— Am bănuit eu.

— Zău că am uitat să spun asta, întări Stephen. Pur şi simplu am uitat. Poate vrea subconştientul meu să ţină totul secret, nu ştiu.

— Lasă-mă să ghicesc ce mai era înăuntru. O hartă. Cu o cruce pe ea.

— Nu. Doar câteva bucăţi de hârtie farâmicioase, împăturite.

Yehoshuah gemu.

— Fărâmicioasă!

— Da. Ăsta a fost primul lucru pe care l-am văzut după ce am tăiat săculeţul de plastic. Nebun cum sunt oricum, am scos hârtiile cu penseta. Şi atunci a apărut logo-ul firmei Sony... Nu ştiu cum, dar asta parcă a şters tot restul. Nu mai era loc de vreun gând la alte bucăţi de hârtie.

— Şi unde sunt ele acum, celelalte bucăţi de hârtie, cele fărâmicioase? În coşul de gunoi?

— Nu, pur şi simplu le-am pus în cutia cu lucruri găsite, sus, pe pământul pe care îl strânsesem până atunci. Şi cutia sc află încă sub patul meu.

— Minunat, spuse Judith.

— Profesorul nu va fi tocmai încântat dacă vii abia acum cu chestia asta, spuse Yehoshuah clătinând din cap. Şi după tot ce ai povestit despre acest John Kaun... Nu ştiu. Cred că ar trebui să mai umbli puţin la povestea asta, cred eu. Adică vreau să spun, ca să nu îţi ia capul.

O gaură în asfalt zgudui maşina, solicită suspensia suficient de tare pentru a provoca o zgâlţâitură şi un zgomot. Zdrang. Yehoshuah luă piciorul de pe acceleraţie, încă o gaură. Zdrang. Zdrang.

Stephen inspiră şi expiră încet simţind legănările maşinii. Trecu limba peste buze înainte de a începe să vorbească din nou.

— N-am de gând să spun nimic despre hârtii. Nici lui Kaun, nici profesorului.

Zdrang.

Îşi închipuia că auzea dincolo de zgomotul motorului cum lui Judith i se ridicase părul din ceafa măciucă. Zdrang.

— Stephen, nu asta am vrut să-ţi spun, reuşi Yehoshuah să spună în cele din urmă cu greutate. Vreau să spun, numai pentru că ai uitat de hârtii... la prima sperietură... Asta ţi se poate ierta. Serios, oricui i se putea întâmpla. Ăsta nu e un motiv ca acum să taci despre această problemă. Hârtiile ar putea fi notiţele mortului, chiar jurnalul lui! Şi dacă a fost cu adevărat un călător în timp... poate conţin o indicaţie despre locul unde este ascunsă camera video.

Stephen încuviinţă zâmbind.

— Exact!

— Da, dar... Yehoshuah întoarse capul şi se uită la Stephen înspăimântat dintr-o parte. Prin asta doar prejudiciezi...

— Yehoshuah, te rog! Strada! Dacă ne duci într-o prăpastie acum, hârtiile chiar vor ajunge la gunoi în loc să ajungă în laboratorul tău.

— Da, da. Cum adică în laboratorul meu? Judith scoase un sunet mormăit.

— Vrea să le cerceteze pe cont propriu! spuse ea nerăbdătoare. Stephen Foxx, aventurierul temerar, vrea să le-o ia tuturor înainte.

— E adevărat, Stephen?

Maşina mergea şerpuind, ocolind gropile. Stephen oftă. Cel puţin nu venea nimeni pe contrasens.

— Gândeşte-te şi tu. De ce crezi că este John Kaun aici? Pentru a alerga după o descoperire arheologică importantă? Pentru că şi-a descoperit pasiunea pentru istorie? Yehoshuah, Kaun este om de afaceri şi singura lui pasiune este profitul. Ştiu că nu urmăreşti astfel de ştiri în ziare, dar eu da. De fapt, azi ar fi trebuit să fie la Melbourne, Australia, să poarte negocieri pentru achiziţionarea celui mai mare lanţ de ziare australian. Probabil că a contramandat acţiunea. Şi, dacă un om ca John Kaun contramandează o acţiune înseamnă că adulmecă în altă parte un profit mai mare.

— Ei şi ce? Vrea să afle caseta video şi să fie primul care o prezintă la televizor. N-are decât - ce ai de obiectat?

— Nimic.

— Şi, presupunând că găseşti caseta înaintea lui - ce vrei tu să faci cu ea?

— O să-mi vină mie o idee, să fii sigur de asta.

Judith adăugă sec.

— Am sentimentul că vrei să-ţi dovedeşti mai ales ţie însuţi că eşti al naibii de viclean. Mai viclean decât toţi, chiar dacă unul se numeşte John Kaun şi e stăpân peste miliarde de dolari.

— Prostii, ripostă Stephen, într-adevăr nu prea hotărât. Ceea ce spusese ea avea gustul amar al adevărului. El însuşi nu era foarte sigur, dar Judith nu se înşela prea mult.

Ei, fir-ar să fie, dar el era un tip destul de şmecher şi fusese mereu aşa. Şi iată că apăruse acest John Kaun, pe care presa economică îl ridica în slăvi, decretându-l un fel de amestec, chipurile absolut demn de venerat, de o inteligenţă necruţătoare şi capacitate brutală de a se impune. Acest om, aşa spunea neobosită presa din întreaga lume, era prototipul de manager al viitorului secol. Când va reapărea această ocazie în viaţa lui, dacă o va face vreodată: să-şi măsoare puterile cu un astfel de om?

Îl privi pe Yehoshuah dintr-o parte. Acesta se uita, în sfârşit, din nou pe şosea, care era tăiată neted şi neagră printre dealuri stâncoase. Indiferent, în această clipă era nevoie de capacitatea de lider. În nici un caz nu putea rezolva situaţia singur; trebuia să-l atragă pe Yehoshuah de partea sa. Şi pe Judith.

Ca să nu mai vorbim de faptul că trebuia să o aducă, în sfârşit, în patul său.

— Ascultă, începu el din nou, dregându-şi glasul, nu trebuie să facem totul atât de complicat. Hai să studiem hârtiile mai întâi pe cont propriu - când vom şti ce scrie pe ele putem lua o hotărâre asupra a ceea ce avem de făcut.

Yehoshuah clătină din cap.

— Nu ştiu.

— Ce nu ştii?

— Noi - adică eu. Asta vrei să spui. Eu trebuie să restaurez hârtiile. Am învăţat chestia asta, bine, dar nu am mare experienţă în domeniu. Şi dacă fac ceva greşit? Stric ceva?

— De ce să faci ceva greşit?

— Întotdeauna poate să meargă ceva prost.

Stephen ezită. Acum nu mai avea decât un as în mânecă şi pe acesta trebuia să-l joace cât mai eficient posibil.

— Un lucru vă este, sper eu, foarte clar, începu el, uitându-se când la Judith, când la fratele ei. Dacă dăm hârtiile din mână, am ieşit din joc. Atunci nu mai aflăm nimic, nimeni nu ne mai întreabă, nimeni nu ne mai spune nimic. Pe scurt, asta a fost.

Judith făcu ochii mari. Yehoshuah expiră cu zgomot, care semăna aproape cu un fluierat. Îi câştigase de partea sa.

— Şi? întrebă el, dând din umeri şi cu accentuată nevinovăţie. Vrea cineva de faţă să se