piesă unică și semnificativă. Era ca și cum istoria însăși fusese afectată.

– Dar n-o să mai ai, a spus Trisha Halgarth, răsucind o șuviță din părul Catrionei în jurul arătătorului, în timp ce se cuibărea lângă prietena ei.

– Sunt surprinsă că Pisica nu te-a terminat.

– Eu nu, a declarat Catriona. O să vină după tine, Troblum. O să te prindă. Și atunci vei muri. Va dura, probabil, câțiva ani.

– Taci din gură! a strigat el. Taci din gură. Sprijină-mă.

– Bine, a spus Catriona, și o îmbrățișă tandru pe Trisha. Atât timp cât Pisica este în viață, nu ești în siguranță.

– Iar Paula nu a ucis-o, a spus Trisha, părând oarecum nedumerită. Deci, îți mai rămân două opțiuni.

– Două? a întrebat el.

– Du-te după ea și termină treaba.

– Nu! Asta nu-i o opțiune. Numai Paula poate face asta. E încă singura în care am încredere. Nu pot să cred că ANA este atât de compromisă.

– Gândește-te, i-a spus Catriona cu seriozitate. Pisica este aliată cu Acceleratorii, i-au dat tot ce a vrut ea, nava, arme, bani și, cumva, știa unde vei fi. Nu poți avea încredere în ANA, nu mai poți. Eu una cu siguranță nu mai am, a adăugat ea disprețuitor.

– Trebuie să fie unisfera, a zis el, mai mult pentru sine decât pentru fete. Mi-au interceptat mesajul.

– Ceea ce îți înrăutățește poziția, a spus Trisha. Asta îți lasă opțiunea a doua. Fugi! Fugi departe și fugi repede. Trebuie să reușim să ajungem în altă galaxie. Mellanie’s Redemption o poate face. Vei fi în siguranță acolo.

– Ce se întâmplă dacă Visul Viu are dreptate și