Se aşeză pe scaunul pe care băiatul tocmai îl eliberase. Ea se întoarse pentru a-l concedia din priviri, lăsându-şi ochii să alunece cu o apatie insultătoare peste costumul lui ieftin.

Aaron chemă barmanul şi ceru o bere.

– Scuză-mă că nu trec prin ritualul degradării, spuse el. De fapt, n-am venit ca să-ţi intru în chiloţi.

– Centură. Sorbi lung din bere, fără să-l privească.

– Ăă… ce? Nu era tocmai răspunsul pe care îl aştepta.

– Sub centura mea.

– Simt brusc nevoia de a fi hirotonisit în religia ta.

Ea îşi zâmbi şi răsuci restul de bere rămasă în pahar.

– Ai avut destul timp, te învârţi pe-aici de câteva zile deja.

Berea îi fu servită, iar Corrie-Lyn, fără să spună nimic, o schimbă cu a ei.

Aaron ridică un deget către barman.

– Încă una. De fapt, două.

– Şi nu e o religie, spuse ea.

– Sigur că nu, ce prostie din partea mea. Robe de preoţi. Adorarea unui profet pierdut. Promisiunea mântuirii. Donarea de bani pentru templul oraşului. Plecarea în Pelerinaj. Îmi cer scuze, o greşeală uşor de făcut.

– Continuă să vorbeşti aşa, străine, şi-o să plonjezi cu capul înainte într-un canal înainte de ivirea zorilor.

– Cu capul înainte sau fără cap deloc?

Corrie-Lyn se întoarse în cele din urmă acordându-i atenţie deplină. Zâmbetul i se potrivea cu alura neastâmpărată.

– Ce pe Marele Univers al lui Ozzie vrei de la mine?

– Să te fac foarte, foarte bogată.

– Şi de ce ai vrea să faci asta?

– Pentru ca eu să pot deveni chiar şi mai bogat.

– Nu mă pricep să jefuiesc bănci.

– Da, sunt convins că nu se vorbeşte despre asta la o şcoală de preoţi.

– Preoţii îţi cer să ai credinţă. Putem să te ducem direct în cer, îţi putem chiar oferi o previzualizare, astfel încât să ştii ce vei primi.

– Iar aici intervenim noi.

– Noi?

– Chartere de cursă lungă. Cred că nonreligia ta are acum nevoie de nave spaţiale, doamnă consilier emerit.

Corrie-Lyn râse.

– Oh, eşti periculos, nu-i aşa?

– Niciun pericol, doar o dureroasă dorinţă de a mă îmbogăţi.

– Dar eu sunt în drum spre cerul nostru din Gol. De ce aş avea nevoie de banii Confederaţiei?

– Chiar şi Mergătorul pe Apă a folosit banii. Dar eu nu am de gând să mă cert cu tine pe tema asta, nici pe vreo alta, de fapt. Sunt aici doar pentru a face propunerea. Ai persoanele de contact de care am nevoie şi sunt convins că nu eşti prea fericită cu vechii prieteni din consiliul Clerical în momentul ăsta. Ai putea fi dispusă s-o laşi mai moale cu etica pe ici, pe colo – mai ales pe-aici. Mă înşel cumva, doamnă consilier emerit?

– De ce să foloseşti modul formal de adresare? Fii curajos, dă-i drumul, spune-mi că sunt pe lista de rahat. Toată lumea o spune.

– Clovnii de la ştirile de pe unisferă au multe etichete pentru fiecare dintre noi. Asta nu înseamnă că nu ai aici numele de care am eu nevoie, şi îşi bătu capul cu degetul. Şi bănuiesc că te mai bucuri de suficient respect pentru tine în Palatul Orchard pentru a deschide câteva uşi pentru mine. Nu asta e calea?

– Ar putea fi. Cum te numeşti?

– Aaron.

Corrie-Lyn zâmbi privindu-şi berea din pahar.

– În capul listei, nu-i aşa?

– Numărul unu, consilier emerit. Deci, ce-ar fi să te invit la cină? Iar tu, fie te distrezi cu mine legându-mă, fie îmi dai codul contului tău bancar privat, ca să-l pot umple. Nu te grăbi, gândeşte-te bine.

– Aşa voi face.

FarFlight Charters era o companie înregistrată legal pe Falnox. Oricine i-ar fi cercetat datele ar fi găsit că are contracte cu câteva linii spaţiale şi mai mulţi curieri de marfă de pe şapte planete externe. Nu era o afacere de amploare, dar era suficient de profitabilă pentru a putea să angajeze treizeci de persoane. Din fericire pentru Aaron, era o acoperire eficace care ar fi fost activată dacă ar fi avut nevoie. Nu ştia cine era în spate. Nu-i păsa. Dar, dacă ar fi fost adevărat, atunci cheltuielile sale ar fi afectat grav rentabilitatea anuală. Era a treia noapte de când bea şi lua masa cu Corrie-Lyn, insistând pe vin. Mesele fuseseră şi ele de cinci stele gastronomice. Îi plăcea la Bertrand, în Marele Makkathran, un restaurant care făcea ca Buckingham Hotel să arate ca un motel pentru ţărani. Nu ştia dacă îl testa să vadă cât e de hotărât sau nu. Având în vedere starea ei în majoritatea serilor, probabil că nu ştia nici ea.

Se îmbrăca bine, totuşi. În seara asta purta o rochie neagră simplă, de cocteil, a cărei fustă scurtă producea un tiv seducător de ceaţă, care se învârtea provocator de fiecare dată când îşi mişca picioarele. Masa lor se afla într-un alcov perfect transparent, care ieşea în afară la etajul al şaptezeci şi doilea, oferind o vedere nelimitată asupra imensului oraş pe timp de noapte. Chiar sub picioarele lui Aaron, capsulele alunecau de-a lungul rutelor de trafic marcate printr-o strălucire groasă de stroboscoape de navigaţie. După ce senzaţia de vertij se atenuă, priveliştea se dovedi a fi, de fapt, destul de revigorantă. Masa cu şapte feluri de mâncare era o adevărată încântare a simţurilor. Fiecare fel era însoţit de un vin ales special de bucătar. Chelnerul renunţase să-i mai ofere un singur pahar lui Corrie-Lyn, acum lăsa de fiecare dată toată sticla pe masă.

– A fost un om remarcabil, spuse Corrie-Lyn, după ce îşi termină tarta de ciocolată cu frunze de cireş. Vorbea din nou despre subiectul ei favorit. Nu îi fu greu s-o facă să discute despre Inigo.

–