Golul funcționează pentru ei? a întrebat el. Ce se întâmplă dacă Pisica ajunge în interior? Ce se întâmplă dacă îl poate manipula în felul în care a făcut-o Mergătorul-Pe-Apă?

Fetele au schimbat o privire, bosumflate.

– La ce te gândești? a întrebat Catriona.

– Ar trebui să-i avertizez, a spus Troblum. Pe Paula, cel puțin. Ea o înțelege pe Pisică. Paula știe că trebuie să fie oprită. Paula nu va renunța.

– Atunci, dă-i un apel și hai să plecăm de aici, a spus Catriona.

Troblum nu se putu împiedica, privirea îi căzu din nou pe matricea Mellaniei.

– Colecția mea a dispărut din cauza ei. Ce pierdere!

Doar gândul la asta amenința să-i trimită corpul înapoi în stare de șoc. Raportul medical se îndrepta iar spre alerte de chihlimbar.

– A fost tot ce am avut vreodată, se lamentă el. Începu să se ghemuiască, atât cât era în stare, burta strivindu-i partea de sus a picioarelor. Mi-a luat secole pentru a le aduna pe toate. Erau în siguranță cu mine, am fost păstrătorul lor. Suspina atât de tare încât cuvintele erau aproape de neînțeles. Erau atât de prețioase, atât de valoroase. Ne-au ajutat să ajungem ceea ce suntem, au fost o parte a evoluției noastre. De ce nu a înțeles nimeni niciodată cât de importante au fost?

– Troblum, murmură Tricia. Bietul Troblum.

– Există alte piese, a spus Catriona. Amintește-ți că ai vizitat Smithsonian, de fapt, te-au lăsat să atingi Charybdis. Curatorul a fost atât de impresionat de propria ta muncă de conservare. Știa că-i ești egal. Vezi? Rămân atât de multe încă. Și moștenirea ei este pentru totdeauna.

– Nu cu ea încă în viață, murmură el întunecat. Mâna i se ridică să șteargă lacrimile. Ea este distrugătorul. Ea este moartea. Ea este Golul, ea!

– Cheam-o pe Paula, a spus Tricia imperativ. Fă-o.

– Trebuie să știu, șopti el. Trebuie să știu că suntem în siguranță. Că ea e moartă pentru totdeauna. Nu pot trăi gândindu-mă că ar putea să apară în spatele meu. Că o să mă ia, și… Și…

Catriona oftă.

– Asta nu poți ști niciodată.

– Ba da, pot.

Se împinse afară din scaun și se duse în partea din spate a cabinei. O ușă mică se extinse, iar el se înghesui prin ea. O scară la fel de mică îl conduse în secțiunea mediană a calei de la tribord. Nu era loc destul pentru el ca să stea în picioare, astfel încât a trebuit să se ghemuiască și să-și tragă umerii. Indiferent cum se răsucea, costumul lui togă ponosit se atingea mereu de încărcătura furată. Spațiul mic era ticsit cu mașini, îngrămădite la întâmplare precum o versiune cibernetică a comorii dragonului. O mie trei sute șaptezeci și două de componente, își aminti Troblum. Se încruntă și o luă pe prima. O priză multiplă de hipercâmp, un strat curbat dintr-o substanță care părea să alterneze între a fi cristal și metal. Cunoștea fiecare componentă, dar nu exista nicio ordine în grămezi. Toate fuseseră băgate la întâmplare în cală, pe măsură ce boții săi le sustrăgeau de la replicatorii stației Acceleratorilor.

Deci, tot ce trebuia să facă era să le asambleze, să înceapă cu unitățile centrale și să creeze încet noua mașină, în ordinea corectă, apoi s-o integreze cu hiperpropulsorul navei, și astfel va avea un sistem complet funcțional de navă ultrapropulsor, cât se poate de capabilă să zboare până la Andromeda sau dincolo ea.

– Poți să o faci? a întrebat Catriona.

Capul ei se ițise prin ușa magaziei cu o expresie de îndoială pe față.

– O să meargă, a spus Troblum. În principiu.

Nici măcar nu putea vedea unitățile centrale.

– Și apoi ce?

– Vom avea o cale de scăpare autentică. Dar tot am s-o contactez pe Paula.

– Prin unisferă?

– Nu. Sunt prea speriat de capacitatea Acceleratorilor. Ei au fost cei care au pus-o pe Pisică pe urmele mele. Data viitoare va fi Marius, sau altcineva care nu va fi distras de o ranchiună veche.

– Atunci cum ai s-o contactezi?

Troblum luă un icosaedru de carbon-negru, încercând să-l indexeze.

– A mai rămas o persoană în care am implicit încredere. Este conectat cu Paula, sau cel puțin a fost în timpul războiului. O să-i spun ce știu despre Acceleratori. El îi poate transmite mesajul Paulei. Poate că odată ce ANA va afla despre roi îi va opri pe Acceleratori. Pisica va fi atunci pe cont propriu. Acela va fi momentul în care Paula o va putea termina.

– Cine? a întrebat Catriona. În cine ai încredere?

– Oscar Martirul.

Al optulea vis al lui Inigo

Edeard fu trezit de plăcerea unor degete moi ce-i mângâiau abdomenul. Era o senzație minunată, potrivită cu căldura saltelei suple, cu atingerea cearceafurilor proaspete de bumbac, cu mirosul slab de flori al parfumului lui Jessile. Îi zâmbi, cu ochii încă închiși, în timp ce ofta salutând încântat o nouă zi. Un sărut îi căzu pe obraz. Nasul ei îi frecă urechea. Zâmbetul lui se lărgi, iar mâna posesivă îi alunecă de-a lungul pielii, trecu de buric și apoi mai departe. Jessile chicoti.

– Ei bine, asta e ceea ce numesc eu ridicarea pentru salutarea zorilor, a murmurat ea lasciv.

Cealaltă fată chicoti și ea. Ochii lui Edeard s-au deschis brusc. Amintirile îi veneau în valuri. Doar pentru a le confirma, Kristiana era culcată de partea cealaltă privindu-i pe el și pe Jessile cu dorință lacomă, în neglijeul ei de satin alb, subțire și mult prea mic pentru a-i conține complet trupul, chiar și atunci când panglicile de dantelă din față erau legate. Își reaminti cât de plăcut fusese să desfacă panglicile acelea noaptea trecută.

Un „haaaa“ slab a fost tot ce a putut scoate Edeard.

– Eu prima, a insistat Jessile, întărindu-și cererea cu dinții ascuțiți pe lobul urechii lui.

Kristiana se bosumflă dezaprobator.

– Nu mă uita, Mergătorule-Pe-Apă.

Edeard nu a putut să răspundă. Sărutările