Cât aşteptă în sala de plecare supraveghind uriaşa aglomeraţie centrală îşi menţinu funcţiile de scanare deschise, verificând dacă Marius se afla în terminal. Patruzeci de minute mai târziu, când pasagerii se îmbarcau, nu-l detectase nici pe el, nici pe un alt agent Înalt.

Curierul se instală în compartimentul său clasa întâi de pe nava de pasageri cu un sentiment de uşurare. Era o navă cu hiperpropulsor, căreia îi lua cincisprezece ore să ajungă pe Akimiski. De acolo va face o excursie rapidă pe Oronsay pentru a-şi menţine acoperirea. Cu puţin noroc se va întoarce pe Pământ în mai puţin de două zile. Ar fi weekend şi ar putea să ducă fetele la parcul-rezervaţie sudic, în Noua Zeelandă. Ar fi încântate de asta.

Barul Rakas ocupa tot etajul al treilea al unui turn rotund din cartierul Abad, în Makkathran2. În mod inevitabil, aceeaşi clădire din Makkathran avea, de asemenea, un bar la etajul al treilea. Din ceea ce văzuse în visele lui Inigo, Aaron bănuia că mobilierul de aici era mai bun, la fel ca şi iluminatul, ca să nu mai vorbim despre lipsa de murdărie, care părea atât de răspândită în oraşul original. Era folosit de o mulţime de credincioşi aflaţi în vizită care erau, probabil, un pic dezamăgiţi de cât de mic era, de fapt, nucleul mişcării lor în comparaţie cu metropolele prodigioase ale Marii Confederaţii. Exista, de asemenea, o selecţie de băuturi mult mai bună decât pe lăudatul arhetip.

Aaron presupunea că acesta era motivul pentru care onorabila Corrie-Lyn, fostul consilier, tot revenea aici. Aceasta era a treia noapte de când, aşezat la o masă mică, în colţ, o privea stând sus la tejghea şi dând pe gât o cantitate impresionantă de alcool. Nu era o femeie voinică, deşi la prima vedere silueta zveltă o făcea să pară mai înaltă decât era. Pielea de fildeş era stropită de o masă de pistrui a cărei densitate era concentrată într-o bandă largă în jurul ochilor. Părul avea nuanţa cea mai închisă de roşu pe care o văzuse vreodată. În funcţie de modul în care îl prindea lumina, varia de la un abanos strălucitor la un maro cu pete aurii. Era tăiat scurt, motiv pentru care, având în vedere cât era de des, se încreţea din greu. Felul în care îi încadra trăsăturile graţioase o făcea să pară o adolescentă diabolică. În realitate, avea trei sute şaptezeci de ani. Ştia că nu e Înaltă, aşa că trebuia să aibă un superb metabolism Avansat, acesta fiind probabil motivul pentru care putea băga orice băiat rău sub masă cu băutura.

Pentru a patra oară în acea seară, unul dintre credincioşi, nu foarte devotat totuşi, veni să îşi încerce norocul. La urma urmei, bunii cetăţenii ai Makkathranului aveau o foarte sănătoasă viaţă sexuală activă: Inigo arătase asta. Grupul de băieţi cu care venise, aşezaţi pe canapeaua mare de la fereastră, priveau cu rânjete şmechere şi râsete înfundate cum prietenul lor solicita scaunul gol de lângă ea. Corrie-Lyn nu purta roba de cleric, altfel n-ar fi îndrăznit niciodată să se apropie la mai mult de zece metri. O rochie simplă violet-închis, cu fantă sub fiecare braţ, dezvăluind o cantitate ademenitoare de piele, stimulă curajul băiatului. Ea îi ascultă fără să comenteze introducerea, aprobă din cap atunci când el se oferi să-i cumpere de băut şi îi făcu semn barmanului.

Aaron ar fi dorit să poată merge să-l îndepărteze pe tânăr. Era dureros să privească, văzuse scena de mai multe ori de-a lungul ultimelor câtorva nopţi. Barmanul veni cu două pahare grele şi o sticlă mată de 88Vodka Adlier. Preparată pe Vitchan, aceasta nu avea nicio legătură cu vodca originală de pe Pământ, cu excepţia tăriei. Fusese rafinată dintr-o viţă-de-vie sezonieră, Adlier, ce producea un lichior care avea optzeci la sută alcool şi opt la sută tricetholyn, un narcotic puternic. Barmanul umplu ambele pahare şi lăsă sticla. Corrie-Lyn şi-l ridică pe al ei în semn de salut şi îl dădu pe gât. Tânărul, plin de speranţă, o imită. În timp ce el tresărea cu un zâmbet la arsura lichidului de gheaţă, Corrie-Lyn umplu ambele pahare din nou. Îl ridică pe al ei. Oarecum cu teamă, băiatul făcu la fel. Ea îl dădu imediat pe gât, dintr-una. De la grupul de la fereastră venea acum un val de râsete. Prietenul lor dădu pe gât băutura. Avea lacrimi în ochi. Un fior involuntar îl străbătu de-a lungul pieptul lui, ca şi cum îşi suprima o tuse. Corrie-Lyn turnă al treilea rând de băutură cu o precizie mecanică şi îşi goli paharul dintr-o singură înghiţitură. Flăcăul dădu dezgustat din mână şi se întoarse la împărţit sarcasme împreună cu amicii cu care venise. Aaron nu fu impresionat. Noaptea trecută, unul dintre pretendenţi ţinuse pasul până la al cincilea pahar înainte de a se retrage, rănit şi confuz.

Corrie-Lyn împinse sticla înapoi pe tejghea, de unde barmanul o prinse cu o uşoară răsucire a încheieturii mâinii şi o puse înapoi pe raft. Ea se întoarse la berea din care bea înainte de a fi întreruptă, cu coatele de-o parte şi de alta a paharului, privind din nou în gol.

Uitându-se la ea, Aaron îşi dădu seama că jocul subtil al seducţiei nu va fi niciodată metoda prin care să o poată cultiva pe Corrie-Lyn. Nu va avea decât o şansă, iar dacă o irosea, va trebui să piardă zile întregi pentru a găsi o altă modalitate de abordare. Se ridică în picioare şi se îndreptă spre ea. Pe măsură ce se apropia, îi putea simţi emisia de gaia-câmp, care era redusă la minimum. Era ca o gură de aer polar, suficient de rece pentru a-i provoca un fior. Silueta ei în câmpul eteric era neagră, ca o fantă în spaţiul interstelar. Pe mulţi doar asta ar fi fost suficient să-i facă să ezite, fără să mai pună la socoteală umilirea cu Adlier88.