un foc continuu de lasere gamma și pulsuri disruptoare. Exploziile au rupt carcasa bazei, trimițând coloane imense de jeturi de gaz supraîncălzit în spațiu. Paula se strâmbă la daunele pe care le provocaseră și trase trei m-reductoare spre santinele. Acestea au început manevre de evitare, răsucindu-se și variind accelerația cu o eleganță pe care ea nu o mai văzuse până atunci, modul fluid în care alunecau prin spațiu fiind aproape organic. Fuzelajul lor părea să se adapteze odată cu ele, denaturându-se pentru a absorbi vectorii de accelerare aflați în continuă schimbare. Una chiar reuși să evite un m-reductor, accelerând în jos la patruzeci de ge. Impact kamikaze, realiză Paula. Alexis Denken se ridică să o intercepteze, trăgând alte două m-reductoare.

Mult deasupra, un m-reductor perforă curat printr-una dintre santinele, forțele sale mareice colosale provocând implozia structurii interne în câteva microsecunde. Rămășițele se răsuceau incontrolabil. Mai multe m-reductoare își urmăreau abil prada. Arme cu energie ținteau baza, parțial deviate de Alexis Denken. Se părea, de fapt, că Paula putea reuși să păstreze intactă o parte a bazei.

O explozie fenomenală de energie primară multispectru provenită din spatele lunii de gheață invadă senzorii lui Alexis Denken. Un semnal luminos de lumină alb-albastră iradie fuzelajul, ca și cum un soare intrase brusc în existență. Corona sa erupse în jurul lunii de gheață cu o viteză relativistă.

– Rahat! a strigat Paula. Distrugător cuantic!

Luna de gheață detonă. Alexis Denken fugi în hiperspațiu, departe de colosala explozie de masă de energie, cu cincizeci de ani-lumină la oră.

– Rahat, rahat, rahat, a mârâit Paula examinând datele intermitente din exovederea ei.

Cele patru nave-santinelă de atac fuseseră doar o diversiune. Una dintre celelalte se deplasase în spatele lunii de gheață pentru a se asigura că nu mai rămâne nicio dovadă.

– La naiba, sunt bătrână și lentă. Ar fi trebuit să știu. Deschise un link către ANA:Guvernare. Îmi pare rău, prostia mea tocmai ne-a pierdut singurul nostru avantaj palpabil.

– Ești prea dură cu tine.

– Nu. Un profesionist ar fi cercetat în primul rând ce era în acele camere principale. Dată fiind energia necesară, trebuie să fi fost un fel de operațiuni de producție. Dar, oh, nu, m-am dus și am acționat împinsă de obsesia mea.

– Ai confirmat că Acceleratorii se folosesc de Pisică.

– Nu mai încerca să mă liniștești. Cineva o folosește pe Pisică, punct. Nu am nicio dovadă că este vorba despre Acceleratori. Și chiar dacă aveam, nu ar fi fost de ajuns pentru tine să pui în aplicare suspendarea lor. Trebuie să-i dovedesc conspirația și trădarea.

– Paula, te lași dominată de supărare pe propria persoană. Acest aspect al anchetei tale mai are un link rămas: Chatfield.

– La naiba!

Îi venea să-și tragă șuturi. U-amprenta ei deschise un link către Digby.

Clericul Conservator Ethan stătea singur în spatele biroului său de muroak lustruit în sanctuarul oval, cu ochii închiși împotriva întinderii stelare luminoase vizibile prin ferestrele dioclețiene înalte. Într-o zi, în curând, era convins că va sta în adevăratul sanctuar oval, iar aceeași fereastră îi va dezvălui nebuloasele splendide ale Golului strălucind pe cerul nopții. Când se va întâmpla, zile precum cea de azi vor fi pur și simplu alungate din existență, iar el va trăi o viață blândă și ușoară. De fapt, el nu va fi chiar Conservator, nici măcar Cleric. De multe ori îl amuza să se întrebe care din membrii Consiliului luase vreodată în considerare acest aspect al cauzei lor. După ce vor ajunge în interiorul Golului, scopul lor va fi fost atins, iar mișcarea Visul Viu nu va mai exista. Toți vor fi cetățeni obișnuiți ai Querenciei. Renunțarea la pozițiile lor va fi grea pentru unii, era convins. Prea grea. Ei vor deforma lumea lor pentru a ajunge Maeștri de Cartier sau mai rău. Dar Mergătorul-Pe-Apă le arătase că nici măcar o astfel de autoindulgență nu va duce la nimic. Totul se va îndrepta în cele din urmă. Lorzii Cerului îi vor duce pe toți la Inimă. Nici nu-și putea imagina cât de minunat ar fi, mai ales în comparație cu ziua de azi.

Clericul Phelim sunase în urmă cu cinci ore să-i spună că o localizaseră pe Araminta, care se afla în parcul Bodant, chiar lângă apartamentele pe care le deținea. Doar cinci secunde mai târziu Ethan simțise strigătul disprețuitor al minții ei mânioase rezonând în gaia-câmp. Asta îl îngrijorase mai mult decât ar fi admis vreodată față de cineva, chiar și față de Phelim. De ce ar respinge atât de hotărât Visul Viu pe cineva ales de Lorzii Cerului? Îi simțise emoțiile pure, realizase cât de adâncă era cu adevărat repulsia ei față de scopul lor.

Apoi, agenții îmbunătățiți cu biononice purtaseră un mic război în parc, un război relatat în totalitate de nenorocita de unisferă. Echipa de primire a maiorului Honilar fusese ucisă – iar membrii ei fuseseră niște operativi duri. Ethan știa pentru că el le autorizase îmbunătățirile și antrenamentul. Urmările îl șocaseră profund. Atât de mulți morți. Și mai mulți răniți. Se rugase la Madona pentru îndrumare și iertare.

O rugăciune scurtată de apelul Purtătorului de Cuvânt al Senatului, care-i cerea să pună capăt ocupației pe Viotia și să-i predea pe paramilitarii Visului Viu pentru a fi judecați într-un proces independent.

Observația destul de rezonabilă a lui Ethan că măcelul fusese cauzat de reprezentanți ai facțiunilor ANA a fost ignorată. Purtătorul de Cuvânt a declarat că Comisia de Securitate pregătește o rezoluție care va permite Marinei să intervină dacă vor mai avea loc orice alte încălcări ale drepturilor omului la un asemenea nivel. Și că, din momentul în care senatorul de Ellezelin ieșise din Senat ca urmare a condamnării invadării Viotiei, respingând astfel autoritatea acestuia, din punct de vedere tehnic Ellezelin nu mai făcea parte din Confederație, astfel încât restricțiile de neagresiune internă cu privire la Marină nu se mai aplicau.

Exista doar o singură persoană de la care Ethan putea cere sprijin în astfel de