lui Jessile îi înghițeau acum gura. Își încrucișă brațele în jurul ei, iar ea alunecă deasupra lui. Amintirile din noaptea trecută prindeau consistență și îi reveneau în minte încântarea ei și modul exact în care să o provoace. Mâinile lui se mișcau într-un fel care o făceau să se înfioare neputincioasă, apoi își aplica a treia mână, doar atât.

În ultimele trei săptămâni, în timp ce toamna îmbrățișa Makkathran, Edeard învățase cum să-și valorifice capacitățile telekinetice în dormitor pentru a profita cât mai mult posibil. O altă arenă a vieții în care bietul Ashwell rămăsese mult în urma decadenței sofisticate a orașului. Dar nu ducea lipsă de tinere dornice să-l învețe secretele cele mai intime ale acestei întunecate arte. Faima și puterea lui se dovediseră irezistibile pentru fetele frumoase și rele ale nobilimii. Acestea se delectau demonstrându-și talentele vicioase, aproape la fel de mult cât se bucura el să beneficieze de ele. Nu era niciodată sigur cine corupea pe cine.

– Nu am văzut niciodată până acum trepte într-un bazin pentru scăldat, a remarcat Kristiana în timp ce cobora în apa acoperită cu spumă. Noi avem scările acelea oribile din lemn agățate într-o parte la toate bazinele din conacul străbunicului. Mâna ei mângâie fața lui Edeard, care era așezat pe scaunul-poliță alături de ea. Așa e mult mai bine.

– Sunt destule piscine în apartamentele închiriate de polițiști care au trepte ca astea, o asigură Edeard, convins că nu va intra în niciunul ca să vadă dacă e adevărat.

– Nu este corect ca voi să le aveți și noi nu, se plânse Jessile și se bosumflă.

Jessile se bosumfla foarte drăguț, hotărî Edeard. O ajuta cu siguranță să obțină cam tot ce voia.

Se relaxă între ele, fapt ce spunea enorm despre modul în care viața lui se schimbase din ziua aceea de la Bazinul Birmingham. În câteva seri fuseseră adevărate lupte în teatre cu privire la cine ar trebui să se culce cu el – inclusiv între fete cu reputație. Nu luase niciodată cu adevărat în considerare ce fel de viață i-ar aduce popularitatea. Și îi mai rămăsese destul din educația aspră din Ashwell ca să știe că situația asta nu va dura. Dar în același timp…

La ordinul său, un ge-cimpanzeu aduse la marginea piscinei doi bureți și o sticlă de ulei de săpun.

– N-ați vrea să mă frecați pe spate? a întrebat el, aplecându-se înainte.

Ambele fete au luat câte un burete. Chiar și cu gândurile ecranate, era clar că ele nu aveau curățenia în minte în timp ce începeau să aplice lichidul cu mișcări apatice.

– Ce faci în seara asta? a întrebat Jessile.

– Sărbătoresc, sper, i-a spus Edeard.

Era ultima zi a procesului lui Arminel. Verdictul lui era o formalitate. Cel puțin așa spera Edeard, dar tot așa crezuse și ultima oară. Din nou, bunul și vechiul optimism din Ashwell. Procesul era cel mai mare eveniment din Makkathran și așa fusese și în ultimele patru zile în care avocații opozanți își prezentaseră cazurile respective. Numai granzii aristocrației orașului reușiseră să intre în galeria publică. Oricine altcineva se baza pe imaginile și sunetele dăruite de grefierul oficial al instanței.

– Dar tu?

– Logodnicul meu se întoarce din patrulare în această după-amiază, i-a spus ea. Eustace este locotenent în miliție. Ne păzește granițele, a adăugat ea cu o doză mare de ironie.

– Ah, a spus Edeard.

Se uită la mâna ei stângă și văzu o bandă subțire de argint ca două fire de viță-de-vie răsucite. Un diamant solitar era incrustat deasupra. Ea se aplecă ca să-i privească chipul.

– Asta nu te deranjează, nu-i așa? Tu ești Mergătorul-Pe-Apă.

– Nu. Nu sunt îngrijorat.

Se întreba ce fel de căsătorie va fi aceea, un gând care trebuie să-i fi strălucit prin ecranare.

– Sunt a treia fiică, i-a explicat Jessile cu un zâmbet blând. Ne căsătorim pentru că, după douăzeci și trei de ani, voi părăsi în sfârșit conacul familiei, iar el primește o zestre din care va putea trăi. Bietul băiat este al cincilea fiu al celui de-al doilea fiu al familiei Norrets, ceea ce-i dă dreptul la o mare felie din nimic. Tati mi-a promis o proprietate în provincia Walton. Se spune că are o casă frumoasă și mare.

– De aceea te căsătorești?

– Desigur. Opri buretele în partea de sus a coloanei lui vertebrale. Știu că îmi va lipsi Makkathranul, dar cred că mă voi obișnui cu viața la țară. Voi vizita orașul în fiecare sezon.

– Dar dragostea? a întrebat el.

Ambele fete au zâmbit triumfător, lăsând o admirație nostalgică să curgă liber din spatele propriilor lor gânduri voalate.

– Ești atât de dulce, a spus Jessile. Ăsta este unul din lucrurile interesante la tine. Pot să te simt atât de ușor. Noi toți putem. Ești nesfârșit de fascinant. Este adevărat că, atunci când ai întâlnit-o prima dată, Pythia a spus că vei fi primar?

– Ce? Nu! Nu a zis nimic de felul acesta.

Se strădui să-și amintească ce spusese aceasta.

– Aș vrea să o cunoști pe prietena mea, Ranalee, a intervenit Kristiana. E o Gilmorn, o familie de negustori. Oribil de bogați. E a doua fiică, foarte bună de măritat. Și a afirmat, acordându-mi totală încredere, cât de mult s-ar bucura sa te cunoască.

– Ah, mda.

Kristiana se ridică în picioare în fața lui, ștergându-și părul lung și ud de pe umeri cu mișcări lente, deliberate.

– E și drăguță. Și tânără, în caz că te întrebi. Dacă vă fac cunoștință, am putea sărbători cu toții în seara asta.

Lui Edeard i se tăie răsuflarea.

Boyd aștepta afară lângă apartamentul lui Edeard, purtând o haină lungă căptușită cu blană peste uniforma lui cea mai elegantă. O ploaie mâloasă răpăia dintr-un cer supraîncărcat, îmbibându-i părul. Începu să spună ceva, apoi se opri brusc, când Kristiana și Jessile au apărut chiar în spatele lui Edeard. Fetele erau înfășurate în șaluri lungi