vei sucomba ori, de furie, îţi vor trânti o condamnare. Unul dintre acei tătari-birjari a rezistat la toate torturile: n-am aur! Atunci i-au arestat nevasta şi au supus-o chinurilor, dar tătarul o ţinea una şi bună: N-am aur! I-au arestat fiica, şi tătarul n-a mai rezistat, a predat o sută de mii de ruble. Atunci, i-au eliberat familia, dar pe el l-au blagoslovit cu o condamnare. Cele mai proaste romane poliţiste şi opere cu tâlhari au fost realizate în mod serios la proporţiile unui stat uriaş.

  Introducerea sistemului buletinelor de identitate65 în pragul deceniului al patrulea a contribuit în mod considerabil la completarea lagărelor. Aşa cum Petru I a simplificat structura marii mase a populaţiei, înlăturând toate fisurile şi crăpăturile dintre stările sociale, aşa a acţionat şi sistemul nostru socialist al buletinelor de identitate: el a înlăturat tocmai insectele intermediare66 a înlesnit prinderea acelei părţi şirete a populaţiei, care nu avea nici un adăpost şi nici o ocupaţie. Pe de altă parte, la început, oamenii au făcut multe greşeli cu acele buletine, şi cei neînregistraţi la miliţie, şi cei care nu erau scoşi din evidenţă erau înmormântaţi în Arhipelag măcar pentru un an.

  Astfel forfoteau înspumate şi gâlgâiau valurile, însă peste toate s-a rostogolit şi s-a revărsat, în 1929-1930, valul milioanelor de ţărani deschiaburiri. Acesta a fost peste măsură de mare şi nu ar fi încăput nici chiar în reţeaua destul de dezvoltată a puşcăriilor (mai cu seamă că erau înţesate cu valul „aurului”), însă el a ocolit-o, pentru a se îndrepta fără întârziere spre închisorile de tranzit, spre ţara GULAG. Prin umflarea sa fulgerătoare, acest val (acest ocean!) trecea peste limitele a tot ceea ce îşi putea permite însuşi sistemul penitenciar şi judiciar al unui mare stat. În toată istoria Rusiei n-a existat ceva care să poată fi comparat cu el. Aceasta a fost o mare migraţie a popoarelor, o catastrofă etnică. Insă canalele GPU-GULAG au fost elaborate cu atâta inteligenţă, încât oraşele nu ar fi observat nimic dacă n-ar fi fost foametea ciudată care le-a zguduit vreme de trei ani, foamete fără secetă şi fără război.

  Valul acesta se mai deosebeşte de toate cele precedente şi prin faptul că de data aceasta Organele nu s-au mai învrednicit să aresteze mai întâi capul familiei şi apoi să vadă cum o să procedeze cu ceilalţi din sânul ei. Dimpotrivă, aici pârjoleau dintr-o dată numai cuiburi, ridicau întreaga familie şi chiar aveau grijă cu gelozie ca niciunul dintre copiii de paisprezece, zece ori şase ani să nu se răzleţească: toţi, până la unul, trebuiau să meargă în acelaşi loc, la aceeaşi exterminare comună. (A fost cea dintâi experienţă de acest fel, din istoria modernă în orice caz. O va repeta pe urmă Hitler cu evreii şi din nou Stalin cu naţiunile infidele sau bănuite de infidelitate.)

  Valul acesta conţinea un număr extrem de infim dintre acei „chiaburi” după care a fost numit pentru a abate atenţia. „Chiabur” 67 este numit în limba rusă speculantul sătesc zgârcit şi necinstit, care nu se îmbogăţeşte din munca sa, ci dintr-a altora, prin camătă şi misitie în negoţ, în fiecare localitate, aceştia constituiau excepţii şi înainte de revoluţie, iar revoluţia i-a privat de terenul pe care îşi desfăşurau activitatea. Apoi, după anul 1917, printr-un transfer de sens, au început să fie numiţi „chiaburi” (în literatura oficială şi propagandistică, iar de aici a intrat şi în limbajul oral uzual) cei ce folosesc în general serviciile lucrătorilor salariaţi, chiar şi atunci când, temporar, lipsea familia proprie. Dar să nu scăpăm din vedere că, după revoluţie, pentru astfel de muncă era imposibil să nu plăteşti zdravăn: argaţii erau apăraţi de comitetele săracilor şi sovietele săteşti, să fi încercat careva să năpăstuiască un ajgat! Munca salariată cinstită este şi astăzi permisă în ţara noastră.

  Însă umflarea termenului caustic de „chiabur” continua fără oprire, şi către anul 1930 erau numiţi astfel în general toţi ţăranii tari – tari în gospodărie, tari în muncă şi chiar pur şi simplu în convingerile lor. Porecla de „chiabur” era folosită pentru a zdrobi această tărie a ţărănimii. Să ne aducem aminte, să ne dezmeticim: trecuseră doar doisprezece ani de la marele Decret cu privire la pământ, da, chiar acela fără de care ţărănimea nu i-ar fi urmat pe bolşevici, şi Revoluţia din Octombrie n-ar fi biruit. Pământul s-a împărţit după numărui de guri în familie, în mod egal. Trecuseră doar nouă ani de când ţăranii se întorseseră din Armata Roşie şi se aruncaseră asupra pământului cucerit prin luptă. Şi deodată s-au trezit cu chiaburi şi ţărani săraci. De unde vine asta? Uneori din inegalitatea inventarului, alteori din componenţa fericită sau nefericită a familiei. Dar mai degrabă oare nu din hărnicie şi stăruinţă? Şi iată că acum, tocmai pe aceşti ţărani a căror pâine a mâncat-o Rusia în anul 1928 s-au năpustit să-i stârpească rataţii locali şi veneticii de la oraş. Cuprinşi parcă dintr-o dată de bestialitate, pierzându-şi orice idee despre „omenie”, pierzând toate noţiunile umane acumulate de-a lungul mileniilor, s-au apucat să-i prindă pe cei mai buni agricultori cu familii cu tot şi să-i arunce, fără pic de avere, goi-goluţi, în pustietatea nordului, în tundră şi în taiga O asemenea mişcare de masă nu putea trece fără complicaţii. Satul trebuia curăţat şi de acei ţărani care pur şi simplu nu-şi manifestau dorinţa de a intra în colhoz şi nu se arătau entuziasmaţi de viaţa în colectiv, pe care nu o văzuseră niciodată cu ochii lor şi despre care bănuiau (astăzi ştim cu câtă temeinicie) că asta nu înseamnă altceva decât puterea în mâna trântorilor, muncă forţată şi flămânzire. Trebuia să se descotorosească şi de acei ţărani (uneori săraci) care pentru bravura, forţa fizică, fermitatea lor, succesul răsunător la adunările săteşti, dragostea pentru dreptate erau îndrăgiţi de consăteni, iar prin spiritul de independenţă erau primejdios! Pentru conducerea colhozului. (Acest tip de ţăran şi destinul lui au fost imortalizate prin personajul Stepan Ceausov dintr-o nuvelă de S. Zalâghin68.) Şi în fiecare sat se găseau astfel de oameni, care personal stăteau în